Diareea se caracterizează prin scăderea anormală a consistenței scaunului, creșterea greutății sale (> de 200 g/24h) și creșterea frecvenței evacuărilor zilnice (> de 3/zi), asociate sau nu cu incontinență sau urgență la defecație, fără a fi obligatorie prezență concomitentă a tuturor trăsăturilor. Simptomele descrise de pacient trebuiesă aibă o durată de > 4 săptămâni.
Tipuri de diaree, în funcţie de tipul scaunului
Diareea cu steatoree (prezenţa grăsimilor în scaun) se caracterizează prin scaune grasoase, neformate, păstoase, voluminoase, decolorate, lucioase, care plutesc. Grăsimile din scaun sunt grăsimile care nu au putut fi absorbite la nivelul tractului digestiv. Steatoreea apare în caz de maldigestie sau malabsorbție în afecțiuni pancreatice, hepatice cronice, populare bacteriană intestinală, boala celiacă.
Diareea osmotică (scaune apoase) se produce cand în lumenul intestinal este prezentă o substanță greu absorbabilă, osmotic activă, care determină un flux de apă din plasmă în lumen (malabsorbție de carbohidrați, laxative osmotice).
Diareea secretorie poate fi cauzată de toxine bacteriene, consum de laxative, unele medicamente, substanțe toxice (intoxicații cu ciuperci), cafeină sau alte metilxantine din cafea, ceai, cola, alcool, dar și de unele afecțiuni inflamatorii intestinale, endocrine, diabet zaharat.
Diareea inflamatorie se caracterizează prin prezența febrei, a durerilor abdominale localizate, prezența sângelui în scaun și modificări caracteristice pe biopsia intestinală.
Cauzele infecțioase: infecții virale (rotavirus), infecții parazitare, infecții bacteriene.
Agenți citostatici: chimioterapie și radioterapie.
Mecanisme de hipersensibilitate: alergie alimentară, boala celiacă.
Mecanisme autoimune: afecțiuni inflamatorii intestinale.
Diareea prin tulburări de motilitate se poate produce prin hipermotilitate și tranzit intestinal rapid, poate fi indusă neurogen (diareea emoțională sau prin reflexe viscero-viscerale în cadrul unor afecțiuni intraabdominale, de obicei inflamatorii), prin modificarea tonusului vegetativ în endocrinopatii (hipertiroidism), prezența unor substanțe iritante la nivelul intestinului – inflamație bacteriană, alergică, toxine bacteriene. Diareea prin hipomotilitate apare prin suprapopularea bacteriană a intestinului subțire cu specii nefiziologice – sindromul de intestin subțire contaminat.
Pentru identificarea etiologiei diareei cronice se iau în considerare toate simptomele și semnele asociate (inclusiv cele determinate de comorbidități) și contextul epidemiologic. Primul pas este evaluarea sustratului organic sau funcțional.
Substratul organic este sugerat de prezența sângelui în scaun ori/și a puroiului, criteriul cronologic (durata diareei sub 3 luni), orar (diaree pe tot parcursul zilei, inclusiv noaptea), caracter continuu, fără perioade de ameliorare, răsunet asupra stării generale (deshidratare, pierdere ponderală, febră), modificări biologice (sindrom inflamator, anemie).
Diareea funcțională are de obicei debut de cel puțin 6 luni, fără scaune nocturne, cu evoluție recurentă sau continuă, putând fi intensificată și de stres.
Tulburările funcționale pot fi sindromul de intestine iritabil (diaree acompaniată de durere abdominală ameliorată după defecație) și diareea funcțională (diaree fără durere abdominală).
Pentru a afirma diareea funcțională, trebuie exclusă mai întâi diareea organică.
Simptomatologia asociată poate sugera o anumită patologie care se poate manifesta cu diaree cronică.
Durerea abdominală, pierderile de sânge în scaun și febra pot fi cauzate de o boală inflamatorie intestinala sau infecţioasă.
Diareea apoasă însoţită de greaţă şi fără durere abdominală importantă poate fi determinată de toxine produse de bacterii. Infecţiile virale determină diaree apoasă asociată cu durere abdominală, febră şi vărsături.
Meteorismul abdominal important, scăderea în greutate pot sugera malabsorbție.
Fatigabilitatea și transpirațiile nocturne pot apărea datorită unui limfom.
Scăderea ponderală important, sindromul anemic, pierderi de sânge în scaun și scaunele creionate pot însoți un cancer colo-rectal.
Sensibilitatea acestor simptome și semne este mare, însă specificitatea este scăzută. Cu toate acestea, ele sugerează că etiologia diareei cronice este organică și trebuie determinată prin intermediul unor teste specifice.
Caracteristicile scaunului pot sugera și ele o anumită etiologie. Scaunele cantitativ reduse, frecvente, cu sânge și acompaniate de tenesme rectale (senzația de defecație incompletă) sugerează patologie a rectului, iar scaunele cantitativ crescute, voluminoase, mai puțin frecvente sugerează afectarea intestinului subțire. Steatoreea (prezența grăsimilor în scaun) apare în caz de maldigestie sau malabsorbție.
Pacienții diabetici sau cei care urmează anumite diete cu conținut crescut de glucide cu absorbție scăzută pot prezenta un sindrom diareic cronic.
Multe medicamente pot determina diaree (antidiabetice, antihipertensive de tipul sartanilor etc.).
Radioterapia/iradierea poate cauza diaree cronică, uneori cu debut tardiv până la 30 de ani post-expunere. Enterita radică apare la 20% dintre pacienții tratați cu radioterapie.
Intoleranța la gluten este o altă posibilă cauză a diareei cronice. Pacienții cu diaree cronică fără o etiologie clară ar trebui testați de rutină pentru boală celiacă, mai ales în zonele cu prevalență crescută.
Anumite alimente și diete pot fi considerate factori etiologici ai diareei cronice la anumiți pacienți. O dietă bogată în carbohidrați cu absorbție scăzută este o cauză frecventă de diaree cronică. Cea mai frecvent întâlnită este fructoza, care, în cantități crescute, nu se absoarbe în totalitate și determină diaree osmotică datorită retenției de fluide în lumenul intestinal și fermentare bacteriană, cu apariția meteorismului abdominal. Frecvent, consumul crescut de fructoză apare datorită alimentelor şi băuturilor procesate, care conțin sirop de porumb cu conținut crescut de fructoză. Consumul de lactoză este o altă cauză frecventă de diaree indusă de dietă. Majoritatea adulților suferă de intoleranță la lactoză, de aceea elimină produsele lactate din dietă.
Diareele cronice: metode de diagnostic
Diagnosticul acestor tipuri de afecțiuni presupune analiza scaunului, examen coproparazitologic şi coprocultură, pentru depistarea unei cauze infecțioase mai ales când există context epidemiologic sugestiv (călătorii în ţări exotice, epidemii, contact cu persoane cu boli diareice) sau simptomatologie sugestivă. Calprotectina fecală este utila pentru depistarea inflamației intestinale. Chemotripsina și elastaza fecală au utilitate în depistarea unor afecțiuni pancreatice.
Pot fi recomandate și teste pentru depistarea hemoragiilor oculte în scaun. Un test pozitiv poate sugera un neoplasm de colon, colita ischemica, boala inflamatorie intestinală și necesită investigații suplimentare.
Explorările biologice – determinarea electroliților serici și urinari, ureea, creatinina, explorarea echilibrului acido-bazic, evidențierea sindromului inflamator biologic, evaluarea gradului de deshidratare, a constantelor biologice ce pot fi modificate în cadrul unui sindrom diareic cronic – își dovedesc utilitatea.
Nu există teste utilizate de rutină care să măsoare funcția pancreasului exocrin în mod direct. Testele indirecte (tripsina serică, chemotripsina fecală sau elastaza fecală) au sensibilitate scăzută. Testele imagistice și tratamentul empiric cu enzime pancreatice ar putea fi singurele metode de a diagnostica insuficiența pancreasului exocrin în cazul pacienților cu steatoree.
Din categoria explorărilor imagistice, pot fi recomandate ecografia abdominală, colonoscopia, biopsia colonică +/- ileală, endoscopia digestivă superioară cu biopsie duodenală, examinări CT sau IRM, capsula endoscopică, în unele cazuri.
Întrucât cele mai frecvente cauze ale diareei cronice sunt cancerul colorectal, bolile inflamatorii intestinale și tulburările funcționale, explorările principale sunt cele endoscopice.
Cum se tratează diareea cronică?
Tratamentul vizeaza trei direcții prioritare: corectarea pierderilor de lichide și electroliți, tratamentul etiologic (când este posibil) și tratamentul simptomatic, nespecific al diareei. Corectarea pierderilor hidro-electrolitice se face în funcție de determinările biologice.
Regimul igieno-dietetic este foarte important. Se vor evita fructele și legumele, cerealele integrale, condimentele, alcoolul, ceaiul, cafeaua, carbogazoasele, alimentele grase, laptele și preparatele pe baza de lapte etc.
În anumite diaree infecțioase se indica tratament antibacterian, selectat în funcție de spectrul antibacterian și rezultatele testării sensibilității in vitro. Ca terapie adjuvantă se poate folosi terapia probiotică.
Tratamentul afecțiunii de bază rezolvă sindromul diareic.
Tratamentul simptomatic sau nespecific al diareei recurge la o gamă largă de produse medicamentoase cu efect antisecretor, proabsorbtiv și de modificare a tranzitului intestinal.
Nu există un algoritm perfect pentru diagnosticul și tratamentul empiric al diareei cronice. În general, tratamentul trebuie să fie personalizat pacientului şi nevoilor sale. Este foarte importantă o bună colaborare medic-pacient pentru ca acesta din urmă să beneficieze de o ameliorare importantă a simptomelor. Pentru programare, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.
Powered by Froala Editor
