Boala Meniere este o tulburare produsă la nivelul urechii interne, care se manifestă prin:
- hipoacuzie (scădere de auz) care fluctuează;
- vertij paroxistic – de multe ori o senzație violentă;
- tinitus sau zgomote în urechi – în majoritatea cazurilor de tonalitate joasă;
- senzație de plenitudine auriculară – presiune, disconfort.
Bolile autoimune, precum lupus și artrita reumatoidă, patologiile tiroidiene și prezența anticorpilor antitiroidieni, alergiile sau anumiți factori alimentari pot fi declanșatori ai bolii Meniere.
Boala poate apărea la orice vârstă, dar cel mai frecvent debutează în intervalul de vârstă 40 - 60 ani, fiind mai frecventă la femei.
Care sunt simptomele bolii Meniere?
De obicei, pacienții prezintă vertij ce este precedat de o variabilă presiune auriculară și scădere de auz, precum și de acufene de tonalitate joasă. Mai puțin de 1/3 din pacienți prezintă toate simptomele în același timp. Cel mai frecvent, simptomatolgia este reprezentată de vertij, apoi celelalte componente apar după câteva luni sau chiar ani.
Vertijul este o senzație subiectivă de mișcare în timpul staționării. Nistagmusul (mișcarea rapidă, necontrolată a globilor oculari) rotator sau orizontal este mereu prezent, acutizările vertiginoase pot dura de la câteva minute la câteva ore și, de cele mai multe ori, sunt însoțite de greață și vărsături. Trebuie să existe două episoade de vertij de cel puțin 20 minute în antecedente pentru a susține diagnosticul. La doar 10 % din pacienții cu vertij se pune diagnosticul de boala Meniere.
Acutizările de vertij pot fi însoțite de căderi, fără pierderea stării de conștiență. De obicei, după trecerea episodului acut, pacienții se simt obosiți și prezintă greață de la câteva ore până la câteva zile. Frecvența acutizărilor este variabilă. Acestea pot fi legate de factori alimentari, de ciclul menstrual și de stres psihosocial. Între acutizări, pacienții nu au simptomatologie deloc. Mulți sesizează scăderea auzului și a funcției de echilibru cu fiecare acutizare.
Evaluarea și managementul amețelilor și a vertijului (deoarece acestea nu sunt sinonime) reprezintă o activitate medicală dificilă. Sursele dezechilibrului pot varia de la patologii simple precum deshidratarea până la patologii grave precum tumorile cerebrale.
Pierderea de auz trebuie investigată audiologic. Hipoacuzia neurosenzorială la urechea afectată trebuie investigată cel puțin o dată în cursul evoluției. Gradul de hipoacuzie poate fluctua. De obicei, sunt afectate frecvențele joase.
Acufenele sunt nonpulsatile și sunt descrise ca un șuierat, sau un huruit de tonalitate joasă. Sunetul poate fi continuu sau intermitent și de obicei corespunde cu pierderea de auz din perioada de acutizare.
Diagnostic, tratament și prognostic
Pentru diagnosticarea bolii se recomandă:
- teste de laborator – pentru excluderea altor afecțiuni;
- examinări imagistice;
- audiometria;
- electrocohleografia.
Pentru evaluarea vertijului se folosește testul pozițional Dix-Hallpike.
Deoarece diagnosticul diferențial este vast, este necesară o abordare multidisciplinară, realizată de medici din specialitățile: ORL, neurologie, cardiologie, endocrinologie, medicină internă, fizioterapie și recuperare.
Terapia medicamentoasă poate fi direcționată către tratarea simptomelor patologiei acute sau direcționată către profilaxia acestor acutizări. Daca boala este secundară unei anumite patologii, prima linie de tratament în managementul afecțiunii este diagnosticul și tratamentul bolii principale. Este indicată și terapia de reabilitare vestibulară.
Ca primă recomandare, se indică schimbarea stilului de viață: evitarea substanțele cu efect posibil declanșator – sarea, cafeaua și ciocolata –, întreruperea fumatului. Pot fi indicate diureticele, antivertiginoasele și sedativele. Se mai recomandă evitarea zgomotelor puternice și folosirea tehnicilor de reducere a stării de stres.
Terapia chirurgicală pentru Meniere este rezervată pentru cazurile în care cea medicamentoasă nu a funcționat (5 – 10% dintre pacienți).
Prognosticul este variabil. Perioadele de remisiune, cu acutizări ale simptomatologiei, sunt tipice. Unii pacienți au simptomatologie minimă, pe când alții prezintă acutizări severe. Episoadele acestea pot apărea și o dată sau de două ori pe an. Uneori se repetă mult mai frecvent și constant.
Se spune că boala Meniere se epuizează în timp. Rata remisiunii spontane este frecventă – 50 % în 2 ani și peste 70 % după 8 ani. Totuși, această remisiune spontană vine și cu un preț – mulți pacienți prezintă hipoacuzie și vertij.
Boala Meniere nu se asociază cu mortalitate, ci cu morbiditatea produsă de diverse traumatisme prin cădere, cauzate de pierderea echilibrului.
Complicațiile produse de boala Meniere pot include:
- leziuni provocate de căderi;
- anxietate – legată mai ales de debutul simptomatologiei;
- accidente și dizabilități cauzate de vertij;
- hipoacuzie și pierderea echilibrului cu caracter progresiv
- tinitus permanent.
În lupta cu această boală, sunt importante controlul dietei și învățarea unor tehnici de evitare a acutizărilor. Dacă apar simptome noi sau dacă se agravează cele prezente, este foarte important să vă prezentați cât mai repede la medicul ORL-ist.
