Ce este coalescența de mici labii?
Coalescența de mici labii reprezintă lipirea, printr-o zonă de membrană subțire, la fetițe a labiilor interioare, mici, cele care sunt de o parte și de alta a intrării în vagin. Această zonă poate fi una mică, ce trece adesea neobservată, sau poate fi o porțiune mai mare, ce obstruează deschiderea normală spre vagin.
Când și de ce apare?
Vârsta la care apare cel mai frecvent este între 6 luni și 5-6 ani, dar poate apărea și mai devreme după naștere.
La început, în primele luni, poate apărea o dată cu scăderea nivelului de hormoni (în sarcină trece o cantitate mare de hormoni de la mamă la făt, cantitate ce scade după naștere), acești hormoni fiind cei ce mențin labiile despărțite.
Ulterior, cauza principală este reprezentată de frecarea cu scutecul, iritații ale pielii, infecții locale sau orice agent iritant care vine în contact, inclusiv săpun, detergent sau balsam de rufe.
Indiferent care este cauza, organismul încearcă să vindece zona, creând țesut fibros, cicatriceal, care duce tocmai la această lipire a labiilor mici.
Cum se diagnostichează/care sunt simptomele?
De regulă, membrana crește treptat, îngustând orificiul, astfel încât secrețiile vaginale și urina vor fi eliminate mai greu.
Coalescența de mici labii se observă la un examen clinic amănunțit și poate fi descoperită în contexul unei infecții urinare, fiind factor de risc pentru aceasta.
Cum se tratează?
De regulă, după ce fetița scapă de scutec, coalescența de mici labii se poate rezolva de la sine.
Însă pentru a preveni infecțiile urinare, se recomandă masaj local cu cremă grasă, pentru a crește elasticitatea membranei și a o desface treptat la domiciliu.
Nu sunt recomandate cremele cu hormoni, deoarece chiar și aplicate local, pot determina modificări sistemice.
De asemenea, nu este recomandată dezlipirea brutală a labiilor, deoarece este o manevră dureroasă, traumatizantă, care nu este necesară și care predispune la o nouă lipire prin trauma locală produsă.
DE REȚINUT!
- Este o afecțiune frecventă, adesea asimptomatică, trecută ușor cu vederea.
- Este ușor de tratat; uneori se rezolvă de la sine chiar și în absența tratamentului, o dată cu creșterea în vârstă, care implică creșterea nivelului de estrogen în special înspre pubertate.
- La unele fetițe există predispozitie pentru coalescența de labii mici, indiferent cât de atenți sunt părinții cu igiena locală.
- Reprezintă factor de risc pentru infecțiile urinare prin stagnarea secrețiilor vaginale și a urinei în spatele membranei formate, motiv pentru care dacă este suspectată o coalescență de labii mici este bine ca fetița să fie văzută de un chirurg pediatru pentru un diagnostic corect și un tratament corespunzător.