Articole medicale

01.10.2015

Am mereu mâinile reci. De ce?

Dr. Constantin Rusu

Medic specialist Medicină internă

Maini reciDe ce ne confruntăm cu senzația de mâini și picioare reci, chiar și în condițiile în care temperatura aerului este una plăcută?
Pot paria că cei mai mulți dintre dumneavoastră v-ați gândit deja la cuvintele magice: „circulație proastă". Nici nu vă închipuiți câți oameni, de altfel sănătoși, trăiesc cu această etichetă.
Cât de reală este contribuția „circulației proaste" în apariția extremităților reci? S-o luăm încet. Mai întâi, ce se întâmplă atunci când ni se răcesc mâinile sau picioarele? Vasele de sânge de sub piele se „strâng”, astfel încât cantitatea de sânge care circulă prin ele devine foarte mică.

Deci tot circulația, până la urmă! Până la un punct, da, e vorba de circulație.
Dar nu de „circulație proastă”. Ceea ce se întâmplă este, de fapt, un reflex normal al organismului. La schimbări de temperatură (fie ele și imperceptibile) organismul are tendința de a conserva temperatura centrală. O simplă scădere cu câteva grade a temperaturii ambiante (produsă de o boare de vânt, de pildă) alarmează mecanismele de termoreglare din creier.

Rezultatul constă în activarea unor unor reflexe care micșorează diametrul vaselor de sânge din pielea extremităților. Prin scăderea cantității de sânge din mâini și picioare scade piederea de căldură, iar organele centrale (inimă, creier ș.a.) își conservă temperatura. Cu alte cuvinte, organismul protejează organele nobile, sacrificând extremitățile.
Întrebarea este de ce doar o parte dintre noi simțim acest lucru? Simplu. La anumite persoane (de obicei la cele de sex feminin) aceste reflexe au anumite particularități: se declanșează mult mai repede, la variații de temperatură foarte mici și persistă un timp mai îndelungat, chiar dacă temperatura ambiantă a revenit la normal. Aceste persoane sunt cele care se plâng adesea - și pe bună dreptate - de frig, chiar și în mijlocul verii.

Dacă, în urma acestui articol, acești semeni mai speciali ai noștri vor înțelege că nu sunt bolnavi, că circulația lor este perfect normală și au doar niște circuite neurologice mai sensibile, eu zic că un prim pas spre „vindecare” a fost făcut. Al doilea pas constă în efectuarea unor exerciții fizice simple care să crească temperatura centrală a corpului. Veți putea constata atunci, pe pielea dumneavoastră (la propriu) cum vasele de sânge încep să se dilate, iar mâinile și picioarele redevin calde.
Spor la lucru!