Cancerul colonic este o afecțiune în care celulele maligne se dezvoltă în colon, respectiv la nivelul segmentului tubului digestiv ce se găsește în amonte de joncțiunea recto-sigmoidiană, situată la o distanță mai mare de 15 cm de marginea anală în cadrul colonoscopiei. Cancerul de colon și cancerul rectal sunt adesea grupate împreună sub denumirea de cancer colorectal, deoarece au multe caracteristici comune. Adenocarcinoamele reprezintă mai mult de 95% dintre cazurile de cancer colorectal. Alte tipuri, mai puțin frecvente, de tumori sunt: tumori carcinoide, tumori gastrointestinale-stromale (GIST-uri), limfoame, sarcoame.
În Europa sunt diagnosticate anual ~250 000 de cazuri noi de cancere de colon, care reprezintă ~9% din totalul cancerelor nou diagnosticate. Aproximativ 70% dintre pacienţii cu cancer de colon au vârsta >65 de ani. Prognosticul in cazul cancerului de colon depinde de stadiul bolii. În stadiile incipiente (T, N0, M0) supraviețuirea la 5 ani, după intervenții, poate ajunge și la 90%.
Cancerul de colon: factori de risc
În general, cancerul este cauzat de una sau mai multe mutații genetice (defecte), care activează oncogenele și dezactivează genele tumorale supresoare. De obicei, sunt necesare modificări în mai multe gene diferite pentru a conduce la cancer colorectal. Există o serie de factori care pot crește riscul de cancer colorectal:
- sindroame genetice cum ar fi sindromul Lynch (cancerul colorectal ereditar nonpolipozic), polipoza adenomatoasă familială, sindromul Gardner (un tip de polipoză adenomatoasă familială), sindromul Turcoat (o afecțiune rară ce combină polipoza adenomatoasă familială și tumori maligne ale sistemului nervos central), sindromul Peutz-Jeghers (afecțiune rară, caracterizată prin prezența unui tip special de polipi – polipii intestinali hamartomatoși), polipoza asociată mutației genei MUTYH;
- boala inflamatorie intestinală, cum ar fi colita ulcerohemoragică sau boala Crohn – boala inflamatorie intestinală;
- dietă bogată în grăsimi;
- vârstă;
- fumat;
- alcool;
- obezitate.
Orice simptomatologie intestinală trebuie să fie analizată ca posibilă manifestare de cancer colonic, mai ales la persoane peste 50 de ani.
Care sunt manifestările clinice ale cancerului de colon?
Manifestări generale: scădere ponderală, astenie, scăderea capacităţii de efort fizic şi intelectual, inapetenţă, uneori subfebrilitate sau febră, paloare sclero-tegumentară.
Tulburări de tranzit intestinal, care în funcție de localizarile tumorilor, sunt:
- pentru colonul stang (constipaţia alternează cu scaunele diareice, falsă diaree prelungită, scaune cu striuri sangvine sau mucus, sângerări oculte şi/sau melenă, scaune în formă de creion, sângerarea abundentă sub formă de rectoragii sau sânge amestecat cu scaun);
- pentru colonul drept (scaune diareice uneori cu caracter dizenteriform, eliminare de mucus, constipaţie progresivă, alternanţă constipaţie-diaree).
Durerea este localizată în flancul stang sau drept, fosa iliacă stângă/dreaptă, în funcție de topografia tumorii. Pentru sindrom subocluziv sau ocluziv: dureri colicative, greţuri, vărsături biliare/alimentare/fecaloide tardive, oprirea tranzitului intestinal pentru gaze și materii fecale.
Reacţia inflamatorie peritumorală este mai frecventa pentru neoplasmul de colon drept: apariţia sau accentuarea durerii şi prezenţa semnelor locale şi generale ale infecţiei (febra, frison).
Diseminări la distanță – ascită (carcinomatoza peritoneală), noduli subcutanaţi, (metastaze cutanate), fracturi patologice (metastaze osoase), semne neurologice, modificări de personalitate (metastaze cerebrale), icter (metastaze hepatice/compresiune extrinsecă cale biliară principală).
Majoritatea tumorilor (pana la 70%) sunt localizate în partea distală a colonului (sigmoid). Cele mai des întâlnite complicații ale cancerului de colon sunt dereglările de tranzit intestinal până la ocluzia intestinală, sângerări intestinale, inflamații peritumorale și perforații intestinale sau la nivelul tumorii, sau așa zise perforații dilatative în cazul ocluziilor intestinale. În cazurile tumorilor părții drepte a colonului se întâlnesc anemii severe din cauza sângerărilor oculte de durată.
Cancerul de colon: diagnostic paraclinic
Diagnosticul paraclinic pentru cancerul de colon poate fi stabilit în urma corelării unor date biologice cu o serie de explorări paraclinice imagistice (stadializare loco-regională și la distanță), însă diagnosticul de certitudine îl reprezintă cel anatomo-patologic:
- hematologice – hemoleucogramă (sdr anemic);
- biochimie – probe renale și hepatice (evaluarea statusului biologic al pacientului), proteine totale serice și albumina serică (evaluarea statusului nutrițional al pacientului);
- grup sanguin, Rh;
- markeri tumorali – CEA, CA19-9 9 (utili mai ales în perioada de follow-up postoperator al pacientului).
Explorări imagistice
După efectuarea unei anamneze amănunțite, în timpul căreia se caută un istoric familial care să poată evoca un sindromul Lynch, antecedente familiale de cancer colorectal, endometru, ovar, duoden, intestin subțire sau tract urinar, în cazul unei simptomatologii specifice sau dacă se suspicionează o patologie neoplazică la nivelul colonului, există o serie de investigații paraclinice imagistice necesare stabilirii diagnosticului definitiv, respectiv pentru realizarea stadializarii loco-regionale și la distanță (boala metastatică):
- colonoscopie completă, până la valvula ileo-cecală și biopsie tumorală (rezultat anatomo-patologic);
- pentru cazurile în care colonoscopia nu poate fi efectuată până la valvula ileo-cecală, se efectuează clisma baritată pentru a aprecia localizarea tumorii și eventualele leziuni tumorale sincrone; se recomandă completarea colonoscopiei după 6 luni de la intervenția chirurgicală;
- ecografie abdomino-pelvină;
- tomografie computerizată toraco-abdomino-pelvină (stadializare cTNM);
- scintigrafie osoasă (MTS osoase);
- colonoscopia virtuală sau colonografia CT, deşi nu reprezintă încă proceduri standard, pot fi valoroase pentru localizarea exactă a tumorii, ceea ce prezintă o utilitate specială pentru abordarea chirurgicală, mai ales la pacienţii care sunt candidaţi pentru rezecţie laparoscopică.
Intervenția chirurgicală rămâne metoda principală în tratamentul cancerului colorectal. Principiile generale al tratamentului chirurgical sunt radicalitatea intervenției chirurgicale, ablația, asepsia și păstrarea tranzitului intestinal fără obstacole, dacă e posibil pe cale naturală. În funcție de diagnostic, stadiul tumoral și de condițiile anatomice locale, intervențiile chirurgicale pot fi cu viză curativă (hemicolectomii, colectomii segmentare, urmate de anastomoza manuală sau mecanică sau operația Hartmann – când agresivitatea tumorală sau condițiile locale nu permit o anastomoză), fie cu viză paliativă (pentru tumori stenozante, hemoragice sau cu invazie în organele vecine sau în caz de carcinomatoză peritoneală, atunci când se efectuează by-pass ileo-transvers sau colo-colic, colostomie terminală/laterală. Toate aceste proceduri pot fi efectuate prin abord clasic sau minim invaziv.
Chimioterapia se poate administra pe cale orală sau intravenos, fie un singur medicament, fie o combinaţie de medicamente, în regim de tratament adjuvant (după tratamentul chirurgical). Se mai recomandă terapia ţintită cu agenţi de anti-angiogeneză, inhibitori ai receptorilor factorilor de creştere epidermică (ca Cetuximab sau Panitumumab), inhibitori imunoterapici (Pembrolizumab sau Nivolumab).
Importanța diagnosticului precoce și a screeningului
Cancerul colorectal are un prognostic mai bun dacă este diagnosticat precoce. Screeningul reprezintă cea mai buna prevenție, iar colonoscopia după vârsta de 50 de ani ar trebui să fie obligatorie. Societatea Americană de Gastroenterologie recomandă colonoscopia ca metodă preferențială de screening și prevenție a cancerului colorectal. Screeningul trebuie inițiat, atât la barbați, cât și la femei, începând cu vârsta de 50 ani și trebuie continuat până la 70-80 ani:
- colonoscopia la fiecare 10 ani;
- colonoscopia virtuală, la fiecare 5 ani
- determinarea sângerărilor oculte din materii fecale (FOBT) – la fiecare 1 an;
- determinarea sângerărilor oculte din materii fecale prin metoda imunologică (FIT) – la fiecare 1 an;
- test ADN din materiile fecale – la fiecare 3 ani.
Powered by Froala Editor
