După fiecare trântă cu mitul, rămân cu senzația că nu l-am tăbăcit îndeajuns, că nu i-am spus tot ce-aveam pe suflet (ceea ce, cu o vorbă mare, se numește „l'esprit de l'escalier”).
Astfel, după ultima discuție, mi-am dat seama că cel mai puternic argument împotriva „durerilor de rinichi” e tocmai caracterul lor bilateral. Când cineva se plânge că-l dor ambii rinichi, trebuie să ne imaginăm următorul scenariu: două pietre, câte una în fiecare rinichi, așteaptă semnalul de start pentru a porni simultan pe ureter la vale; câștigă cine ajunge prima în vezică. Un astfel de scenariu e mai improbabil chiar decât calificarea României la Campionatul Mondial de Fotbal.
Dar să lăsăm rinichii în durerea lor și să ne aplecăm asupra altui mit: durerea de ficat. Ficatul este un organ care, întâmplător, se află în dreapta și care are, printre altele, următoarea particularitate: doare foarte rar. Ceea ce doare, de fapt, este capsula fibroasă care învelește ficatul. Aceasta poate fi inflamată, așa cum se întâmplă în hepatite, sau poate fi destinsă de sângele care băltește în ficat, ca în cazul insuficienței cardiace. Atât hepatitele, cât și insuficiența cardiacă sunt boli relativ rare în populația generală; în orice caz, mult mai rare decât bolile gastroduodenale, de pildă, ce reprezintă cauza cea mai frecventă de durere în dreapta.
Nu-i nevoie de cine știe ce cunoștințe de fiziopatologie pentru a înțelege că la nivelul stomacului și a primei porțiuni a intestinului subțire (duodenul) se petrece etapa cea mai „fierbinte” a digestiei; această etapă presupune, printre altele, acțiunea corozivă a acidului clorhidric. În mod normal, coroziunea este selectivă, îndreptată doar asupra proteinelor alimentare; stomacul este protejat de un foarte eficient sistem izolator. Dar cum nimic în organism nu este perfect, și această izolație antiacid poate fi sabotată de tot felul de intruși. Cel mai frecvent, este vorba de un microb, numit Helicobacter pylori, care, asemenea unui virus informatic, neutralizează sistemul de protecție a stomacului. Consecința acestei breșe de securitate este eroziunea superficială (gastroduodenita) sau profundă (ulcerul) a peretelui stomacului sau duodenului. În ambele situații, simptomele cardinale sunt aceleași: durere în dreapta sau spre mijloc (la „linguriță”).
Eroziunile de care vorbeam sunt vizibile endoscopic, dar există situații când, în ciuda durerilor, endoscopia digestivă superioară este normală. În termeni medicali, vorbim de dispepsie funcțională (non ulceroasă). Indiferent cum o etichetăm, această eroziune mai mult sau mai puțin evidentă a stomacului se investighează și se tratează la fel: după eventuala confirmare a prezenței Helicobacter pylori (prin teste de sânge sau scaun), urmează un tratament de eradicare standard.
În afara stomacului și a duodenului, o altă cauză, mai puțin frecventă, de durere în dreapta ține de vezicula biliară. Aceasta este un rezervor de fiere lipit de ficat care, în timpul meselor, se vărsă în duoden pentru a mistui grăsimile. Așa cum laptele, păstrat în condiții improprii, se strică, și lichidul biliar se poate strica atunci când compoziția sa este modificată. Consecința este formarea pietrelor la fiere. De cele mai multe ori, aceste pietre nu deranjează, iar pacientul află de ele întâmplător, cu ocazia unei ecografii de rutină. Într-o minoritate de cazuri, pietrele la fiere dor. Durerea este comparabilă, ca intensitate, cu cea din colica renală și, asemenea ei, poate fi însoțită de grețuri și vărsături. E bine să lămurim acest lucru, întrucât tentația obișnuită este de a pune pe seama unei pietre la fiere (descoperite întâmplător) orice disconfort (oricât de minor) în partea dreaptă. E o subestimare nemeritată a litiazei.
Pietrele la fiere sunt „serioase”, nu se coboară la simple „înțepături” în dreapta. Dacă „durerea” din dreapta e, de fapt, o jenă suportabilă, de scurtă durată, atunci puteți fi siguri că nu are nicio legătură cu o eventuală litiază biliară. Ea poate fi, totuși, legată de fiere (cu sau fără pietre) în următoarea situație: dacă, după o perioadă de post, exagerăm cu grăsimile, fierea acumulată în vezică se deversează abundent în intestin; contracțiile care însoțesc această golire a veziculei biliare sunt suficient de viguroase pentru a fi resimțite sub formă unei greutăți în partea dreaptă. Sub tratament antispastic și cu puțină moderație alimentară, lucrurile reîntră în normal.
Coborând încă un pas pe lista cauzelor de durere în partea dreaptă a corpului găsim, aproape la egalitate, două organe, pe cât de diferite anatomic, pe atât de asemănătoare fonetic: colonul și coloana. Colonul (intestinul gros) este un organ tubular care, pentru a încăpea în abdomen, face două flexuri: una în dreptul ficatului și alta în dreptul splinei. Durerile la nivelul primei flexuri sunt luate adesea drept dureri de ficat. Dacă le cercetăm mai atent, observăm că ele apar mai frecvent după consumul anumitor alimente (varză, fasole, fructe, lactate etc) iar cuvântul care ne vine în minte când ni se cere să le descriem este „balonare”. Împreună cu eventuale tulburări de tranzit, aceste dureri fac parte din ceea ce se numește colon iritabil, o tulburare funcțională a intestinului, pe cât de sâcâitoare, pe atât de benignă.
Coloana vertebrală este implicată în „durerile de ficat” în același mod în care este răspunzătoare de „durerile de rinichi”: prin intermediul rădăcinilor nervoase. Dacă suferința vertebrală este ceva mai înaltă, durerea iradiază pe calea nervilor intercostali până în „zona ficatului”. De asemenea, o „simplă” nevralgie intercostală poate iradia în aceeași zonă, provocând dureri suficient de intense pentru a aduce pacientul la medic.
Un scurt interogatoriu va scoate la iveală caracterul esențial ale acestei dureri: accentuarea în inspir profund sau în timpul tusei. Dacă, pe lângă durere și tuse, pacientul face și febră, investigațiile vor trebui extinse, pentru excluderea unei pneumonii.
După cum vedeți, și de acestă dată, ficatul este ultimul pe lista cauzelor de „durere de ficat”. Dacă, începând de astăzi, va veți gândi de două ori înainte de a da vina pe ficat pentru orice durere în dreapta, cred că am mai făcut un pas în demolarea acestui mit.
Să fii sănătos!
