De ce unele afecțiuni ORL apar mai des în sezonul rece?
Fosele nazale sunt cele mai expuse segmente din căile respiratorii superioare, având legătură directă cu mediul exterior. Astfel, ele reprezintă prima „poartă de intrare” a diverșilor microbi în organismul uman (virusuri, bacterii, alergeni). Fosele nazale reprezintă culoare ce au rolul de a transporta, încălzi și umidifica aerul inspirat. În condiții normale, mucoasa ce tapetează fosele nazale (mucoasa pituitară) este umezită de un mucus clar ce are în compoziție mucină, săruri și apă (aproximativ 95%), iar în urma expunerii la diferiți microbi, mecanismele de reglare fizico-chimică și nervoasă se modifică, astfel determinând apariția mucusului în cantitare mare, iar în funcție de tipul agentului patogen preponderent apare și hiper- sau hiposecreția. Există și factori ce influențează mișcarea cililor vibratili ce se găsesc la nivelul mucoasei nazale, astfel încât uscăciunea crește vâscozitatea mucusului și îngreunează mișcările cililor; la temperaturi sub 18°C scade activitatea acestor cili, iar sub 12°C se oprește.
Faringele comunică anterior, de sus în jos cu: fosele nazale, cavitatea bucală și laringele și reprezintă intersecția căilor aeriene cu cele digestive. În timpul inspirului, aerul trece prin fosele nazale, ajunge la rinofaringe, iar prin intermediul acestuia în orofaringe, apoi în laringe, iar procesul se reia în sens invers în timpul expirului. Mucoasa ce tapetează faringele, fiind foarte bine vascularizată, contribuie la încălzirea, umidificarea și purificarea aerului.
Ținând cont de fiziopatologia tractului respirator superior, de comunicarea între fosele nazale cu faringele, laringele și prin intermediul trompei lui Eustachio și cu urechea medie, se explică și apariția frecventă a afecțiunilor ORL în sezonul rece.
Care sunt cele mai frecvente afecțiuni ORL în sezonul rece?
O infecție virală acută a căilor respiratorii superioare (nas, gât) sau renumita „răceală obișnuită” este auto-limitată. Apar frecvent obstrucția nazală, rinorea, strănutul, tusea seacă sau productivă, odinofagia, disfonia, iritabilitatea, scăderea apetitului, tulburări de somn, iar acestea pot persista de la 3 la 5 zile și se remit în aproximativ 14 zile. Tusea reziduală în urma acestor infecții poate persista timp de 3 sau chiar mai multe săptămâni. Diagnosticul clinic pentru afecțiunile tipice ale căilor respiratorii superioare este suficient, iar investigațiile paraclinice (analize sangvine, radiografii) sunt necesare pentru excluderea altor boli secundare. Prelevarea proteinei C reactive (CRP) este utilă pentru identificarea infecției bacteriene și facilitează scăderea posibilității administrării antibioticelor necorespunzător. Studiile recente din literatura de specialitate arată că există un procent de 46% de afecțiuni virale tratate inutil cu antibiotice.
Deși „răceala obișnuită” este o boală respiratorie, cercetătorii au descoperit că infecțiile virale respiratorii superioare sunt transmise mai mult de pe mâinile pacienților prin contactul apropiat al acestora. Din acest motiv, o metodă eficientă de prevenire a răcelii este spălarea mâinilor și folosirea de soluții ce conțin antiseptice tegumentare. Perioada în care este cea mai contagioasă ține de la apariția simptomelor și continuă până la două săptămâni de la debut.
Rinitele sunt patologii a căror etiologie o au diverse virusuri cu tropism respirator (rinovirusuri, adenovirusuri și mixovirusuri), frecvent apărând și suprainfecția bacteriană. Acestea debutează cu alterarea stării generale, obstrucție nazală, rinoree apoasă, hiposmie (diminuarea sensibilității mirosului), astenie, strănut, febră; la 2-4 zile apare îngroșarea secrețiilor nazale ce devin mucoase sau mucopurulente. Tratamentul are la bază medicație simptomatică: antiinflamatoare, antipiretică, decongestionante nazale, aport hidric crescut, vitaminoterapie, dat fiind faptul că evoluția spre vindecare spontană apare la 7-8 zile de la debutul simptomelor.
Sinuzitele reprezintă inflamația mucoasei ce tapetează sinusurile paranazale (cavități cu aer săpate în oasele feței și care comunică cu nasul prin intermediul ostiumurilor sinusale). Acestea apar din cauza colonizării acestora de virusuri sau bacterii (stafilococi, streptococi, haemophilus). Deseori, inflamația este localizată la nivelul mai multor sinusuri, dată fiind comunicarea strânsă între nas și acestea. Pentru confirmarea diagnosticului, pe lângă examenul local ORL, este recomandată prelevarea unor probe sangvine inflamatorii și examene imagistice (radiografie SAF, CT sinusuri paranazale) deoarece sinusurile pot fi examinate doar prin examen imagistic. Simptomatologia este reprezentată de apariția durerii cu caracter pulsatil la nivelul regiunii nazo-orbito-frontale, unghiului intern al orbitei, senzație de presiune la nivelul hemifaciesului, cefalee, obstrucție nazală uni- sau bilaterală, rinoree mucopurulentă, febră. Tratamentul reprezintă combaterea simptomelor prin antibioterapie, antiinflamatorii, decongestionante nazale, aerosoli, mucolitice, iar în situațiile în care nu apare un răspuns eficient la terapia medicamentoasă, se recurge și la tratament chirurgical. În lipsa unui tratament adecvat, sinuzitele acute se pot croniciza și poate apărea afectarea altor sinusuri. Există riscul apariției unor complicații orbito-oculare sau endocraniene.
Rinofaringolaringitele sunt frecvent virale. Cele mai des întâlnite virusuri sunt rinovirusurile, adenovirusurile, virusurile influenzae și parainfluenzae. Infecțiile virale scad apărarea locală faringiană și favorizează infecțiile bacteriene – streptococul hemolitic de grup A (deseori întâlnit la copii și tineri), klebsiella, moraxella sau haemophilus influenzae, stafilococi. În cazul etiologiei virale, acestea debutează prin subfebrilitate, disfagie ușoară sau moderată, odinofagie, însoțite de obstrucție nazală, rinoree seroasă sau seromucoasă, tuse iritativă, disfonie. În situația în care s-a produs suprainfecția bacteriană, disfagia este înaltă și dureroasă, apare febra mai mare de 38°C, pot apărea frisoane, otalgii reflexe, tumefierea ganglionilor subangulomandibulari și laterocervicali, iar la examinarea locală se observă un exsudat pultaceu la nivelul criptelor sau pe suprafața amigdalelor palatine. Examenul bacteriologic al exsudatului faringian este util în identificarea germenului implicat, iar antibiograma este utilă în vederea stabilirii sensibilității acestuia la multiple antibiotice. Rinofaringolaringitele de etiologie virală se vor trata simptomatic, utilizând antiinflamatorii, antiseptice orofaringiene, dezobstruante nazale, aerosoli, iar antibioterapia este rezervată doar suprainfectării bacteriene. În cazul producerii suprainfectării bacteriene și în lipsa tratamentul antibiotic pe cale orală instituit precoce, pot să apară periamigdalita bacteriană și ulterior flegmonul periamigdalian (este o urgență chirurgicală), ce necesita internare și supraveghere medicală pe lângă tratament intravenos și drenajul chirurgical al colecției purulente.
Adenoidita acută apare în cazul copiilor deoarece amigdala faringiană involuează treptat de la pubertate și reprezintă inflamația acută a acesteia. Inițial, apare obstrucția nazală bilaterală, rinoreea mucopurulentă atât la nivelul foselor nazale, cât și la nivelul peretelui posterior al faringelui, febra. Se recomandă administrarea de dezobstruante nazale, antiinflamatorii, antitermice, mucolitice, iar în cazul recidivelor (mai mult de 4 episoade în decurs de 6 luni) este necesară eliminarea acestora prin tratament chirurgical.
Otitele medii acute (congestive, presupurative sau supurative) pot apărea secundar unor infecții (virale sau bacteriene) la nivel rinosinusal, prin obstrucția trompei lui Eustachio. Se manifestă prin otalgie bruscă și intensă (în special la copiii mici), senzație de plenitudine auriculară, autofonie, hipoacuzie, otoree (în faza supurativă). Tratamentul este prescris în funcție de stadiul evolutiv, de la cel simptomatic, pana la antibioterapie pe cale intravenoasă.
Miringita flictenulară (sau otita virală) are o etiologie strict virală, apare secundar infecțiilor de căi aeriene superioare. Se manifestă prin otodinie (durere la nivelul urechilor), hipoacuzie, iar otoragia (scurgerea de sânge) apare în momentul când veziculele pline cu lichid seros fistulizează spontan. Diagnosticul se confirmă în urma examinării locale prin otomicroscopie, iar tratamentul vizează afecțiunea de bază și, uneori, sunt necesare și soluțiile topice în vederea diminuării otodiniei.
Pentru prevenirea acestor boli sunt necesare: consumul mare de lichide zilnic (apă, ceaiuri, supe), alimentație sănătoasă bazată pe fructe și legume, evitarea spațiilor aglomerate, evitarea consumului de alcool și a fumatului, spălatul cât mai des al mâinilor, utilizarea batistelor de unică folosință, evitarea stresului, evitarea expunerii prelungite la frig, repaus la domiciliu pentru persoanele bolnave în vederea evitării transmiterii bolii și precauția în administrarea automedicației.
Ca orice afecțiune ORL, și cele care apar cu precădere în sezonul rece necesită un consult de specialitate pentru un diagnostic cert și în vederea prescrierii tratamentului adecvat.
Powered by Froala Editor
