Spitalul de Cardiologie Intervențională Arcadia este cea mai mare și mai modernă unitate monodisciplinară de profil din regiune, specializată în prevenția, diagnosticul şi tratamentul afecțiunilor cardiovasculare. Spitalul dispune de o structură echipată cu o tehnologie performantă ce susține calitatea actului medical, care include o unitate de Anestezie – Terapie Intensivă (ATI) Coronarieni, echipată cu sisteme ultraperformante de asistare respiratorie și monitorizare multiparametrică.
Până în prezent au fost realizate peste 8000 de proceduri intervenționale. Prima coronarografie s-a efectuat în iulie 2010 și a fost urmată de o primă angioplastie coronariană. În septembrie 2010 a fost montat primul defibrilator implantabil, iar în octombrie 2010 primul stimulator cardiac. Dincolo de cifre, scopul Arcadia vizează calitatea actului medical. Medicii renumiți pentru expertiza în domeniu oferă zilnic pacienților un standard ridicat de îngrijire medicală, observat mai mult în străinătate.
Numărul românilor cu afecțiuni cardiace este în creștere, mortalitatea cardiovasculară situându-se pe primul loc la nivel național. Dacă în trecutul relativ recent afecțiunile cardiace erau identificate după pragul vârstei de 70 de ani, astăzi diagnosticarea lor este frecventă și la persoane de 40 de ani.
Dr. Igor Nedelciuc, medic primar Cardiologie, Coordonator Cardiologie Intervențională declară: „Zi de zi, dintre cazurile care necesită proceduri de diagnostic (coronarografii), peste 30% au recomandare pentru proceduri intervenționale. Printre multele cazuri constatate, sunt cele ale unor pacienți cu afecțiuni ce prezintă o simptomatologie dificil de interpretat și atunci diagnosticarea precisă necesită explorări mai ample. Coronarografia este una dintre procedurile cu o eficiență maximă întrucât facilitează o decizie corectă de diagnostic și tratament. Rămâne o provocare să evaluăm cât mai bine posibil, riscurile și beneficiile unei proceduri pentru fiecare pacient.”
Printre serviciile medicale de Cardiologie Intervențională oferite la Arcadia se regăsește atât arteriografia periferică, cât și angioplastia coronariană, carotidiană și periferică și explorări invazive în malformații congenitale, cardiostimularea și implantarea de defibrilatoare.
Lider în sănătate în regiunea de Nord-Est, Arcadia – Spitale și Centre Medicale oferă servicii medicale integrate, fondate pe o structură complexă, într-o continuă dezvoltare (Spital Multidisciplinar, Spital de Cardiologie Intervențională, 3 Centre de Imagistică Medicală, Maternitate, 6 Centre Medicale).
Powered by Froala Editor