În Rețeaua Medicală Arcadia, pacienții au acces la tehnologii inovative care să încurajeze parcursul terapeutic și procesul de recuperare. Una dintre acestea este Deep Oscillation, care utilizează terapia cu unde electromagnetice pentru a crea oscilații profunde la nivelul țesutului, ce încurajează vindecarea inflamațiilor, edemului și nu numai.
Deep Oscillation oferă o abordare terapeutică unică, noninvazivă și atraumatică care se bazează pe câmpuri electrostatice pulsate și energie electromagnetică ce creează un efect de pompare cu acționare profundă în țesutul vizat. Studiile clinice au demonstrat eficacitatea acestei tehnologii în diverse ramuri ale medicinii, principalele sale indicații fiind:
- Afecțiuni respiratorii: boală pulmonară obstructivă, fibroză chistică, astm bronșic;
- Afecțiuni reumatologice: spondiloză anchilozantă, afecțiuni articulare degenerative și inflamatorii, tendinite etc.;
- Afecțiuni ortopedico-traumatice: în special pentru recuperarea post-fractură sau postoperator, hematoame, leziuni ligamentare și tendinoase;
- Afecțiuni neurologice: menținerea troficității în cazul pacienților cu spasticitate sau leziuni neurologice periferice;
- Afecțiuni tegumentare: cicatrici cheloide, cicatrici postarsuri și escare;
- Limfedem primar și secundar;
- Estetică: lifting facial și corporal, eliminarea celulitei, terapie pre- și postoperatorie pentru intervenții de chirurgie plastică.
Avantajele terapiei cu unde electromagnetice
Deep Oscillation se resimte ca o terapie blândă, însă efectele sale la nivelul țesuturilor sunt profunde, putând ajunge până la 8 centrimetri. Dispozitivul acționează asupra tuturor tipurilor de țesuturi: tegumentar, subcutanat, muscular, limfatic și vascular.
În funcție de frecvența selectată (între 5 și 250 Hz), segmentul tratat este atras electrostatic și apoi respins, ceea ce creează o oscilație rezonantă cu efect profund și de durată. Astfel se produce mobilizarea între straturile și fibrele individuale, iar repetarea acestui proces duce la deformarea ritmică a țesutului, recuperarea flexibilității acestuia, precum și la dezvoltarea și îmbunătățirea căilor de trecere a limfei și elementelor nutritive. Tratamentul duce la normalizarea regimului staționar, adică a fluxului permanent de fluid între țesuturile care înconjoară celulele și vasele sanguine și limfatice. În acest mod, durerea este diminuată și este reactivat întregul proces de vindecare și regenerare.
Favorizează procesul de vindecare a edemului și inflamației
Tratamentul cu Deep Oscillation este o opțiune eficientă pentru reducerea edemului, a eritemului și inflamației. Poate fi utilizat inclusiv în cazul inflamațiilor acute sau cronice și funcționează prin limitarea migrării celulelor inflamatorii în zona afectată.
Reduce intens durerea și relaxează mușchii
Spre deosebire de alte dispozitive de masaj profund, Deep Oscillation poate fi utilizat chiar și pe zone extrem de dureroase, întrucât efectul terapeutic poate fi obținut prin mișcări foarte fine la suprafața pielii. Pulsațiile care pătrund în țesuturi nu provoacă durere și nici nu emit căldură.
Deep Oscillation este utilizat cu succes în tratarea rănilor și chiar a arsurilor, pentru sindroame dureroase cronice, limfedeme și lipoedeme.
Pregătește țesutul pentru intervențiile medicale sau estetice
Prin încurajarea procesului de drenaj limfatic, terapia Deep Oscillation favorizează alimentarea țesuturilor cu substanțele nutritive de care au nevoie. Acest aspect este extrem de important atât înaintea unei intervenții chirurgicale, cât și după efectuarea acesteia.
Datorită efectului său blând, Deep Oscillation poate fi utilizat ca terapie recuperatorie pentru intervenții precum transplant, mastectomie, operație de cezariană, osteosinteză, endoproteză etc.
Domenii de aplicare ale tehnologiei Deep Oscillation
Așa cum am menționat deja, terapia cu unde electromagnetice se dovedește eficientă într-o paletă variată de afecțiuni medicale. Cea mai cunoscută aplicabilitate a acesteia este recuperarea în urma leziunilor traumatice. Tratamentul accelerează procesul natural de vindecare a organismului și încurajează refacerea țesutului.
Deep Oscillation poate fi utilizat cu succes și asupra rănilor deschise – escare de decubit, arsuri, leziuni chirurgicale. În aceste situații, terapia scurtează timpul de vindecare și combate formarea de cicatrici.
În cazurile de recuperare neurologică, studiile clinice realizate au demonstrat că Deep Oscillation oferă rezultate favorabile pentru îmbunătățirea troficității și reducerea spasmelor din regiunile semi-paralizate. Terapia poate fi utilizată cu succes chiar și la copiii cu paralizie cerebrală sau tetraplagie.
Pentru sportivi, Deep Oscillation este un dispozitiv cu rezultate eficiente în situațiile de suprasolicitare fizică sau traumatisme mecanice. Terapia are un efect direct de reducere a edemului și a durerii și stimulează automobilizarea ariilor afectate. Tratamentul favorizează refacerea mai rapidă după antrenamente și reduce timpul de recuperare necesar.
Ca terapie complementară, terapia cu unde electromagnetice se poate asocia cu drenajul limfactic manual sau alte forme de masaj, pentru potențarea rezultatelor oferite de acestea. De asemenea, Deep Oscillation funcționează și ca terapie de relaxare a corpului, prin calmarea și regenerarea țesuturilor.
Când nu este recomandată terapia cu Deep Oscillation
Deși este o terapie atraumatică, care susține și încurajează procesul natural de vindecare a corpului și regenerare a țesuturilor, există și câteva situații în care Deep Oscillation nu este recomandat:
- Complicații și boli ale inimii, precum insuficiența cardiacă sau edemul cardiac;
- Tuberculoza acută;
- Sarcină;
- Boli maligne netratată;
- Boli infecțioase ale pielii;
- Stimulatoare cardiace sau alte implanturi electronice;
- Sensibilitate la câmpurile electrice;
- Hipersensibilitate la câmpul electrostatic;
- Tromboze și tulburări vasculare netratate.
Atât în cadrul Spitalului de Recuperare Arcadia, cât și la Arcadia Medical Beauty, primul pas înainte de recomandarea terapiei cu Deep Oscillation este o consultație de specialitate, care vizează simptomele din prezent și istoricul medical. Tratamentul se realizează în condiții optime, iar rezultatele sunt vizibile pe termen lung. Pentru programări, aveți la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.