Articole medicale

07.11.2023

Ce este sindromul de vezică hiperactivă?

Dr. Catalin Constandache

Medic primar Urologie

Ce este sindromul de vezică hiperactivă?

Societatea Internațională de Continență (ICS) definește vezica hiperactivă (VHA) ca un sindrom ale cărui simptome principale sunt urgența micțională sau imperiozitatea (incapacitatea de a amâna momentul micțiunii, însoțită de frica de a pierde urină sau de durere), asociată sau nu cu pierderi urinare prin urgență, polakiurie (micțiuni frecvente) și nocturie (micțiuni nocturne), în absența unei infecții urinare sau a altor patologii.

Simptomele sindromului de vezică hiperactivă

Toate simptomele asociate sindromului de vezică hiperactivă afectează calitatea vieții pacientului, cele mai importante fiind urgența micțională și pierderile urinare determinate de această urgență. Calitatea vieții pacientului este afectată atunci când intervalul de timp dintre două micțiuni este mai mic de 2 ore, ceea ce corespunde la 6-8 micțiuni zilnice. Nocturia (micțiunile nocturne) determină afectarea somnului atunci când sunt mai frecvente de 2 ori pe noapte.
Simptomele determinate de vezica hiperactivă se pot asocia cu cele ale incontinenței urinare de efort, manifestate prin pierderi involuntare de urină la eforturi minime, cum ar fi cele de tuse, strănut sau chiar ridicat din poziție șezândă.

Incidența globală a afecțiunii este estimată a fi de 11,8 - 28,7%, femeile fiind de 1,5 - 2 ori mai afectate decât bărbații, în timp ce incontinența urinară asociată imperiozității este chiar de trei ori mai frecventă la femei decât la bărbați. Prevalența simptomelor crește cu înaintarea în vârstă, la femei de obicei după vârsta de 40 de ani, iar la bărbați după vârsta de 60 de ani.

De ce este important să cunoaștem simptomele de vezică hiperactivă? Sindromul descris reduce calitatea vieții prin micțiunile diurne și nocturne frecvente, determină izolare socială, renunțarea la hobby-uri, reducerea activității fizice a pacienților cu implicare asupra greutății corporale, evitarea activității sexuale, depresie, senzație de învinovățire, oboseală prin întreruperea frecventă a somnului. Se estimează că circa 84% dintre pacienți nu consideră importante simptomele vezicii hiperactive, iar 69% dintre ei pot trăi cu simptomele de VHA fără a avea nevoie de medicație.

Diagnosticarea vezicii hiperactive

Diagnosticul de vezică hiperactivă se pune în principal pe istoricul simptomelor obținute de la pacienți, în care este evaluat gradul de afectare a acestora. Paraclinic sunt necesare efectuarea unei ecografii a aparatului urinar, excluderea unei infecții urinare prin realizarea examenului complet de urină și a uroculturii; în cazuri selectate pot fi necesare cistoscopia, efectuarea testelor urodinamice sau a calendarelor micționale.

Tratamentul sindromului de vezică hiperactivă

Tratamentul simptomelor de vezică hiperactivă este împărțit în mai multe linii de tratament.
Prima linie este reprezentată de terapia comportamentală și modificarea stilului de viață: strategii de control al micțiunii, exerciții ale musculaturii pelvine, controlul greutății, reducerea consumului de alimente neuroexcitante (cafea, ciocolată, băuturi acidulate, ceai negru, ceai verde). Se estimează că aceste modificări au o eficacitate de circa 50 - 80%.
Linia a doua de tratament al sindromului de vezică hiperactivă este reprezentată de terapia medicamentoasă, unde avem două clase disponibile: clasa antimuscarinicelor (solifenacin, tolterodină, clorură de trospiu, darifenacină, fesoterodină etc.) și clasa mai nouă a agoniștilor adrenergici beta 3 (mirabegron).
Terapiile de linia a treia și a patra sunt cele chirurgicale (stimulare a nervului tibial sau sacral, injectarea intravezicală de toxină botulinică, tehnici complexe de augmentare vezicală), rezervate în special pacienților refractari la primele două linii de tratament.

Pentru programări, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.