Hipoacuzia – cauze, diagnostic, tratament

Organizația Mondială a Sănătății raportează că peste 5% din populația lumii (432 de milioane de adulți și 32 de milioane de copii) au nevoie de reabilitare pentru afectarea „invalidantă” a auzului ce îmbracă forme și grade diverse. Previziunile viitoare cu privire la această afecțiune nu sunt deloc optimiste, estimându-se că până în 2050, peste 700 de milioane de persoane (una din zece persoane) vor prezenta o pierdere de auz invalidantă.

Hipoacuzia reprezintă o stare patologică caracterizată prin scăderea acuității auditive care poate îmbrăca aspect variabil, de la forma ușoară până la cea profundă (cofoză), poate fi unilaterală, afectând o singură ureche sau poate fi bilaterală, afectând ambele urechi. Auzul normal este definit prin praguri auditive de 20 dB sau mai bune pe toate frecvențele testate pe ambele urechi.

După criteriul lezional, pierderea auditivă este de trei tipuri:

• hipoacuzie de transmisie (se produce prin afectarea funcțională determinată de patologia conductului auditiv extern, a membranei timpanice sau a componentelor urechii medii);
• hipoacuzie neurosenzorială (este determinată de afectarea funcțională produsă prin leziuni ce au loc la nivelul structurilor sistemului auditiv implicate în transformarea undei sonore în impulsuri electrice transmise prin calea nervoasă auditivă la cortexul auditiv – structuri cohleare sau retrocohleare);
• hipoacuzie mixtă (reprezintă combinaţii ale celorlalte tipuri, având de obicei mai mult de un sediu lezional).

Hipoacuzia poate fi ereditară sau dobândită și din punct de vedere al momentului de debut al tulburării de auz în raport cu dezvoltarea limbajului, hipoacuziile pot fi clasificate în:

• hipoacuzie prelinguală (prelocutivă) – se instalează în perioada perinatală sau înainte de momentul de debut al achiziției vorbirii, în primele luni de viață până la vârsta de 3-4 ani;
• hipoacuzie perilinguală (perilocutivă) – se instalează între 2-4 ani, în timpul achiziţiei şi dezvoltării vorbirii şi limbajului;
• hipoacuzie postlinguală (postlocutivă) – cuprinde grupul de pacienți la care afectarea auditivă se instalează brusc sau progresiv după achiziția completă a vorbirii și limbajului (vârstnici, adulți tineri).

Gradul pierderii auditive în conducerea aeriană este considerat criteriul cel mai important din punct de vedere diagnostic şi intervențional, acesta stabilindu-se prin evaluare audiometrică tonală calculând media pragurilor auditive pe anumite frecvențe. Hipoacuzia este împărţită în patru categorii: hipoacuzie uşoară (20-40 dB HL), hipoacuzie medie (41-70 dB HL), hipoacuzie severă (71-90 dB HL), hipoacuzie profundă (91-119 dB HL), hipoacuzie totală (cofoza) - pierderi sub 120 dB HL.

În funcţie de evoluţia hipoacuziei distingem următoarele forme: hipoacuzie stabilizată, hipoacuzie evolutivă (progresivă) - se agravează lent sau alert, traversând formele de gravitate de la uşoară până la profundă şi hipoacuzie fluctuantă – praguri auditive variabile.

Cauzele hipoacuziei
 

Principalele cauze și factori etiopatogenici care pot determina afectarea auzului în diferite etape ale vieții sunt:

• în perioada prenatală:
  • factori genetici – pierderea auzului de cauze ereditare și neereditare;
  • infecții intrauterine – rubeola, infecția cu citomegalovirus în perioada sarcinii.
• în perioada perinatală:
  • asfixia la naștere (lipsa de oxigen în momentul nașterii);
  • hiperbilirubinemie (icter sever în perioada neonatală);
  • greutatea mică la naștere (< 1500 g);
  • alte morbidități perinatale care necesită internare în secția de terapie intensivă.
• în copilărie și adolescență:
  • infecții cronice ale urechii (otita medie supurată cronică);
  • boli nesupurative ale urechii medii (otita medie cronică seromucoasă, otoscleroza infantilă);
  • boli infecțioase, meningite, encefalite.
• la vârsta adultă și la vârstnici:
  • fumatul (fumătorii prezintă risc cu până la 70% mai mare de a dezvolta pierderea auzului);
  • otoscleroza;
  • boli vestibulare (boala Meniere);
  • degenerescența neurosenzorială legată de vârstă;
  • surditatea brusc instalată;
  • formațiuni tumorale (schwanomul de vestibular).
• în orice perioadă a vieții:
  • dopul de cerumen (ceară impactată);
  • traumatismele cranio-cerebrale cu fracturi ale osului temporal;
  • expunere la zgomote/sunete puternice;
  • medicamente ototoxice;
  • expunere la substanțe ototoxice în mediul profesional;
  • deficiențe nutriționale;
  • infecții virale și alte afecțiuni ale urechii;
  • debut întârziat/pierdere progresivă de cauză genetică a auzului.

Evaluarea hipoacuziei
 

Diagnosticul patologiei auditive presupune o anamneză riguroasă și amănunțită (debutul și evoluția afectării auditive, simptome asociate, antecedente personale patologice, antecedente heredo-colaterale, factori de risc), examen clinic ORL complet cu evaluare atentă a urechii (otoscopie/ otomicroscopie), bilanț audiologic complex adaptat pe categorii de vârstă, explorări paraclinice (imagistice, biologice, genetice etc) și evaluări medicale complementare.

Bilanțul audiologic stabilește diagnosticul de hipoacuzie, forma și gradul pierderii auditive și cuprinde:

• teste audiologice subiective (baterie de teste audiologice care se bazează pe răspunsul persoanei testate, aplicabile adulților și copiilor care pot colabora la realizarea lor, de obicei începând cu vârsta de 3-4 ani): acumetria cu vocea și instrumentală, audiometria comportamentală, audiometria tonală liminară, audiometria vocală;
• teste audiologice obiective (baterie de teste pentru efectuarea cărora nu este necesară colaborarea subiectului în sensul că răspunsul la stimulul sonor se obține independent de voința acestuia, ci doar în funcție de colaborarea lui în sensul respectării unor condiţii, cum ar fi relaxarea musculară, liniştea): impedancemetria (timpanometria, reflexul stapedian), otoemisiunile acustice (spontane sau evocate), potențialele auditive evocate acustic.

Impactul hipoacuziei nereabilitate
 

Pierderea auditivă de diverse grade nediagnosticată sau nereabilitată are un impact negativ asupra calității vieții, influența sa depinzând în special de momentul instalării deficienței auditive.
Hipoacuzia neurosenzorială congenitală, prezentă la naștere, sau cea instalată în perioada prelinguală va determina lipsa de achiziție și dezvoltare a limbajului verbal și condamnarea acestor copii la surdo-mutitate, cu consecințele psiho-comportamentale și sociale inerente, în absența diagnosticării și intervenției terapeutice precoce.
În perioada perilinguală, tulburările de auz vor determina întârzieri în achiziția și dezvoltarea corespunzătoare a limbajului, cu afectarea achizițiilor cognitive corespunzătoare vârstei și tulburări psiho-comportamentale, dificultăți de integrare educațională și socială (frică, izolare, anxietate).
Instalată la vârsta adultă (perioada postlinguală), hipoacuzia determină probleme de comunicare și vorbire, cu efecte asupra performanțelor personale, dezvoltării și integrării socio-profesionale (OMS raportează la adulții cu deficiență de auz o rată a șomajului mult mai mare, iar dintre angajați un procent mai mare de persoane hipoacuzice se află pe poziții inferioare comparativ cu forța de muncă generală), poate duce la izolare și stigmatizare socială, singurătate, anxietate și tulburări depresive.

Tratamentul hipoacuziei

Tratamentul hipoacuziei este individualizat, stabilit în funcție de forma și gradul de pierdere auditivă, condiția etiopatogenică care a determinat afectarea auzului. Tratamentul hipoacuziei poate fi medical, chirurgical sau protetic, nu de puține ori fiind necesare măsuri terapeutice complexe de reabilitare auditivă.

Protezarea auditivă convențională reprezintă soluția terapeutică pentru hipoacuziile neurosenzoriale care nu pot beneficia de tratament medicamentos pentru recuperare sau pentru hipoacuziile de transmisie și mixte care nu pot fi recuperate funcțional chirurgical. Formele de hipoacuzie neurosenzorială care nu prezintă beneficiu cu proteza convențională, adică surditățile profunde și o parte din cele severe, au indicație de protezare cu proteze implantabile: implant cohlear, implant de trunchi cerebral. Protezele cu ancorare osoasă reprezintă o soluție alternativă la pacienții care nu pot beneficia de proteze convenționale (performanțe proaste, cauze locale).

Măsuri de prevenție a hipoacuziei
 

Multe dintre cauzele care duc la pierderea auzului pot fi evitate prin strategii de sănătate publică și intervenții clinice implementate pe parcursul vieții. Strategiile și măsurile care și-au dovedit eficiența în prevenția hipoacuziei în diferite sisteme de sănătate sunt:

• imunizarea prin programe naționale de vaccinare;
• bune practici de îngrijire a mamei și copilului;
• programe de consiliere genetică;
• identificarea și gestionarea precoce și corespunzătoare a patologiei otice;
• măsuri corespunzătoare de protecție a auzului în mediile profesionale cu zgomot sau expunere la substanțe chimice cu potențial ototoxic;
• strategii de ascultare în condiții de siguranță cu scopul reducerii expunerii la sunete puternice în medii recreative (limitarea ascultării la căști, a participării la concerte);
• utilizarea rațională a medicației cu potențial ototoxic.

Identificarea precoce și managementul hipoacuziei reprezintă condiția esențială pentru a reduce impactul pierderii auditive asupra stării de sănătate la nivel individual și populațional și implicit asupra calității vieții personale și a bunăstării unei societăți. Realizarea acestui deziderat necesită screening auditiv sistematic pentru detectarea hipoacuziei, mai ales la grupele de risc:

• nou-născuți; 

Screeningul auditiv universal neonatal efectuat imediat după naștere are scopul de a detecta timpuriu deficiențele de auz congenitale întrucât identificată la timp, hipoacuzia poate fi reabilitată cu mijloacele medicale și tehnologice disponibile și copilul poate fi recuperat auditiv-verbal.

• copiii de vârstă preșcolară și școlară;
• persoanele expuse în mediu profesional cu zgomot puternic, substanțe ototoxice;
• pacienți care primesc medicație ototoxică;
• vârstnici.

În prezent, putem afirma că orice formă de surditate poate beneficia de tratament, însă cheia unei reabilitări auditive complete este depistarea hipoacuziei cât mai aproape de momentul instalării ei și intervenția terapeutică corespunzătoare imediat după diagnostic. Pentru programări, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.

Powered by Froala Editor