Disfuncția erectilă este definită ca fiind incapacitatea persistentă de a obține și menține o erecție suficientă pentru a permite un contact sexual satisfăcător. Funcția erectilă implică un fenomen complex ce include o coordonare perfectă între segmentul neurologic, vascular, hormonal și musculatura netedă peniană.
Disfuncția erectilă afectează atât calitatea vieții pacientului, cât și pe cea a partenerei acestuia, astfel încât poate fi încadrată ca fiind o afecțiune a cuplului.
Incidența afecțiunii este cuprinsă între 2.3% și 53%, la grupa de vârstă 30-80 de ani, cu o medie de 19.2%.
Disfuncția erectilă: factori de risc
Factorii de risc implicați în apariția tulburărilor de dinamică sexuală sunt atât modificabili (cei comuni pentru boala cardiovasculară: obezitate, diabet zaharat, dislipidemie, sindrom metabolic, fumat, lipsa exercițiului fizic, depresia), cât și nemodificabili, genetici.
Alte afecțiuni, mai puțin comune, implicate în apariția tulburărilor de dinamică sexuală sunt psoriazisul, guta, spondilita anchilopoietică, afecțiunile cronice ale ficatului, glaucomul cu unghi deschis, boala inflamatorie intestinală.
Este important de menționat că disfuncția erectilă poate reprezenta primul simptom al unui diabet zaharat nediagnosticat sau al unei boli cardiovasculare periferice.
Pacientul trebuie să își înțeleagă afecțiunea, natura sa complexă, și să poate face singur sau împreună cu partenera o alegere informată a tratamentului bazată pe necesitățile sale sexuale.
Este important să discutăm cu partenera pacientului cu disfuncție erectilă? Discuția cu partenera pacientului reprezintă un aspect crucial al evaluării, aceasta putând oferi propria sa versiune asupra problemelor din cadrul cuplului și asupra așteptărilor acestora, având, deasemenea, un rol important în inițierea și aderența pacientului la tratamentul convenit împreună cu medicul urolog.
Cauzele urologice ale tulburărilor de dinamică sexuală masculină
Principalele cauze ale disfuncției erectile pot fi împărțite în:
- vasculare
- neurologice
- hormonale
- psihogene
- induse de medicamente sau droguri.
Care sunt principalele cauze urologice ale tulburărilor de dinamică sexuală? Evaluarile epidemiologice au demonstrat de asemenea o asociere puternică între tulburările de dinamică sexuală și simptomele de tract urinar inferior determinate de hiperplazia benignă de prostată sau prostatita cronică. Studiile internaționale efectuate la pacienții cu vârste cuprinse între 50 și 80 de ani activi sexuali au relevat prezența simptomelor de tract urinar la aproximativ 90% , iar tulburările ejaculatorii la circa 46% dintre pacienți. Tulburări erectile au fost menționate și după biopsia prostatei pe cale perineală sau transrectală, dar de obicei acest efect secundar s-a remis după scurt timp.
Chirurgia uretrei posterioare a fost de asemenea asociată cu un risc înalt de dezvoltare a disfuncției erectile, prin efectele negative ale chirurgiei asupra nervilor erectili.
Alte cauze urologice ale instalării tulburărilor erectile sunt reprezentate de malformațiile congenitale peniene (hipospadias, epispadias, micropenis), fimoza congenitală sau dobândită, indurația plastică a corpilor cavernoși (maladia Peyronie) sau diverse forme de afecțiuni tumorale peniene, fractura peniană sau traumatismele peniene.
Chirurgia pelvină oncologică (prostatectomia radicală pentru neoplasmul de prostată, cistectomia pentru tumorile vezicale infiltrative sau chirurgia colorectală pentru afecțiunile neoplazice ale colonului descendent sau rectului) au un impact negativ asupra funcției erectile a pacientului prin lezarea structurilor neurovasculare, deși în ultima perioadă au fost dezvoltate diverse tehnici de prezervare a acestor structuri, iar pacientul trebuie să fie avertizat asupra acestui aspect înainte de intervenția chirurgicală preconizată. Medicația specifică acestei afecțiuni, inhibitorii de 5-fosfodiesterază, trebuie inițiată cât mai precoce după intervenția chirurgicală. Întregul proces de recuperare a funcției erectile după aceste intervenții poate dura până la 48 de luni.
Metodele non-chirurgicale de tratament a cancerului prostatic ce includ radioterapia (brahiterapia sau EBRT), hormonoterapia, terapiile focale precum High-Intensity Focused Therapy HIFU, crioterapia sau terapia CyberKnife au deasemenea efecte negative asupra funcției erectile a pacientului.
S-a demonstrat clinic că supravegherea activă a pacienților cu forme mai puțin agresive de neoplasm de prostată are efect negativ asupra stării sexuale a pacientului, deși nu au fost afectate structurile neurovasculare responsabile de procesul erectil.
Disfuncția erectilă: diagnostic și tratament
Examenul clinic și anamneza sunt cele mai importante instrumente ale urologului în evaluarea inițială a pacientului. Teste paraclinice efectuate în cazul pacienților cu tulburări erectile de cauză urologică sunt utilizate pentru diagnosticul condițiilor medicale asociate și stabilirea profilului medical al pacientului, rolul lor fiind limitat în diagnosticul afecțiunii sexuale.
Ce metode avem la dispoziție pentru a trata pacienții cu disfuncție erectilă? Primul pas al tratamentului pacientului este în cadrul consultației medicale și constă în înțelegerea necesităților pacientului și a partenerei sexuale a acestuia, educarea acestora și expunerea reală a așteptărilor acestora fiind importante în managementul pacientului cu tulburări de natură sexuală.
Tratamentul informat al cuplului presupune expunerea variantelor de tratament non-medical, medicamentos, injectabil și a celor chirurgicale invazive, astfel încât pacientul să poate alege modalitatea terapeutică cea mai bună pentru sine și partenera sa. Acesta trebuie să înțeleagă de la bun început că modalitatea de tratament aleasă doar tratează disfuncția erectilă, nu vindecă această afecțiune, fiind necesară aderența acestuia la tratament o lungă perioadă de timp; excepție de la această regulă fac pacienții cu disfuncție erectilă determinată de cauze vasculare, hipogonadism, cauze psihologice sau post-traumatic.
Medicația inhibitoare de fosfodiesteraza tip 5 de tipul Sildenafil, Tadalafil, Vardenafil sau Avanafil reprezintă prima linie de tratament în cazul pacienților cu tulburări sexuale de natură erectilă, alegerea medicației fiind efectuată după discuția cu medicul curant în funcție de necesitățile pacientului.
Terapia de linie secundară este reprezentată de dispozitivele tip vacuum, preferate de unii pacienți datorită lipsei de administrare a unei medicații, precum și de medicația injectabilă intracavernoasă de tipul Alprostadil, Papaverina sau Fentolamina, în administrare singulară sau asociere.
În cazul pacienților ce nu răspund la variantele anterioare de tratament sau cei care optează pentru această soluție terapeutică, se poate propune tratamentul de linia a treia, chirurgical, ce constă în implantarea unor proteze peniene, semirigide sau gonflabile.
