Vi s-a întâmplat frecvent să vă balonați, să aveți probleme de tranzit intestinal, grețuri, migrene, dificultăți în menținerea unui număr adecvat de kilograme? V-ați confruntat cu leziuni cutanate rezistente la tratament, dureri osteo-articulare sau cu indispoziții marcate de „lipsă de energie”? Atunci, este posibil să suferiți de intoleranță la lactoză, o afecțiune care se regăsește la 17% dintre români și 75% dintre locuitorii planetei.
De ce apare intoleranța la lactoză?
Intoleranța la lactoză constă în incapacitatea organismului de a metaboliza zahărul din lapte, ca urmare a deficitului unei enzime – lactaza. Un nivel optim de lactază este esențial pentru copii, în perioada anterioară înțărcării. Organismul nostru nu a fost programat să digere lapte și după perioada în care suntem alăptați din simplul motiv că sursele de hrană din preistorie nu conțineau lactoză. În țările mai puțin însorite, unde populația dezvoltă carențe de vitamina D, organismul s-a adaptat printr-o mutație la nivelul genelor ce duc la sinteza lactazei. Astfel, sinteza de lactază este mai bogată, deci există posibilitatea unui consum mai crescut de lapte și implicit de calciu cu prevenția osteoporozei. Din acest motiv, în țările din Peninsula Scandinavă intoleranța la lactoză se constată la doar 2% din populație, față de procentul foarte mare, de până la 80%, constatat în Africa și Asia.
Ce se întâmplă în organismul nostru când nu avem suficientă lactază?
Lactoza este prezentă într-o multitudine de surse alimentare – de la produsele lactate (lapte proaspăt, iaurt, brânză de vaci, brânză fermentată, brânză topită, cașcaval) până la produsele ce prezintă în compoziție lactate (produse de patiserie și cofetărie, făinoase, deserturi, semipreparate din legume sau carne, sosuri, margarină, unii îndulcitori).
La nivel de intestin subțire, lactoza se desface în glucoză și galactoză. În absența unui nivel optim de enzimă, la aproximativ 30 – 120 de minute de la ingestie, lactoza se acumulează atât în lumenul intestinului subțire, unde are o acțiune osmotică cu atragerea fluidelor și declanșarea scaunelor diareice, cât și în colon, unde hrănește și multiplică bacteriile locale cu formarea de gaze și apariția crampelor abdominale.
De multe ori se confundă intoleranța la lactoză cu alergia la lapte, prima constând într-un deficit de enzimă care să metabolizeze lactoza, iar a doua constând într-o reacție exagerată a sistemului imun la proteinele din lapte.
Intoleranța la lactoză poate fi:
- congenitală (foarte rară) – se referă la incapacitatea de a sintetiza lactaza și se manifestă prin prezența scaunelor diareice și apoase la copil, în momentul inițierii alimentației naturale;
- primară – poate apărea la orice vârstă prin scăderea progresivă, odată cu vârsta, a lactazei din celulele intestinale (enterocite);
- secundară – apare în contextul unor afecțiuni intestinale acute sau cronice; e un deficit în general temporar, reversibil odată cu refacerea mucoasei intestinale.
Cum se stabilește diagnosticul de intoleranță la lactoză?
Simptomele de ordin digestiv (dureri abdominale, balonare, flatulență, senzație de plenitudine, diaree, oboseală, episoade de hipoglicemie) sunt cele care aduc pacientul la medic. Dacă există o suspiciune de intoleranță la lactoză, medicul poate indica o serie de teste.
Testul de toleranță la lactoză presupune dozarea glicemiei înainte și după ingestia a 50 ml de lapte. Când există suficientă lactază, vor crește valorile de galactoză și glicemia. În cazul unui pacient cu intoleranţă la lactoză, glicemia nu va creşte, deoarece lactoza nu este absorbită. O creștere a glicemiei sub 25mg/dl este considerată nesemnificativă.
În cadrul testului respirator, se bea o anumită cantitate de lactoză (stabilită în funcție de vârsta și greutatea pacientului) și ulterior, cu un aparat special, se măsoară cantitatea de hidrogen din aerul expirat. În cazul existenței intoleranței la lactoză, cantitatea de hidrogen expirat crește foarte mult.
Testul genetic face diferența dintre intoleranțele primare și cele secundare, permițând stabilirea predispoziției genetice pentru intoleranța la lactoză. Acest test prezintă avantajul de a nu presupune încărcare cu lactoză, de a nu depinde de momentul recoltării și de bolile asociate. Genotipul – 13910 C/C (homozigot) semnalează o predispoziţie genetică clară pentru intoleranţa la lactoză. Genotipul – 13910 T/C (heterozigot) se asociază rar cu o intoleranţă primară, iar simptomele sunt uşoare. Genotipul – 13910 T/T (homozigot) indică faptul că nu există o predispoziţie genetică pentru intoleranţa la lactoză.
Testul acidității scaunului presupune recoltarea unei probe de scaun și determinarea pH-ului acestuia. Scăderea pH-ului scaunului sub 5,5 crește probabilitatea de intoleranță, având în vedere că lactoza nedigerată duce la formarea de produși acizi.
Biopsia de mucoasă intestinală este cea mai invazivă dintre metode, este extrem de rar utilizată și presupune efectuarea unei endoscopii.
Cu tot acest arsenal de posibilități, tendința firească este aceea de a efectua o probă foarte eficientă și economică – proba terapeutică, de scoatere treptată din meniu a diferitelor tipuri de alimente cu identificarea „agresorilor” declanșatori ai simptomelor digestive.
Ce riscuri sunt asociate cu intoleranța la lactoză?
În cazul confirmării intoleranței la lactoză pot apărea:
- deshidratarea (în special la copil);
- lipsa de calciu și vitamina D (bine reprezentate în produsele lactate);
- osteopenia și osteoporoza;
- scăderea imunității;
- favorizarea obezității;
- favorizarea proceselor neolpazice (sân, tub digestiv).
Ce este bine să faceți în cazul confirmării intoleranței la lactoză?
În cazul intoleranței la lactoză, recomandăm consumarea unor surse alternative de calciu și vitamina D, fie de origine animală (gălbenuș de ou, ficat, pește – în special cel gras), fie de origine vegetală (fasolea uscată, pătrunjelul, spanacul, busuiocul, rucola, algele, broccoli, varza, urzicile, cimbrul şi mărarul, semințele de cânepă, susan, floarea sorelui, migdale, alune, soia). Se recomandă și preparatele speciale de lapte delactozat, precum și consumul de ape minerale bogate în calciu.
Nu e întotdeauna necesară o abordare radicală cu stoparea completă a ingestiei de produse lactate. Sunt studii care arată că iaurturile – în pofida conținutului crescut de lactoză – pot fi bine tolerate întrucât vin „la pachet” și cu o serie de culturi bacteriene producătoare de lactază. În plus, untul, cașcavalul (în special Emmentaler) și alte produse lactate maturate, în procesul de obținere, mai „pierd” din conținutul de lactoză.
Când sursele alimentare nu sunt suficiente și nivelele de calciu și vitamina D sunt scăzute, se pot adăuga suplimente medicamentoase de vitamina D și minerale specifice. Se poate încerca o creștere progresivă a consumului de lapte sau de produse lactate, eventual în amestec cu alte alimente ce favorizează digestia, încetinind tranzitul. Sunt mari șanse ca răspunsul favorabil, constând în ameliorarea până la dispariție a fenomenelor digestive, să apară în aproximativ 2 - 3 luni în cazul persoanelor cu forme ușoare și moderate de intoleranță la lactoză.
În concluzie, intoleranța la lactoză, una din cele mai frecvente intoleranțe alimentare, necesită, în prima etapă, o corectă diagnosticare, astfel încât să nu fie confundată cu probleme digestive mult mai severe. Excluderea poduselor lactate din alimentație fără indicația unui medic nu este recomandată. Pentru o abordare nutrițională și medicală corectă, vă recomandăm un consult de specialitate.
