Articole medicale

03.08.2018

Biopsia mamară – diagnosticul de certitudine al tumorilor de sân

Dr. Tiberiu Gireada

Medic specialist Obstetrică-Ginecologie

Biopsia mamară – diagnosticul de certitudine al tumorilor de sân

Biopsia de sân (biopsia mamară) este un test prin care se prelevă o mică mostră de țesut sau de fluid dintr-o zonă, identificată drept suspectă, din interiorul glandei mamare. Celulele prelevate sunt examinate la microscop și, dacă este nevoie, testate în continuare prin metode suplimentare, pentru a verifica şi confirma sau infirma prezența cancerului de sân. Examinarea anatomopatologică descrisă în raportul anatomopatologic este singura procedură de diagnostic care poate determina cu siguranţă dacă zona suspectă este malignă (cancer) sau este benignă (nu este cancer).

Tipuri de biopsii mamare
 

Există patru tipuri de biopsii:

  • biopsia aspirativă cu ac fin;
  • biopsia mamară cu ac gros (core needle biopsy);
  • biopsia asistată prin vacuum;
  • biopsia incizională (metoda chirurgicală).

Biopsia aspirativă cu ac fin este o metodă care se folosește mai rar, atunci când nodulul este probabil să fie un nodul chistic umplut cu lichid sau este ușor accesibil. De obicei, această procedură este asistată ecografic pentru a ajuta medicul să plaseze acul la locul exact.

Biopsia mamară cu ac gros (core needle biopsy) este cel mai utilizat tip de biopsie a sânilor. Prin această procedură, se extrage o bucată mică de ţesut, cu ajutorul unui dispozitiv special conceput ce conține un ac mai gros, gol în interior. De obicei, este realizată sub anestezie locală. În timpul procedurii, medicul poate insera un marcaj metalic sau de carbon în interiorul tumorii, pentru a putea urmări imagistic locul de biopsie și pentru ghidaj chirurgical. În cazul în care o intervenție chirurgicală este necesară mai târziu, marcatorul face mai ușoară localizarea zonei anormale. Radiologul sau chirurgul care efectuează biopsia mamară pe ac poate utiliza echipamente de imagistică de specialitate pentru a ghida acul la locul dorit.

Biopsia asistată de vacuum este tot o biopsie mamară pe ac dar în timpul căreia pacientul este poziționat culcat pe burtă, pe o masă specială, care are o deschidere pentru piept, pieptul fiind comprimat.

Biopsia chirurgicală (biopsia deschisă, realizată de către medicul chirurg) se realizează numai în cazul în care tentativele de biopsie folosind cele trei tehnici descrise anterior au eșuat.

Rezultatul biopsiei de sân reprezintă baza pe care se va construi conduita medicală. Centrul de Sănătate a Sânului Arcadia este șansa ta de acces imediat la o echipă medicală interdisciplinară și la cele mai bune dotări tehnice de screening a cancerului de sân. Te sprijinim, cu grijă și delicatețe, de la primul examen clinic la explorările imagistice și intervențiile chirurgicale. La Centrul de Sănătate a Sânului Arcadia, luptăm împreună împotriva cancerului de sân.