Daca-i adevărat, cum ni se tot spune, că lumea post Covid-19 nu va mai fi la fel ca-nainte, mă tem că indivizi ca mine vor fi denunțați ca „persona non grata” și expulzați (dar unde?).
Motivul? Lumea post Covid va fi o lume a-septică, pornită împotriva a tot ceea ce înseamnă microb. Pandemia asta a trezit ipohondrul din noi. Am devenit peste noapte soldați docili într-o armată universală, decisă să suprime fără milă orice formă de viață submicroscopică.
Pentru că aud deja, în fundal, voci hotărâte să mă convingă că un microb care ucide milioane de oameni merită, la rândul lui, să fie ucis, mă grăbesc să fac câteva precizări.
Evident că împotriva unei epidemii trebuie luptat cu toate armele. Cu o singură condiție: eventuala victorie să nu fie una à la Pirus. Ar fi de dorit să rămână măcar o mână de oameni cu creierul limpede, capabili să se bucure în tihnă de victorie. Or, noi riscăm să ieșim din acest război sănătoși microbiologic, dar cu psihicul serios zdruncinat, întrunind toate criteriile de diagnostic al sindromului de stres posttraumatic.
Terenul pentru această înverșunare fără de seamăn împotriva microbilor a fost pregătit cu multe decenii înainte de preocuparea (devenită între timp foarte lucrativă) de a ne descotorosi de… toxine. Pentru acești apostoli ai „detoxifierii”, organismul uman nu-i decât o mașină de produs toxine, iar evolutia pare să se fi oprit într-un stadiu anterior apariției aparatului excretor. E ca și cum ne-am fi născut fără rinichi și intestin, amenințați clipă de clipă să ne sufocam în propriile toxine. Noroc de acești binefăcători care, în schimbul unui sume modice, ne readuc într-o stare de puritate paradisiacă.
Argumentul cel mai puternic împotriva acestei goane împotriva toxinelor este unul foarte simplu: dacă, în cele câteva milioane de ani de evoluție, natura n-ar fi reușit să găsească o cale eficientă de a scăpa de toxine, mă tem că discuția noastră n-ar mai fi avut loc, iar cei care, astăzi, propovăduiesc religia detoxifierii ar fi rămas la stadiul de ingrediente ale acelei supe organice care a precedat apariția vieții pe Pământ.
Cu exceptia unor boli care fac imposibilă eliminarea toxinelor, așa cum se întâmplă în boala cronică de rinichi, unde supraviețuirea e imposibilă în absența dializei sau transplantului renal, un organism sănătos știe exact ce are de făcut cu toxinele. Efortul nostru de a-i da o mână de ajutor e, deopotrivă, inutil și ridicol.
Dacă ne-ar putea vorbi, cred ca organismul nostru ne-ar spune: dragilor, mâncați sănătos, cu moderație, nu fumați, faceți mișcare și bucurați-vă de viață. De restul mă ocup eu.
Powered by Froala Editor
