Articole medicale

30.04.2015

Durerea de rinichi

Dr. Constantin Rusu

Medic specialist Medicină internă

Vă propun să dedicăm următoarele întâlniri miturilor medicale.
Este vorba de acele idei false, bine înrădăcinate în subconștientul colectiv și cu o putere de răspândire descurajantă. Cu toții ne-am izbit de ele, începând din copilărie, când grija supremă a părinților era „să nu ne tragă curentul”.
Aceste mituri nu sunt doar false, ci propagă, unele dintre ele, temeri complet nejustificate - un motiv în plus să fim cât se poate de necruțători cu ele.

Unul dintre miturile pe care n-am să obosesc să-l combat este cel al „durerii de rinichi”.
E suficient ca o durere de spate să iradieze puțin spre dreapta sau spre stânga pentru ca pacientul să dea vina, invariabil, pe rinichi. De ce rinichii? Iată o întrebare la care am putea găsi fascinante explicații psihanalitice.
Din punct de vedere medical, rinichii sunt ultimii pe lista cauzelor de durere de spate. În capul listei este coloana vertebrală și structurile asociate acesteia: coaste, mușchi, nervi, articulații.
E suficientă o mișcare greșită sau câteva ore pe zi în poziție fixă la birou sau la volan pentru ca această „caroserie” să înceapă să „scârțâie”.
Probabil că, în imaginarul pacienților, durerile de oase sunt asociate cu bătrânețea și această ipoteză este, subconștient, evitată. Sau probabil că rinichii au o aură de organe „nobile”, mult mai importante decât niște oase. În definitiv, toată lumea suferă de încheieturi. Durerea de rinichi este pentru cei „aleși”.

Multă lume se așteaptă, pe bună dreptate, ca durerile de coloană să doară pe mijlocul spatelui, acolo unde se află coloana vertebrală. În realitate, lucrurile nu stau întotdeauna așa. Uneori, deși durerea își are originea în coloană, ea este resimțită la distanță de aceasta. Explicația este simplă: din coloana vertebrală (mai exact din măduva spinării) pornesc în tot corpul perechi de nervi de-a lungul cărora durerea se scurge asemenea curentului electric. Astfel, nu este neobișnuit ca o durere de mijloc să fie resimțită, de pildă, în călcâi.
De asemenea, nu este o raritate ca investigațiile uzuale (radiografia de coloană) să nu surprindă modificări semnificative. Acest lucru nu exclude originea vertebrală a durerii.
În afara durerii de „uzură”, coloana vertebrală și structurile adiacente acesteia pot fi afectate de boli ceva mai rare, cum ar fi spondilartritele sau metastazele vertebrale. Medicul reumatolog - cel care se ocupă de aceste boli - va indica, atunci când va considera necesar, investigații mai sofisticate (de tipul rezonanței magnetice) pentru a clarifica orice dubiu.

Dacă am lămurit acest lucru, să ne întoarcem la rinichi și să vedem în ce condiții putem da, totuși, vina pe ei. Pietrele la rinichi sunt cea mai comună cauză de durere.
Nu atât de frecventă, totuși, pe cât se crede. Colicile renale sunt aproape o raritate.
Oricum, sunt infinit mai rare decât crizele de lombosciatică. Colica renală presupune migrarea unei pietre din rinichi la vale, pe ureter, până la vezică și de aici, prin uretră, afară.
Este o durere severă, care poate oferi bărbaților un mic indiciu despre înțelesul expresiei „durerile facerii”. Explicația durerii sunt spasmele ureterale și distensia rinichiului prin „băltirea” urinei deasupra calculului. Această durere are câteva particularități, în afara intensității severe; localizarea ei nu este propriu-zis „în spate”, ci mai curând în partea laterală a abdomenului, iradiază spre zona genitală și este însoțită de grețuri și vărsături.

În afara pietrelor, o altă cauză de durere de rinichi sunt infecțiile urinare înalte (pielonefritele). Ele sunt mai frecvente la femei, sunt boli febrile și, uneori, pot complica litiaza renală.
Alte cauze de durere sunt mult mai rare (tumori) și pot fi excluse printr-o ecografie abdominală. De altfel, ecografia abdominală este investigația de primă alegere atunci când bănuim o implicare a rinichiului în durerea de spate. Uneori, în urma ecografiei, pacientul află că are diverse leziuni benigne (cele mai cunoscute sunt chisturile renale izolate). Tentația este de a pune pe seama acestora orice jenă în „zona rinichilor”.
Chisturile renale, la dimensiunile uzuale, nu dor. În absența litiazei, a unei infecții sau, mai rar, a unei tumori, rinichiul poate fi exclus drept cauză a durerii de spate.
În concluzie, durerea de spate ar trebui să ducă cu gândul, în primul rând, la o suferință vertebrală. Primul pas ar trebui să fie vizita la reumatolog; în paralel se poate face, desigur, și o ecografie abdominală pentru excluderea unor probleme renale, dar frecvența acestora este, comparativ, mult mai mică.

Să fii sănătos!