Infecția urinară la copii

Infecția tractului urinar reprezintă una dintre cele mai frecvente infecții bacteriene la copiii cu vârsta < 2 ani.
La nou-născuți, manifestarile infecției urinare sunt nespecifice, adeseori febra înaltă fiind unicul simptom.
Incidența infecției urinare variază în funcție de vârstă și de sex.

Cum se clasifică infecția urinară la copii?

În funcție de localizarea infecției:

infecția tractului urinar inferior (cistita) – o afecțiune inflamatorie a vezicii urinare, manifestată prin: disurie, polakiurie, urgență micțională, urină urât mirositoare, enurezis nocturn, hematurie și durere suprapubiană;
infecția tractului urinar superior (pielonefrita) – o afecțiune inflamatorie a rinichiului, care debutează brutal cu febră > 38°C, frisoane, durere localizata în unghiul costovertebral sau durere la nivelul flancului, asociind simptome de cistită. Sugarii pot avea semne total nespecifice, cum ar fi scăderea apetitului, stagnarea creșterii ponderale, letargia, iritabilitatea, vărsăturile sau diareea.

În funcție de manifestarea infecțioasă

primul episod de infecție urinară înaltă (pielonefrita) apărut în primul an de viață poate fi un semn al existenței unor anomalii anatomice care sa favorizeze apariția infecției, de aceea se recomandă evaluarea anatomică a tractului urinar la toți copiii care prezintă o pielonefrită în primul an de viață.
infecțiile recurente pot fi împărțite în infecții nerezolvate și persistente. Infecția persistentă este cauzată de existența unor condiții locale favorizante.

În funcție de severitatea infecției:

forme ușoare, manifestate prin febră moderată, cu apetit și toleranță digestivă păstrate; acești copii pot fi hidratați și primesc fără dificultate medicamentele pe cale orală;
forme severe, cu febră > 39°C, stare generală influențată, vărsături persistente, deshidratare moderată sau severă.

În funcție de simptome:

bacteriuria asimptomatică – apare fie prin atenuarea virulenței bacteriilor uropatogene de către gazdă, fie prin colonizarea vezicii urinare de către bacteriile nevirulente, care nu sunt capabile să activeze un răspuns sistemic sau inflamator local; această manifestare nu trebuie tratata cu antibiotice;
bacteriuria simptomatică – sunt prezente simptomele asociate infecției urinare.

În funcție de existența complicațiilor:

infecție urinară necomplicată (cistita izolată sau recurentă bacteriană);
infecție urinară complicată – apărută la nou-născuți, copiii cu obstrucții mecanice sau funcționale cunoscute ale tractului urinar. Acești pacienți necesită spitalizare și antibioterapie intravenoasă, precum și evaluarea anatomică a tractului urinar. Dacă sunt prezente anomalii mecanice sau funcționale cunoscute este necesar drenajul adecvat al urinei infectate.

Cum se pune diagnosticul de infecție urinară?

După analiza istoricului medical al pacientului, se analizează semnele și simptomele clinice, care pot fi diferite, în funcție de vârsta copilului.
Examenul fizic și analiza bacteriologică a urinei oferă informații importante pentru diagnostic.
Dacă bandeleta urinara/sumarul de urină și examenul microscopic direct al sedimentului urinar sunt negative, efectuarea uroculturii nu este necesară.

Cum se tratează infecția urinară la copii?

Tratamentul parenteral (pe altă cale decât cea digestivă) trebuie să se administreze în următoarele situații:

vârsta < 2 luni;
suspiciune clinică de urosepsis;
pielonefrită complicată cu obstrucție urinară (hidronefroza, ureterohidronefroza, retenție acută/cronică de urină);
pielonefrită cu evoluție severă;
refuzul de lichide, alimente și/sau medicamente pe cale orală;
prezența vărsăturilor și a diareei;
nerespectarea tratamentului oral;
prezența tulburărilor electrolitice: hiponatremie și hiperkaliemie.

Antibioterapia inițială empirică depinde de vârstă și severitatea infecției și trebuie adaptată ulterior în funcție de antibiogramă. Nu toate antibioticele disponibile pe piață sunt aprobate de autoritățile naționale de sănătate în tratamentul infecției urinare la copii.

În pielonefritele necomplicate, pot fi luate în considerare atât tratamentul oral, cât și cel parenteral, deoarece ambele sunt la fel de eficiente la copiii fără anomalii ale tractului urinar. Tratamentul adecvat al infecției urinare poate preveni apariția urosepsisului și a cicatricilor renale. Tratamentele scurte (1-3 zile) utilizate la adulți au rezultate inferioare la copil, comparativ cu cele de 7-14 zile. Drenajul temporar concomitent al urinii prin cateterizarea vezicii urinare sau plasarea unor catetere în tractul urinar superior („double J” sau pielostomie percutană) ar putea fi necesar în cazul eșecului tratamentului conservator în uropatiile obstructive.

Monitorizarea evoluției infecției urinare la copii

Dacă tratamentul ales este eficient urocultura devine sterilă după 24 ore, iar leucocituria dispare în mod normal în decurs de 3-4 zile. Dispariția febrei poate fi așteptată în 24-48 de ore după începerea tratamentului antibiotic în 90% din cazuri. La pacienții cu febră prelungită trebuie luată în considerare infecția de tract urinar cu bacterii uropatogene rezistente la tratament sau prezența unei uropatii congenitale sau a obstrucției urinare acute. La acești pacienți este recomandată examinarea ultrasonografică imediată. Procalcitonina poate fi utilizată ca marker seric pentru predicția timpurie a inflamației renale parenchimatoase în infecția de tract urinar febrilă.

Evaluarea imagistică în infecția de tract urinar la copil

Ecografia reno-vezicală:

este recomandată la toți sugarii cu infecție urinară febrilă, pentru a exclude obstrucția tractului urinar superior sau inferior;
rezultatele ecografice anormale apar in 37% dintre cazuri, iar uretrocistografia micțională a evidențiat existența refluxului vezico-ureteral în 27% dintre cazuri;
dilatarea căilor urinare determinată de un reflux vezico-ureteral de grad înalt este ratată ecografic în aproximativ 1/3 dintre cazuri;
evaluarea prezenței reziduului de urină intravezical, post-micțional intravezical la copiii cu micțiune voluntară este obligatorie pentru a exclude implicarea unei disfuncții micționale în producerea infecției urinare la copii.

Scintigrafia cu acid dimercapto-succinic (DMSA):

modificările în clearance-ul DMSA în timpul unei infecții urinare acute indică prezenta pielonefritei acute și se corelează bine cu prezența refluxului de grad înalt și cu riscul de recidivă a infecției urinare și de apariție a cicatricilor renale;
poate fi utilizată ca o procedură de diagnostic de primă linie.

Uretrocistografia micțională (VCUG):

rămâne standardul de aur pentru excluderea sau confirmarea refluxului vezico-ureteral și gradarea acestuia, precum și pentru vizualizarea uretrei posterioare la băieți;
este recomandată după primul episod de infecție urinară febrilă în primul an de viață atât la băieți, cât și la fete.

Factorii de risc pentru infecția urinară la copii

Disfuncția vezicii urinare și a intestinului (bowell-bladder syndrome) reprezintă factori de risc importanți pentru copiii cu infecție de tract urinar.
Normalizarea tulburărilor de micțiune sau a hiperactivității vezicii urinare la copiii cu micțiune voluntară, precum și combaterea constipației la toți copiii care au prezentat infecție urinară este obligatorie pentru prevenția recurenței acesteia.

Afecțiunile reno-urinare la copil sunt în atenția specialiștilor în nefrologie pediatrică, care abordează diagnostic și terapeutic cauzele și sechelele afecțiunilor renale și ale căilor urinare. La Arcadia, în această specialitate au fost consultați și tratați peste 850 de copii, care au beneficiat de peste 1500 de servicii medicale diverse, din sfera nefrologiei pediatrice. Cel mai mic pacient avea doar 48 de ore de la naștere. Pentru programări, aveți la dispoziție numărul de Call Center 0232 920.