Rețeaua Arcadia își completează gama de servicii în domeniul psihologiei cu un portofoliu de cinci cursuri prin care vine în întâmpinarea persoanelor interesate de autocunoaștere și autodezvoltare, de găsirea unor soluții concrete prin care să (re)descopere echilibrul, eficiența și armonia în viața personală și profesională.
Cursurile de psihologie lansate de rețeaua Arcadia la acest început de an abordează cinci dintre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă omul modern: stresul, anxietatea, dependența, tensiunile din relația de cuplu și tensiunile din relația părinte-copil. Cursul referitor la stres are și o variantă axată pe stresul organizațional, fiind disponibil în portofoliul Arcadia pentru companii.
Structurate sub formă de workshop, înglobând o sesiune de prezentare și o sesiune interactivă, cursurile sunt organizate pentru grupe de maximum 15 persoane și au o durată de 3 ore. Ele mizează pe experiența psihologului, dar și pe efectul curativ al grupului, pentru a pune în discuție limitele și neputințele psihicului uman și pentru a descoperi soluțiile de rezolvare sau depășire a acestora.
Smaranda Cernescu, psihologul care a inițiat și care derulează programul de cursuri, menționează: „Psihicul uman este deseori considerat o «cutie neagră» ce produce reacții contradictorii, paradoxale și dureroase. Sunt cunoscute tuturor întrebările de felul: «dacă îmi dau seama că îmi distrug sănătatea, de ce nu reușesc să renunț la ce mă face să sufăr?», «dacă ne iubim atât de mult, de ce nu ne putem înțelege?», «deși am încercat toate variantele, de ce nu reușesc să îmi controlez teama, tristețea ori furia?», «dacă am învestit atât de mult în ceea ce îmi doresc, de ce nu reușesc să obțin?». Participanților la curs le promitem în primul rând o cale de a înțelege ce se întâmplă în mintea noastră și, practic, în propria lor lume interioară. Apoi, le promitem să-i îndrumăm către soluții concrete și strategii personalizate prin care să își regăsească echilibrul și să își atingă obiectivele. Ritmul vieții cotidiene, complexitatea situațiilor, rapiditatea schimbărilor și consecințele acestora ne provoacă să ne schimbăm felul de a privi viața. Până acum era de la sine înțeles cum trebuia să te comporți pentru a fi un părinte bun, un partener înțelegător, un angajat model, o persoană puternică ce trece simplu și rapid peste probleme. Astăzi, aceste repere moștenite, intuite, transmise nu mai sunt suficiente. Abilitățile necesare pentru a face față lumii moderne alcătuiesc un nou «manual», pe care psihologul și cei din jur ne pot ajuta să îl învățăm mai repede și mai ușor."
Grupul de participanți are propriul său rol în succesul cursului. Auzind problema celuilalt, văzând ce soluții a găsit acesta sau analizându-i viziunea asupra situației cu care se confruntă, găsești deseori punctul de plecare spre propria soluție. În plus, grupul are o dinamică aparte, grupul generează idei comune - mai bune și mai originale decât ale fiecăruia dintre componenții săi - și tot grupul este sursa unui binevenit sentiment că problemele vieții sunt aceleași pentru toți. De aceea, obligat să se adapteze din mers la schimbările din jur, fie ele schimbări de ritm, de reguli, de exigențe, de repere ori de necesități, participantul la curs găsește în dilemele și experiențele celorlalți izvorul propriei sale energii. Iar psihologul nu face decât să canalizeze energia și dorința de mai bine a fiecăruia pe calea introspecției și a rezolvării.
„Îi invit pe cursanți să explorăm împreună o lume fascinantă, cu umbre dar și cu resurse inimaginabile, care ne oferă cheia unei vieți mai bune, mai împlinite: cea a psihologiei noastre", adaugă psiholog Smaranda Cernescu, subliniind o dată în plus că suntem în mod egal alcătuiți din vulnerabilități și din puterile care le rezolvă.
Lista completă a cursurilor de psihologie, prețurile și detaliile organizatorice pot fi consultate pe website-ul rețelei Arcadia, acolo unde sunt specificate și datele de contact pentru informații și programări.
Cursurile sunt accesibile pentru persoane fizice sau pentru companii și se desfășoară după cum urmează:
Pentru persoane fizice:
Locație: sediul Arcadia
Nr. participanți/grupă: 10 - 15 persoane
Durata: 1 ședință x 3h
Interval orar: 17.30 - 20.30 (în timpul săptămânii)
Formă: workshop (prelegere + sesiune interactivă)
Pentru companii:
Locație: sediul Arcadia sau sediul beneficiarului
Nr. participanți/grupă: 10 - 15 persoane
Durata: 1 ședință x 3h
Interval orar: se stabilește de comun acord cu beneficiarul
Formă: workshop (prelegere + sesiune interactivă)
Cursuri/seminarii organizate de Cabinetul de Psihologie Arcadia
„Managementul stresului" - curs disponibil pentru persoane fizice
Cursul oferă participanților posibilitatea:
• de a înțelege conceptul de stres și de a conștientiza efectele sale asupra emoțiilor, relațiilor și a vieții în general;
• de a identifica tipurile de stres și mecanismele psihologice implicate;
• de a analiza propriul stil de reacție la stres, cum poate fi el îmbunătățit și cum poate fi construită cea mai potrivită tehnică de control al stresului;
• de a reuși să gestioneze eficient relațiile ce provoacă stres;
• de a folosi eficient și inspirat tehnicile corecte de management al stresului.
Cursul se adresează persoanelor cu vârsta minimă de 20 ani.
Preț: 80 lei/pers.
„Stresul organizațional: provocări și soluții" - curs disponibil pentru companii
Cursul abordează teme precum:
• managementul timpului și gestionarea eficientă a resurselor în raport cu termenele limită;
• tehnica stabilirii obiectivelor și a pașilor necesari pentru atingerea lor;
• managementul stresului în mediul profesional;
• îmbunătățirea comunicării organizaționale interne (între membrii echipei, pe orizontală și pe verticală) și externe (cu partenerii și clienții companiei);
• creșterea productivității stilului personal de muncă;
• negocierea și medierea conflictelor;
• identificarea soluțiilor de a echilibra viața profesională cu cea personală.
Preț: 80 lei/pers.
„Cum ne putem elibera de anxietate și depresie?" - curs disponibil pentru persoane fizice
Cursul oferă participanților posibilitatea:
• de a înțelege ce înseamnă anxietatea și depresia, ce sunt atacurile de panică, ce consecințe au și cum le putem gestiona;
• de a înțelege cum funcționează psihicul uman și care este legătura dintre gânduri, emoții, comportamente și simptomele organice resimțite în cazul anxietății și depresiei;
• de a diminua și elimina simptomele organice asociate cu anxietatea și depresia;
• de a diminua senzațiile de teamă, neliniște, nervozitate, tristețe și vinovăție și de a recâștiga starea de bine, bucuria și plăcerea de a trăi și a le împărtăși cu cei dragi;
• de a descoperi sau redescoperi resursele, capacitățile, calitățile, punctele forte ale fiecăruia, atât de necesare în demersurile zilnice și în atingerea obiectivelor propuse.
Cursul se adresează persoanelor cu vârsta minimă de 20 ani.
Preț: 80 lei/pers.
„Cum ne putem bucura mai mult de relația noastră?" - curs disponibil pentru persoane fizice / cupluri
Cursul abordează teme precum:
• identificarea stilului de relaționare al fiecărui partener;
• îmbunătățirea comunicării în cuplu, beneficiile comunicării asertive;
• acceptarea diferențelor și valorificarea lor; diferențele de gen: responsabilități, roluri, așteptări;
• tehnici de rezolvare a conflictelor în cuplu;
• impactul factorilor stresori exteriori asupra vieții de cuplu și construirea unor modalități eficiente de gestionare;
• căi de eliberare a temerilor ce afectează relația de cuplu.
Cursul se adresează persoanelor cu vârsta minimă de 20 ani, care se află într-o relație; la curs pot participa ambii parteneri sau doar unul dintre ei.
Preț: 150 lei/cuplu
„Cum pot fi cel mai bun părinte pentru copilul meu?" - curs disponibil pentru persoane fizice / părinți
Cursul abordează teme precum:
• psihologia copilului, pe grupe de vârstă și stadii de dezvoltare;
• identificarea stilului parental, cu avantajele și dezavantajele sale, și consecințele sale asupra relației cu copilul;
• principiile educației bazate pe inteligența emoțională;
• avantajele comunicării asertive;
• rolul limitelor și al regulilor în educație;
• identificarea soluțiilor de rezolvare a problemelor (în funcție de vârsta copilului);
• stimularea implicării și cooperării copilului.
La acest curs, grupele de participanți-părinți se formează în funcție de vârsta copiilor acestora: părinți cu copii până la 5-6 ani (mici și preșcolari); părinți cu copii de 6-11 ani (școlari mici); părinți cu copii de 11-14 ani (pubertate); părinți cu copii de 14-18 ani (adolescență).
Cursul se adresează persoanelor care sunt în rolul de părinte.
Preț: 80 lei/pers.
Preț: 150 lei/cuplu părinți
„Cum mă pot elibera de dependență?"- curs disponibil pentru persoane fizice
Cursul abordează teme precum:
• înțelegerea cauzelor și a mecanismelor dependenței (dependență de alcool, tutun, droguri, medicamente, internet, jocuri de noroc, supraalimentare);
• conștientizarea consecințelor dependenței asupra propriei persoane, dar și asupra celor apropiați;
• identificarea unor soluții concrete și practice pentru gestionarea eficientă a impulsului adicției și a reacțiilor comportamentale și emoționale;
• redobândirea controlului asupra propriei vieți și a bucuriei de a trăi fără dependență.
Cursul se adresează persoanelor care se regăsesc într-o stare de dependență.
Preț: 80 lei/pers.
Informații și înscrieri:
psiholog Smaranda Cernescu
Tel. 0757 014982
smaranda.cernescu@arcadiamedical.ro