Ecografia reprezintă una din cele mai folosite metode imagistice de diagnostic medical. Ea se bazează pe utilizarea ultrasunetelor (unde sonore de înaltă frecvență, nedetectabile de auzul uman, în cazul ecografiei fiind între 2 și 15 MHz) generate de sonde (transductori) cu elemente piezoelectrice ce transformă energia electrică în vibrație mecanică. Aceleași elemente piezoelectrice transformă ultrasunetele ce se întorc la sondă înapoi în semnale electrice, acestea fiind analizate, amplificate și afișate pe un ecran ca informații anatomice și funcționale.
Ecografia funcționează pe același principiu ca al radarului. Așadar, este important de înțeles conceptul de impedanță acustică a unui mediu. Ea reprezintă rezistența pe care o întâlnesc ultrasunetele la propagarea prin medii diferite și depinde de densitatea și compresibilitatea acestora. Propagarea ultrasunetelor de la un mediu la altul este dependentă de diferența de impedanță dintre cele două medii. Cu cât aceasta este mai mare cu atât ultrasunetele au mai mari șanse să fie reflectate înapoi spre sursă, nereușind penetrarea. Din acest motiv nu reușim să folosim ecografia în cazul organelor cavitare (ex. plămâni) sau a oaselor.
Ecografia oferă în primul rând detalii anatomice. Astfel, un vas de sânge poate fi vizualizat în modul ecografic bidimensional, putând decela plăci aterosclerotice, embolii, disecții, obiecte străine intraluminale etc. Vasul poate fi măsurat, comprimat, urmărită relația cu structurile înconjurătoare și anatomia proprie, puncționat intraluminal sub ghidaj ecografic etc.
Cu ajutorul modului Doppler se pot oferi și detalii dinamice, foarte importante în patologia vasculară, unde trebuie analizat fluxul sangvin. Efectul Doppler poate fi explicat ca o modificare în frecvența și lungimea unei unde sonore în funcție de distanța dintre obiectul care generează unda și cel care o capturează. Astfel, spre exemplu, putem vizualiza o placă aterosclerotică în interiorul unei artere și măsura diametrul restant al vasului pe imaginea bidimensională dar și calcula viteza sângelui la nivelul leziunii respective și caracteriza forma undei sonore distal de leziune (trifazică, bifazică, monofazică) folosind efectul Doppler, toate aceste detalii contribuind la calcularea corectă a gradului de îngustare al vasului arterial și al impedimentului funcțional creat de această îngustare.
Avantaje și dezavantaje
Principalele avantaje ale examenului ecografic în patologia vasculară sunt că este neinvaziv, accesibil, flexibil și oferă informații dinamice.
Neinvazivitatea acestei metode de examinare o face metoda preferată în numeroase circumstanțe:
- pacienți tineri ce necesită diagnostic sau tratament ghidat ecografic: în chirurgia vasculară avem ca exemplu pacienții cu sindroame congenitale (Marfan, Turner, Ehlers-Danlos);
- paciente însărcinate (spre exemplu, diagnosticarea trombozei venoase profunde în sarcină sau diagnosticul și/sau monitorizarea unui anevrism splenic);
- urmărire de lungă durată pre sau postoperatorie (spre exemplu, pacienții diagnosticați cu anevrism aortic, pre și postoperator);
- pacienți cu insuficiență renală cronică (cu rată de filtrare glomerulară sub 30 ml/min) în cazul cărora este de preferat evitarea utilizării substanțelor de contrast.
Accesibilitatea examenului ecografic îi înlesnește utilizarea în situații diverse, ca de exemplu:
- în cabinete medicale, aducând deseori un beneficiu major examenului clinic, medicul având astfel posibilitatea deseori de a transforma o supoziție de diagnostic într-un diagnostic de certitudine;
- în orice secție medicală din cadrul unui spital, ca de exemplu: pentru ghidaj anatomic (acces vascular sau blocaje nervoase în sala de operație, drenaj colecții în sala de radiologie intervențională) sau diagnosticare rapidă în departamentul de urgențe;
- permite examinarea acelor pacienți care altfel nu pot fi transportați în cadrul departamentului radiologic (spre exemplu, diagnostic vascular pentru pacienți intubați în secția de terapie intensivă);
- întrucât există aparate de ecografie mobile (tip laptop și mai mici) se pot realiza programe de screening în teritoriu pentru pacienții care nu au acces facil la medic.
Flexibilitatea de a putea construi sonde de diverse mărimi și forme, precum și continua dezvoltare a ecografiei au făcut posibile ecografiile transesofagiene și cele intravasculare. Ambele oferă informații deseori necesare realizării unor intervenții chirurgicale endovasculare complexe.
În chirurgia endovasculară a aortei toracice, examenul ecografic transesofagian intraoperator poate fi adjuvant angiografiei pentru:
- a deosebi lumenul real de cel fals, în cazul unei disecții de aortă;
- a aprecia și măsura corect diametrul aortei toracice (ce diferă semnificativ în sistolă și diastolă) înainte de a stabili diametrul endograftului ce trebuie folosit în repararea chirurgicală;
- confirmarea plasării corecte a unui endograft în aorta toracică.
Tot în chirurgia endovasculară a aortei toracice este de ajutor și ecografia intravasculară ce oferă o imagine de ansamblu intravasculară (o „lumenogramă”) precum și detalii morfologice a leziunilor arteriale; în același mod, ea ajută și în chirurgia endovasculară periferică unde poate direcționa anatomic firele ghid, caracteriza morfologic leziunile arteriale, măsura gradul de stenoză și diametrul lumenului restant și decide tratamentul corect endovascular.
De asemenea, merită menționat avantajul examenului ecografic Doppler în chirurgia vasculară de a putea oferi informații dinamice, spre deosebire de un examen computer tomograf angiografic. Astfel, spre exemplu, un examen static nu poate uneori decela dacă o leziune arterială este sau nu funcțional importantă (dacă întrerupe fluxul sangvin destul cât să cauzeze simptomatologie). În aceste cazuri, ecografia Doppler poate calcula viteza sângelui la nivelul leziunii precum și caracteriza Doppler fluxul sangvin distal de aceasta (trifazic, bifazic, monofazic), ceea ce va ajuta la stabilirea necesității tratamentului chirurgical al respectivei leziuni.
Dezavantajele examenului ecografic sunt următoarele:
- rezultatul este dependent de experiența ultrasonografistului;
- nu oferă imagini reconstruibile tridimensional și prin urmare poate necesita în diverse cazuri completarea cu un alt examen radiologic (o situație întâlnită des în practică);
- unele examene ecografice necesită un timp îndelungat de scanare;
- rezultatele sunt limitate în anumite zone anatomice.
În chirurgia vasculară, aplicabilitatea ecografiei este foarte vastă. O folosim așadar în toate patologiile arteriale și venoase. Iată câteva exemple clasice:
- diagnosticul trombozei venoase profunde, în special la nivelul membrelor;
- diagnosticul insuficienței venoase cronice (superficiale sau profunde);
- diagnosticul arteriopatiei obliterante cronice precum și urmărirea postoperatorie;
- diagnosticul ischemiei acute de membru superior sau inferior;
- diagnosticul și urmărirea pre și postoperatorie a anevrismului aortic/iliac/popliteu;
- diagnosticul și urmărirea postoperatorie a stenozei carotidiene;
- diagnosticul stenozei de arteră renală;
- pregătirea preoperatorie înainte de realizarea unei fistule arteriovenoase;
- ghidajul ecografic al procedurilor endovasculare;
- tratamentul pseudoanevrismelor de arteră femurală comună prin compresie ghidată ecografic și/sau injecție de trombină.
Important de știut pentru pacienți
Datorită numeroaselor detalii care le poate oferi ecografia în cazul patologiei vasculare, precum și multitudinii de vase sangvine ce le poate vizualiza, examenul va fi întotdeauna ghidat pe un anumit segment anatomic vascular. Așadar, după o anamneză (istoric medical) și examen clinic, medicul poate folosi ecografia ca și instrument adjunct ce îl poate ajuta în stabilirea unui diagnostic de certitudine. Ecografia nu este un instrument de diagnostic vascular folosit în lipsa sau total independent de o anamneză și/sau un examen clinic.
Există, bineînțeles, cazuri în care ecografia ori nu este de ajutor, ori nu este metoda imagistică ideală pentru a ajunge la un diagnostic de certitudine. Spre exemplu, pentru tratamentul chirurgical al anevrismului aortic este recomandat preoperator computer tomograful angiografic. Un alt exemplu îl reprezintă recomandarea complementării unei ecografii carotidiene cu a doua ecografie carotidiană realizată de un alt ultrasonografist (sau cu o altă metodă imagistică), înainte de stabilirea indicației de tratament chirurgical carotidian. Exemplele sunt nenumărate.
În funcție de patologia fiecărui pacient, chirurgul vascular va decide necesitatea utilizării (sau nu) a unei metode imagistice în urma examenului clinic. La nevoie aceasta poate fi repetată sau complementată de alte investigații. În patologia vasculară există numeroase studii ale căror rezultate sunt rezumate în metanalize ce ghidează deciziile clinice, de diagnostic și de tratament.
După cum am menționat mai devreme, ecografia este un examen neinvaziv. Așadar nu există niciun risc pentru pacient în cazul acestei proceduri, ea fiind și nedureroasă. În timpul procedurii, medicul sau ultrasonografistul ce o realizează, vă va comunica dacă este necesară schimbarea poziției, augmentarea anumitor zone anatomice (ex. în timpul examenului insuficienței venoase, cauza principală de vene varicoase, este necesară comprimarea gambei pentru a provoca întoarcerea venoasă și determina existența sau nu a refluxului venos) sau comprimarea zonei de investigat (ex. pentru decelarea trombozei venoase profunde la nivelul membrelor este necesară comprimarea venelor cu sonda ecografului).
Pe tot parcursul investigației este necesară utilizarea unui gel, ca interfață între sondă și piele, pentru a înlesni propagarea ultrasunetelor. Tot din acest motiv, înainte de o ecografie vasculară abdominală, în mod ideal, pacientul va fi în repaus alimentar (aerul din interiorul intestinelor poate face imposibilă vizualizarea vaselor de sânge). Pentru ecografiile vasculare de la nivelul membrelor superioare și inferioare, precum și la nivelul gâtului nu este necesar repausul alimentar.
Neinvazivă, accesibilă și flexibilă, ecografia Doppler este o sursă importantă de informații pentru chirurgul vascular, fiind folosită în toate patologiile arteriale și venoase. Pentru a programa o consultație, aveți la dispoziție numărul de Call Center Arcadia – 0232 920.
Powered by Froala Editor