Articole medicale

27.11.2020

Copil de 3 ani cu o formațiune tumorală sublinguală rară, operat cu succes la Spitalul Arcadia

Dr. Dina Adnana Toma Jaramani

Medic primar Chirurgie pediatrică

Copil de 3 ani cu o formațiune tumorală sublinguală rară, operat cu succes la Spitalul Arcadia

Formațiunile tumorale linguale și sublinguale sunt mai rare la copii comparativ cu populația adultă, și atunci când apar, de cele mai multe ori sunt congenitale, adică de la naștere.

În cazul unui copil de 3 ani, o astfel de tumoră a însemnat o afectare importantă a calității vieții, prin faptul că atât alimentația, cât și vorbirea deveniseră extrem de dificile, aproape imposibile. Două elemente ale lanțului de dezvoltare erau deci compromise, iar consecințele marcau deja viața copilului și a familiei.

Tumora era localizată sublingual, cu infiltrare a mușchiului limbii, cu dimensiuni de 2/3/2 cm. Practic, limba copilului era prinsă de planșeul bucal prin intermediul tumorii. Diagnosticată de la naștere, tumora a  crescut progresiv, cu ritm mai accelerat în ultimul an. Malignitatea a fost o posibilitate luată în calcul, dar exclusă în urma investigației CT și, ulterior, în urma raportului anatomo-patologic.

Intervenția chirurgicală în echipă multidisciplinară s-a impus, având în vedere afecțiunea diagnosticată. Astfel, această intervenție complexă a fost efectuată în siguranță în spitalul Arcadia. Echipa medicală multidisciplinară condusă de dr. Adnana Toma-Jaramani, medic specialist Chirurgie Pediatrică (împreună cu dr. Ionuț Hănțăscu, medic primar ORL, dr. Anca Savu, medic primar ATI, asistent de sală Mihaela Chelea și asistent anestezie Loredana Iftode) a realizat excizia completă a formațiunii tumorale de dimensiuni mari. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul investigațiilor imagistice efectuate în preoperator de dr. Bogdan Cucuteanu, medic primar radiologie.

Intervenția chirurgicală a durat două ore și s-a desfășurat fără incidente.

Micul pacient a avut o evoluție postoperatorie favorabilă și a fost externat în prima zi postoperator, alimentația reluându-se treptat. La 5 zile după intervenție, copilul a putut vorbi pentru prima oară corect și a fost pe deplin înțeles de cei din jur. Pentru acest copil, viața continuă cu noi perspective de învățare și dezvoltare, cu poftă de joacă și de povești.

Sistemul integrat de servicii medicale dezvoltat de Arcadia și profesionalismul echipei medicale a condus la reușita intervenției și la readucerea normalității în viața unui copil și a fericirii în viața întregii familii.

 

 

Powered by Froala Editor