Articole medicale

19.07.2019

Alergiile de vară

Dr. Crina Mihaela Pantiru

Medic specialist Alergologie-Imunologie

Alergiile de vară

Multe persoane asociază alergiile cu anotimpul primăverii, însă acest tip de afecțiuni poate reprezenta o problemă de sănătate în orice lună a anului, iar sezonul de vară nu reprezintă o excepție.

Vara este propice alergiilor în special din cauza temperaturilor ridicate, a umidităţii crescute, a prafului şi a poluării excesive. Din aceste motive este posibil ca simptomele să nu dispară. Mai mult, unele patologii alergice se pot agrava în această perioadă.

Alergia la polen, la veninul insectelor și reacțiile fotoalergice sunt probleme cu care multe persoane se pot confrunta în perioada verii.

Alergia la polen
 

Ca și primăvara, cea mai importanta cauză de declanșare a reacțiilor alergice este polenul. Categoriile cu risc crescut de declanșare a alergiilor sunt polenurile de ierburi (graminee), în perioda mai-iulie, şi polenurile de buruieni (de exemplu, ambrozia/pelinul) ce se manifestă în august-noiembrie.

Granulele de polen plutesc în atmosferă pe zeci sau sute de kilometri, astfel încât, cu cât ne vom afla într-o zonă cu vegetație mai abundenta, cu atât disconfortul creat de polen va fi mai semnificativ.

Alergiile la polen au diferite forme de manifestare în funcţie de organul afectat:

  • rinită (nasul curge, strănuturi repetate, mâncărime la nivelul nasului, dificultate de respiraţie etc);
  • conjunctivită (mâncărime la nivelul ochilor, lăcrimare excesivă, tumefieri ale pleoapelor);
  • astm bronșic (tuse, dificultăți respiratorii, crize de lipsă de aer).

La nivelul pielii poate să apară 

  • urticaria (leziuni roşii, denivelate, însoțite de mâncărimi intense, ce apar şi dispar);
  • tumefieri importante (angioedem).

Recomandări:
 

  • Închiderea ferestrelor locuinței între orele 6 și 16 (deschiderea poate fi recomandată după miezul nopții); nu este recomandată aerisirea locuințelor atunci când bate vântul.
  • Închiderea geamurilor autovehiculelor, utilizarea instalațiilor de AC și a filtrelor special pentru alergene, în perioada sezonului polenic.
  • Purtarea de ochelari protectori în mediul exterior.
  • Nu este recomandată punerea în dormitoare a hainelor care au fost purtate afară.
  • Nu se recomandă plimbări, alergări, mers pe bicicletă sau picnicuri în parcuri, pădure sau în mediu rural în timpul sezonului polenic.
  • Uscarea lenjeriei și a hainelor este preferabil să se facă în uscător și nu în mediul exterior.
  • Se evită cositul sau tăierea/tunsul ierbii și, dacă este absolut necesar, se impune purtarea de mască și ochelari protectori.
  • Se recomandă spălarea frecventă a feței și mâinilor cu apă în cursul zilei și dușul obligatoriu la sosirea la domiciliu, pentru îndepărtarea grăuncioarelor de polen.

Alergia la veninul insectelor
 

O altă cauză de apariție a alergiilor în perioada verii o reprezintă insectele (albinele, viespile, bondarii, țânțarii, furnicile).

Persoanele alergice pot dezvolta reacții locale imediate, de intensitate medie, cu erupții cutanate și urticarie întinsă. În cazurile grave, apar manifestări de șoc anafilactic, prin umflarea buzelor și gâtului, respirație dificilă, creșterea pulsului, transpirații reci, paloare, scăderea tensiunii arteriale, stare de leșin și amețeală, uneori cu amenințarea vieții.

Persoanele alergice la veninul insectelor trebuie să poarte în permanență asupra lor o trusă de urgență antialergică, la recomandarea medicului.

Recomandări:
 

  • Se va evita îmbrăcămintea viu colorată, strălucitoare, preferându-se haine în culori terne (gri, maro deschis), dar şi alb, care să acopere o suprafaţă cât mai mare a corpului.
  • Se va evita mersul desculţ, neprotejat prin iarbă/vegetaţie.
  • Vor fi evitate produsele de îngrijire şi cosmetice cu miros atractiv pentru viespi, albine și furnici.
  • Nu se vor consuma alimente sau băuturi dulci în exteriorul locuinţei, mai ales dacă nu au fost acoperite (atenţie specială la fructe, sucuri etc.).
  • În caz de înţepătură, se vor aplica rapid măsurile generale imediate, prin aplicarea de comprese cu gheață pe zona înțepăturii, dezinfectarea zonei, extragerea acului în cazul înțepăturii de albină și administrarea unui antihistaminic.
  • În cazul unei reacții grave și apariția de tulburări respiratorii, hipotensiune și senzație de leșin, pacientul trebuie să se prezinte de urgență la spital sau să cheme ambulanța pentru a i se oferi primul ajutor.

Reacțiile fotoalergice
 

Foarte multe persoane se confruntă vara cu acest tip de alergie. Reacțiile fotoalergice ce sunt determinate sau sunt agravate de expunerea la soare apar pe zonele expuse sub forma unor pete mari roșii, asemănătoare arsurilor solare, pe alocuri cu mici vezicule cu lichid, însoțite de mâncărimi intense.

Pot fi cauzate de interacțiunea dintre radiațiile UV și o serie de medicamente (unele antibiotice, contraceptivele orale, AINS etc) sau substanțe chimice (dezinfectanți, parfumuri, cosmetice, detergenți) și se remit în totalitate odată cu îndepărtarea factorilor cauzatori.

Urticaria solară este o afecțiune rară, cu debut în câteva minute de la expunerea solară și remitere în decurs de câteva ore, caracterizată prin apariția de papule urticariene, însoțite de mâncărime, ce apar pe zonele expuse. Este o reacție de hipersensibilitate imediată.

Recomandări:
 

  • Utilizați creme de protecție solară cu factor 50+, aplicată pe toate zonele expuse cu cel puțin 20 de minute înainte de expunerea la soare, cu reaplicare la interval de 2-3 ore.
  • Atenție la medicamentele și produsele utilizate (evitarea celor ce conțin parfumuri, coloranți).

Fitofotodermatoza reprezintă o erupție declanșată de contactul cu anumite plante ce conțin diverse substanțe fotosensibilizante și expunerea simultană la lumina solară. În general erupția apare la aproximativ 1 zi de la expunere și atinge un maxim la 48-72 de ore. Poate fi determinată de vegetale precum păstârnacul, țelina, pătrunjelul, morcovii, mazărea, bergamotele.

Erupția polimorfă la lumină este forma de manifestare cea mai frecventă a afecțiunilor produse de lumina solară. Este mai des întâlnită la femei, la primele expuneri la lumina solară (primăvara-vara), în zona decolteului, brațe și piept. Apare într-un interval de timp de câteva ore de la expunerea UV și persistă până la 10 zile.

Recomandări:

  • Utilizați creme de protecție solară cu factor 50+, aplicată pe toate zonele expuse cu cel puțin 20 de minute înainte de expunerea la soare, cu reaplicare la interval de 2-3 ore și după imersia în apă.
  • Atenție la medicamentele și produsele utilizate (evitarea celor ce conțin parfumuri, coloranți).
  • Concomitent cu produsele fotoprotectoare, se vor utiliza pălării, ochelari, haine cu componente SPF.
  • Limitați expunerea la soare în intervalul orar 11-16.

Pentru un diagnostic corect și un tratament adecvat, consultați medicul alergolog. Urmați recomandările pentru a avea o vară frumoasă.

Powered by Froala Editor