Articole medicale

10.02.2022

Embolizarea anevrismului cerebral, la Spitalul Arcadia

Dr. Mihai jr. Creteanu

Medic primar Radiologie și Imagistică Medicală

Embolizarea anevrismului cerebral, la Spitalul Arcadia

Anevrismele nu cauzează în toate situațiile simptome și, de cele mai multe ori, sunt descoperite în timpul unor investigații realizate pentru alte afecțiuni. La Spitalul Arcadia, pacienții au la dispoziție o alternativă minim invazivă la tratamentul neurochirugical: tratamentul intervențional de embolizare a anevrismului nerupt, care previne consecințele amenințătoare de viață care apar în cazul ruperii acestuia.

 

Anevrismul reprezintă o zonă dilatată (umflată) la nivelul unei artere cerebrale şi poate fi fatal în cazul în care se rupe şi provoacă o hemoragie.

Una dintre cauzele anevrismului cerebral este congenitală, anevrismele fiind o consecință a unei anomalii a peretelui arterei, a infecțiilor micotice cerebrale sau traumelor cerebrale. Toate cauzele nu sunt cunoscute cu exactitate, însă în mod cert se pot aduce în atenție factori de risc extrem de importanți: traumatismele cranio-cerebrale, hipertensiunea arterială, tumorile cerebrale, consumul de alcool și droguri, fumatul, afecțiuni ale sistemului vascular, procesul natural de îmbătrânire, prezența anevrismului la rude de gradul I.

Statistic vorbind, prevalenţa anevrismelor este de aproximativ 3-5% în populaţia generală. 7 din 100.000 de persoane suferă de ruperea anevrismului. Riscul de rupere al anevrismelor este de 1-2% pe an, în funcție de mărimea și felul anevrismului. Cele mai expuse persoane la producerea unui anevrism cerebral sunt cele active, cele cu vârste cuprinse între 35 și 55 de ani. 

Atunci când există simptome, anevrismul cerebral nerupt se manifestă prin durere de cap intensitate moderată, persistentă, mișcări neobișnuite ale ochilor, durere în zona cefei, tulburări de vedere, discurs incoerent, amorțeală pe o parte a feței. 

Simptomele anevrismului cerebral rupt debutează subit, fără semne prevestitoare și trebuie să determine pacientul să apeleze de urgență la ajutor medical. Persoana va resimți: durere de cap severă și durere în zona cefei, pupile dilatate, sensibilitate la lumină, hipertensiune arterială, greață, vărsături, senzație de gât înțepenit, viziune dublă, leșin/pierderea cunoștinței, stop cardiac.

 

Diagnosticarea timpurie a anevrismului cerebral nerupt poate conduce la un tratament care să prevină consecințele amenințătoare de viață care apar în cazul ruperii acestuia. Explorările imagistice disponibile în Centrele de Imagistică Medicală Arcadia, angio CT, angio RMN sau angiografie cerebrală, duc la stabilirea unui diagnostic corect.

Dr. Mihai jr. Crețeanu, medic primar Radiologie și Imagistică Medicală, supraspecializat în radiologie intervențională: „Neuroradiologia intervențională oferă pacienților cu anevrism cerebral șansa de tratament minim-invaziv, cu recuperare rapidă, fără durere. În Spitalul Arcadia, acest tip de tratament se realizează în echipă multidisciplinară, alături de medicul de radiologie intervențională, neurolog, neurochirug și medic de anestezie-terapie intensivă.”

Avantajele embolizării anevrismului cerebral sunt importante: durată redusă a procedurii, recuperare rapidă, lipsa senzației de durere post-procedură, durată de spitalizare redusă. 

 

Embolizarea anevrismului cerebral se realizează în siguranță în Spitalul Arcadia. Pentru programări, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.

Powered by Froala Editor