Tulburările somatoforme reprezintă un grup de afecţiuni psihice care au ca trăsătură de bază acuzele de simptome somatice, împreună cu solicitarea permanentă de investigaţii medicale în pofida constatărilor negative repetate şi a asigurărilor medicale că simptomatologia nu are un substrat organic.
Dacă există o afecţiune somatică, simptomele sunt mult exagerate şi mai variate decât cele care sunt de aşteptat în mod normal în cadrul bolii respective. De obicei, debutul acuzelor este strâns legat de evenimente neplăcute de viaţă, dificultăţi şi conflicte, însă pacientul nu acceptă posibilitatea unei cauze psihologice. Se poate asocia cu anxietate (frică nemotivată, stare de neliniște) şi depresie (tristeţe prelungită, plâns facil, insomnii, lipsa motivaţiei).
Cum deosebim tulburările somatoforme de o afecţiune reală (organică)?
Prezenţa unor simptome somatice neplăcute sau anxiogene este o explicaţie cultural acceptată pentru convingerea exprimată de pacient în existenţa unei boli. Din acest motiv, pacientul ajunge la medicul psihiatru ca ultimă resursă, după ani de evoluţie a afecţiunii. O persoană care suferă de o tulburare somatoformă va descrie o gamă largă de simptome (mai frecvent gastrointestinale, dureri, eructaţie, regurgitări, greaţă, vomă, senzaţii cutanate anormale, mâncărime, furnicături, amorţeli, arsuri etc.), cu evoluţie cronică şi fluctuantă.
Simptomatologia ajunge să perturbe relaţiile interpersonale, familiale şi comportamentul social. Pacientul apelează la mulţi medici, încearcă o multitudine de investigaţii şi tratamente, fără succes. Administrarea frecventă de medicamente poate duce la dependenţă sau abuz, mai ales în cazul analgezicelor şi sedativelor. Rezultatele negative ale investigaţiilor nu conving pacientul de etiologia psihică a afecţiunii, acesta cautând noi investigaţii şi alţi medici pentru a descoperi o cauză somatică. În cazul unei afecţiuni somatice, simptomatologia este relativ constantă, limitată ca extindere, iar investigaţiile aduc indicii asupra etiologiei somatice, pacientul fiind mai puţin probabil să meargă la un număr mare de medici. Trebuie reţinut că un pacient care suferă de o tulburare somatoformă poate suferi şi de boli organice, chiar dacă simptomatologia descrisă nu este explicată de acestea. Din acest motiv, demersul terapeutic va include o gamă mai largă de specialităţi, care să cuprindă atât afecţiunile fizice, cât şi substratul psihogen.
Cum se tratează tulburările somatoforme?
Pentru a trata cauza acuzelor relatate de pacient este necesar un tratament individualizat de la caz la caz, principala metodă terapeutică fiind psihoterapia (cognitiv-comportamentală, tehnici de relaxare, suportivă, familială etc.). De cele mai multe ori, este necesară asocierea unui tratament medicamentos, în vederea remiterii simptomelor deranjante (constipaţie, diaree, dureri difuze, balonare, tulburări menstruale etc.). Medicaţia psihoactivă este personalizată în funcţie de particularităţile fiecărui pacient în parte, putând cuprinde antidepresive, anxiolitice şi antipsihotice. Orice medicament la această categorie de pacienţi trebuie administrat cu prudenţă pentru că există risc crescut de dependenţă, abuz şi interacţiuni medicamentoase.
În concluzie, pentru orice simptomatologie cronică (cu o durată mai mare de 2 ani), cu evoluţie fluctuantă şi variabilă, cu o multitudine de investigaţii medicale efectuate – care nu relevă o cauză concretă – şi vizite la un număr mare de medici, trebuie luată în considerare posibilitatea unei etiologii psihogene. Consultul psihiatric cât mai precoce în evoluţia afecţiunii previne dezvoltarea de afecţiuni conexe şi direcţionează demersul terapeutic spre vindecare.
