Acum mai bine de 130 de ani, în mai 1887, August Waller realiza la Spitalul St. Mary din Londra prima electrocardiogramă. În august 1982, Scheinman și Morady publicau în Jurnalul Asociației Medicale Americane (JAMA) primele rezultate ale unei noi tehnici pentru tratamentul pacienților cu tahicardie supraventriculară, constând în administrarea unor șocuri electrice intracavitare în zona fasciculului His, care au condus la instalarea blocului atrioventricular total. Se năștea astfel o nouă metodă de tratament în cardiologie, ablația prin radiofrecvență.
De atunci, tehnica s-a dezvoltat continuu, ajungând la ora actuală una dintre cele trei mari componente ale cardiologiei moderne, alături de cardiologia intervențională și imagistică.
Deși termenul „vindecat” este rar utilizat în cazul bolilor de inimă, nicicând pacienții tratați prin ablație nu au fost mai aproape de acest deziderat. Dacă ne referim la intervențiile uzuale (pentru tahicardie supraventriculară, flutter atrial), rata de succes atinge la ora actuală 95%, repetarea procedurii este necesară doar în 4% dintre cazuri, iar complicațiile apar într-un procent sub 3%. Pentru flutterul atrial, un studiu comparativ cu tratamentul medicamentos arată o rată de succes superioară, o calitate a vieții mai bună și o incidență mai mică a fibrilației atriale. De ce nu beneficiază toți pacienții de acest tratament rămâne o întrebare deschisă, cei mai frecvenți factori incriminați fiind numărul mic de specialiști în acest domeniu, centrele medicale în care se realizează procedura puține la număr și, de multe ori, inerția gândirii medicale manifestată prin rezistența la introducerea în practica de zi cu zi a progreselor apărute.
Mecanismele de producere a tulburărilor de ritm se consideră a fi focarele ectopice și circuitele de reintrare. Cele din urmă presupun existența în interiorul inimii a două căi de conducere, una rapidă și alta lentă. Parcurgerea lor are loc bidirecțional, ceea ce presupune întâlnirea la un moment dat a celor două fronturi de undă, cel direct și cel retrograd. Aceasta poate conduce la apariția unui nou potențial de acțiune, condus și el pe ambele căi, fenomen ce se poate repeta, generând tulburarea de ritm. Cel mai cunoscut exemplu este reprezentat de sindromul Wolff-Parkinson-White (WPW), în care cele două căi sunt reprezentate de nodulul atrioventricular normal și fasciculul accesor. În același timp, mecanisme similare apar și în alte boli, malformații congenitale, cicatrici secundare infarctului de miocard sau intervențiilor chirurgicale etc. Ablația prin radiofrecvență întrerupe calea anormală, lăsând stimulii electrici să circule doar pe calea fiziologică. La ora actuală, singura aritmie care nu beneficiază de tratament electrofiziologic este fibrilația ventriculară. Bineînțeles, există proceduri simple, dar și proceduri mai complexe, cum ar fi cele pentru tahicardia ventriculară sau fibrilația atrială, ce necesită tehnici mai complexe de localizare a circuitelor anormale și la care rata de recidivă este mult mai mare.
Ablația prin radiofrecvență este o procedură minim invazivă realizată sub anestezie locală, care cuprinde două etape. Prima, cea de diagnostic, utilizează electrograma endocavitară pentru stabilirea mecanismului aritmiei. A doua etapă este cea de ablație propriu-zisă, în care se încălzește zona țintă cu ajutorul unor curenți de radiofrecvență în scopul producerii unei necroze de coagulare și a întreruperii circuitului anormal.
Pacienții ideali pentru ablația prin radiofrecvență pentru aritmii cardiace sunt, în primul rând, tinerii cu tulburări de ritm documentate deja electrocardiografic, dar și cei la care anamneza corectă ridică suspiciunea unei astfel de afecțiuni. La aceștia, tratamentul medicamentos antiaritmic trebuie evitat pe cât posibil din cauza riscului crescut de reacții adverse importante. Să nu uităm că efectul proaritmic al medicamentelor a fost inițial descoperit la antiaritmicele de clasa IC (flecainida, encainida), extinzându-se ulterior la mult mai multe clase de medicamente utilizate în diferite afecțiuni care țin de inimă, dar și de alte organe. Amploarea fenomenului a condus la testarea obligatorie a oricărui medicament nou apărut și din punctul de vedere al potențialului proaritmic.
A doua categorie o reprezintă supraviețuitorii unui stop cardiac, știind că tulburările de ritm sunt prima cauză pentru așa ceva.
Considerăm că este datoria noastră de medici ce profesăm în mileniul III să facilităm popularizarea acestei metode de tratament în rândul pacienților cu tulburări de ritm cardiac, oferindu-le o alternativă sigură și eficientă în locul unor medicamente potențial periculoase pentru sănătatea lor.
În Spitalul de Cardiologie Clinică și Intervențională Arcadia, flutterul atrial și tahicardiile paroxistice supraventriculare pot fi tratate în siguranță prin intermediul ablației prin radiofrecvență.
