Epicondilita medială este o afecțiune dureroasă a cotului cauzată de suprasolicitarea tendonului comun al mușchilor flexori la nivelul inserției pe proeminența osoasă internă, numită epicondilul medial.
Epidemiologia epicondilitei mediale
Epicondilita medială este mai puțin frecventă decât epicondilita laterală, afectând în special membrul superior dominant (în 75% dintre cazuri) al persoanelor active, în vârstă de 30-50 de ani, cu o distribuție egală între bărbați și femei. Deși epicondilita medială este denumită și cotul jucătorului de golf, aceasta nu este limitată doar la această categorie de sportivi, putând apărea la orice persoană care efectuează mișcări repetitive intense de flexie a pumnului și degetelor sau care sunt expuși în mod frecvent la vibrații, de exemplu prin manevrarea ciocanului pneumatic sau picamerului (instalatori, constructori, tâmplari, mecanici ș.a.).
Simptomele epicondilitei mediale
Durerea pe fața internă (medială) a cotului se dezvoltă progresiv, fiind accentuată de mișcări ale pumnului și degetelor, de apucarea sau aruncarea obiectelor (ca în cazul jucătorilor de oină, baseball sau crichet).
Diagnosticul epicondilitei mediale
Diagnosticul în epicondilita medială se stabilește prin examenul clinic: durere la palparea epicondilului medial sau 5 mm distal și anterior de acesta, exacerbată de flexia activă a pumnului împotriva rezistenței aplicate de examinator, cu antebrațul pronat (cu palma orientată în jos).
Diagnosticul diferențial
Alte afecțiuni care pot cauza simptome pe fața medială a cotului sunt:
- leziuni ale ligamentului colateral medial (bandă de țesut cu rol de stabilizare a cotului);
- sindromul de tunel cubital (asociat cu parestezii în degetele mic și inelar);
- fractură;
- radiculopatie cervicală (durere radiantă la nivelul brațului cauzată de compresia rădăcinilor senzitive sau motorii ale nervilor cervicali).
Investigații imagistice indicate în epicondilita medială
Ca și în cazul epicondilitei laterale, investigațiile imagistice nu sunt esențiale în stabilirea diagnosticului, dar pot fi utile în diagnosticul diferențial.
Radiografia articulației cotului (față și profil) este de obicei normală în cazul în care nu există alte patologii (artroza articulației cotului, fractură).
Rezonanța magnetică nucleară poate demonstra o zonă de edem peritendinos sau poate detecta alte patologii: ruptura ligamentului colateral medial, osteocondrita disecantă a trohleei, corpi liberi intra-articulari.
Ecografia evidențiază zone hipoecogene care semnifică degenerescența tendonului comun al mușchilor flexori ce se inseră pe epicondilul medial.
Metode de tratament al epicondilitei mediale
Tratamentul conservator presupune evitarea activităților ce cauzează durerea (pentru 6-12 săptămâni), repaus, antiinflamatorii nonsteroidiene, injecții cu steroizi, terapie cu ultrasunete (extracorporeal shockwave therapy) și exerciții de întindere a mușchilor flexori.
Tratamentul chirurgical este indicat doar dacă tratamentul conservator nu a oferit rezultate satisfăcătoare după cel puțin 6-12 luni de la instalarea simptomelor și este eficient în proporție de 80%. Scopul intervenției chirurgicale este de a debrida și detensiona tendonul comun al flexorilor la nivelul epicondilului medial, adresându-se astfel în mod direct cauza apariției durerii din această afecțiune.
Pentru programări, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.
