Deși sunt indispensabile în tratarea anumitor afecțiuni, medicamentele pot induce ele însele efecte nedorite precum intoleranțe sau efecte adverse de tipul alergiilor.
Reacțiile adverse la medicamente
Conform OMS (Organizația Mondială a Sănătății), reacțiile adverse la medicamente sunt definite ca reacții neintenționate și dăunătoare induse de medicamente administrate la dozele uzuale (terapeutice).
Tipuri de reacții adverse la medicamente:
- Reacții de tip A: frecvente (80% din reacțiile adverse la medicamente) și previzibile. Pot apărea la orice persoană, exemple în acest sens fiind majoritatea reacțiilor adverse descrise în prospectul medicamentelor, cum ar fi diareea și infecțiile fungice după antibiotice sau căderea părului după chimioterapie.
- Reacții de tip B: imprevizibile și implică o predispoziție individuală. Sunt cunoscute și ca intoleranțe la medicamente sau reacții de hipersensibilitate la medicamente. Alergiile la medicamente aparțin, de asemenea, acestui grup, exemple tipice fiind crizele de astm și edemul (umflarea buzelor) după administrarea de analgezice sau erupțiile cutanate după tratamentul cu antibiotice.
Când suspicionăm o alergie la medicamente?
Alergia la medicamente este o reacție anormală a sistemului imunitar la medicamente sau la produsele lor de degradare (metaboliți). Extrem de rar, această reacție poate fi declanșată și de coloranții sau conservanții conținuți într-un preparat medicamentos. Frecvent, alergiile medicamentoase survin, de exemplu, în timpul tratamentului cu antiepileptice, antibiotice sau substanțe utilizate pentru anestezie.
Intoleranța la medicamente, pe de altă parte, nu este o reacție exagerată a sistemului imunitar, ci anumite căi metabolice sau celulele sunt activate direct, rezultând astfel anumite reacții.
De regulă, se consideră că alergiile la medicamente se manifestă în primele 6 săptămâni de la începerea administrării unui medicament nou; alergiile sunt puțin probabile dacă medicamentul este administrat pentru o perioadă mai lungă de timp.
Atenție! Toate substanțele administrate, inclusiv remediile naturale, suplimentele alimentare etc. pot declanșa astfel de reacții.
Ce simptome pot fi prezente în cazul unei alergii la medicamente?
Alergia la un medicament se manifestă în moduri diferite. Cu toate că cele mai frecvente simptome alergice apar la nivelul pielii, totuși membranele mucoase și organele interne pot fi, de asemenea, afectate.
Momentul apariției primelor simptome de alergie variază. În cazul unei alergii de tip imediat, acestea apar imediat – de obicei în decurs de câteva minute; în cazul unei alergii de tip întârziat, apariția lor poate avea loc abia după 24 până la 72 de ore de la contactul cu alergenul. Prin urmare, este esențială documentarea amănunțită a posibilelor reacții alergice la medicamente în trecut pentru că, pe de o parte, readministrarea poate provoca simptome severe și, pe de altă parte, pentru a nu limita opțiunile de tratament viitoare prin evitarea inutilă a unor medicamente eficiente și bine tolerate.
Atenție! Alergiile severe pot prezenta un risc vital și de aceea ar putea necesita tratament de urgență și spitalizare.
- De la erupție cutanată la șoc anafilactic
În cadrul reacției de tip imediat menționată anterior, poate să apară o erupție cu senzație intensă de mâncărime pe alocuri, care poate afecta și mucoasa. Simptomele includ, de asemenea, urticaria și angioedemul. Acesta din urmă reprezintă o reliefare (umflare) a pielii sau a mucoaselor, care poate pune viața în pericol – mai ales dacă sunt implicate mucoasa faringo-laringiană și/sau bronșică – situație care necesită intervenția medicală de urgență.
Prin urmare, dacă apar dificultăți de respirație, este necesară asistență medicală imediată, deoarece acestea pot fi semne ale unui atac sever de astm sau ale unui șoc anafilactic.
Alte simptome ale unei alergii la medicamente cuprind vasculita (inflamația vaselor de sânge) sau tulburările hematologice.
- Reacții întârziate cu risc vital
O formă frecventă de alergie la medicamente este alergia de tip întârziat la nivelul pielii, manifestată prin apariția de eczeme care provoacă mâncărimi și care se vindecă după câteva zile sau săptămâni prin descuamare.
Rareori, reacțiile de tip întârziat pot evolua spre forme foarte severe. Sindromul Stevens-Johnson se manifestă prin apariția de vezicule și înroșirea pielii care se desprinde pe o suprafață mare. Sindromul necesită intervenție medicală imediată întrucât pot apărea infecții și deshidratare masivă. Medicamentele din grupele sulfonamide și pirazolone sunt cele mai frecvente cauze ale sindromului Stevens-Johnson. Dacă mai mult de 30% din suprafața corpului este afectată, atunci reacția este considerată necroliză epidermică toxică (TEN) – cu risc semnificativ de mortalitate. Mai rar, aceste reacții pot fi declanșate și de infecții – de obicei cu virusuri herpetice. Există și alte reacții medicamentoase similare, cum ar fi sindromul DRESS.
Cum se stabilește diagnosticul?
Întrucât diagnosticarea alergiilor la medicamente presupune investigații cu grad ridicat de complexitate și potențiale riscuri, doar medicamentele „esențiale” precum analgezicele, antibioticele, anestezicele generale sau cele locale sunt supuse, în general, unor teste amănunțite. Cu toate acestea, fiecare caz în parte trebuie evaluat în mod individual.
În diagnosticarea alergiilor la medicamente se efectuează teste cutanate și de sânge, precum și așa-numitele teste de provocare. Pentru a asigura obținerea unor rezultate cât mai exacte, investigațiile specifice pentru stabilirea diagnosticului ar trebui să aibă loc la cel puțin 6 săptămâni – dar nu mai târziu de 6 luni – după ce simptomele au dispărut. Acest demers implică întocmirea unui istoric medical detaliat (de exemplu, dacă există deja alergii, reacții după administrarea de medicamente etc.). Având în vedere că teste de sânge și cutanate de precizie pentru clarificarea alergiilor sunt disponibile doar pentru câteva medicamente (de exemplu, penicilina), pentru a diagnostica sau a exclude o alergie la medicamente trebuie adesea efectuat un așa-numit test de provocare.
Teste cutanate
- Testul prick (testul prin înțepare superficială): în cadrul acestui test, antebrațul este marcat și se aplică medicamentul de testat la o concentrație prestabilită, sub formă lichidă sau dizolvat în lichid. Se utilizează apoi o lanțetă (un instrument metalic de înțepat de unică folosință) pentru a înțepa pielea superficial în zona unde a fost aplicată soluția. Reacțiile cutanate (dacă apar) pot fi observate după cel mult 20 de minute.
- Scratch test (testul prin abraziune) – rar utilizat: pielea de pe partea interioară a antebrațului este zgâriată pe o suprafață de aproximativ 1 centimetru (fără să sângereze). Se aplică apoi potențialii alergeni sub formă lichidă, care pot declanșa reacții pe piele.
- Test intradermic (intracutanat): se injectează o soluție diluată de alergen în piele pentru a vizualiza potențialele reacții cutanate.
- Patch test (test epicutanat): medicamentul sub formă lichidă/semisolidă este aplicat pe pielea intactă (fără leziuni preexistente), sub un plasture, timp de 24 până la 48 de ore. Reacțiile imediate pot fi vizibile după 20 de minute, iar reacțiile întârziate după 6 până la 8 ore. Pot apărea reacții tardive vizibile după 24 sau 48 de ore (chiar 72 de ore).
Atenție! În unele cazuri, medicamentul care cauzează alergia nu poate fi identificat doar pe baza testelor cutanate.
Teste sanguine
Analizele de sânge pot fi utilizate în stabilirea diagnosticului de alergie la medicamente, de exemplu detectarea IgE specifice (anticorpi care declanșează reacția alergică). Totuși, testele de rutină cu un grad ridicat de precizie sunt disponibile numai pentru reacțiile la așa-numitele antibiotice beta-lactamice. Un singur test de sânge este rareori suficient pentru a confirma/infirma alergia. Pe lângă analizele de sânge specifice, se recomandă efectuarea unei hemograme diferențiale, determinarea funcțiilor hepatică și renală și a parametrilor inflamatori (de exemplu, proteina C reactivă).
Testul de provocare
În cadrul unui test de provocare, pacientului i se administrează medicamentul la intervale de timp prestabilite în doze succesive ce cresc progresiv. În cazuri excepționale, este posibilă și testarea prin provocare nazală (administrarea la nivelul mucoasei nazale) sau provocare bronșică (administrarea la nivel bronșic). Acest test se efectuează numai în condiții de spitalizare, deoarece este asociat cu o serie de riscuri. Așadar, această formă de testare se efectuează numai dacă nu există alternativă și dacă în istoricul medical al pacientului a existat o reacție severă la un medicament suspectat. Cu toate acestea, testul de provocare nu permite diferențierea fiabilă între o alergie reală și o intoleranță – doar identifică cu certitudine substanța la care apare reacția. Chiar dacă rezultatul este negativ, acest lucru nu înseamnă că o nouă sensibilizare nu poate apărea după o administrare ulterioară.
Cum este tratată o alergie la medicamente?
Medicamentul responsabil pentru reacția alergică trebuie evitat. Totuși, dacă apare o reacție (ușoară sau moderată) la medicamente, există mai multe opțiuni de tratament medicamentos disponibile pe bază de corticoizi și antihistaminice. În cazurile de reacție severă, poate fi necesară spitalizarea sau tratamentul de urgență.
Pentru programarea unei consultații, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.
Bibliografie
Middleton's Allergy – Principles and Practice, 9th Edition – 2019; Editors: A. Wesley Burks, Robyn E. O'Hehir, David H. Broide, Stephen T. Holgate, Leonard B. Bacharier, Gurjit K. Khurana Hershey, R. Stokes Peebles.
Muraro A. et al.; European Academy of Allergy and Clinical Immunology, Food Allergy, Anaphylaxis Guidelines Group. EAACI guidelines: Anaphylaxis (2021 update). Allergy. 2022 Feb;77(2):357-377.
Romano A. et al.: Towards a more precise diagnosis of hypersensitivity to beta-lactams – an EAACI position paper. Allergy. 2020 Jun;75(6):1300-1315.
