Subiectul de astăzi este o bună ilustrare a unui adevăr medical vechi: nu orice simptom înseamnă boală, după cum nu orice boală produce simptome. Există simptome pentru care, în urma celor mai aprofundate investigații, nu găsim un diagnostic, după cum, din păcate, există boli (nu rareori dintre cele mai grave) care rămân tăcute până la final.
Astenia de primăvară face parte din prima categorie. E vorba de un mănunchi de simptome ce au în comun o stare de lehamite generală, dar care sunt insuficiente pentru a defini o boală.
Dacă am încerca să săpăm puțin la rădăcina oboselii nejustificate ce ne cuprinde odată cu venirea primăverii, am găsi modificări perfect fiziologice, care țin de inevitabila creștere a „cantității” de soare din jur.
În sezonul rece, când „porția” de soare se reduce treptat, creierul nostru se „scaldă” în melatonină, un hormon care ajustează durata și calitatea somnului la nesfârșitele nopți de iarnă. Primăvara, odată cu zăpada, se „topește” și excesul de melatonină din creier, făcând loc hormonilor „estivali”: serotonină, estrogeni, endorfine. Această tranziție este, uneori, „zgomotoasă”: dureri de cap, de mușchi, de încheieturi, insomnie sau, dimpotrivă, somnolență, scăderea poftei de mâncare și, mai presus de toate, o scădere la limita de avarie a tonusului vital.
Oricât de îngrijorătoare ar părea aceste simptome, ele au la baza fenomene biologice normale. E vorba de o resetare a peisajului hormonal care, ca orice schimbare, necesită o perioadă mai lungă sau mai scurtă de adaptare.
Poate că n-ar trebui să trecem cu vederea nici ipoteza imunologică a asteniei de primăvară. Odată cu soarele, aerul de primăvară se umple cu tot soiul de polenuri care, la cei cu imunitatea nițel mai „simțitoare” declanșează reacții alergice. Aceste alergii nu iau întotdeauna forma clasică (strănut, ochi roșii, inflație de batiste); uneori, singura manifestare a alergiilor este apariția în sânge a unor substanțe foarte înrudite cu cele produse de infecțiile virale. Nicio surpriză, așadar, că astenia de primăvară aduce mult cu stările gripale (de care tocmai credeam c-am scăpat).
Există, în desișul multicolor al bolilor psihice, o maladie care se numește tulburare afectivă sezonieră. Această etichetă se aplică acelora dintre noi care devin mai mult decât melancolici odată cu venirea toamnei. Este singura formă de melancolie clinică ce dispare odată cu înflorirea ghioceilor. Ei bine, trebuie să știți că există forme „inversate” ale acestei boli, în care pacienții sunt euforici la căderea frunzelor dar devin brusc melancolici la reîntoarcerea, primăvara, a păsărilor călătoare. E foarte posibil ca o parte din cei atinși de „astenia de primăvara” să facă parte din această ultima categorie.
Am lăsat la urma explicația „dietetică”, întrucât mi se pare cea mai puțin plauzibilă. Conform acesteia, astenia de primăvară ar fi prețul plătit pentru consumul, în lunile de iarnă, de alimente conservate, din care a dispărut orice urma de vitamină. Dacă aceasta explicație ar conține vreun grăunte de adevăr, mă tem că, la felul cum se mănâncă astăzi, ar trebui s-o ținem într-o astenie continuă.
În concluzie, astenia de primăvară nu este o boală. Ea trebuie privită ca un efort de adaptare a organismului la un nou decor. Cu puțină răbdare, lucrurile vor reintra în normal. La urma urmei, și într-un concediu de vis, la capătul lumii, ai nevoie de o perioadă de acomodare (de n-ar fi decât fusul orar).
Powered by Froala Editor
