Insuficiența hepatică este o afectare severă a ficatului ce duce la incapacitatea acestuia de a-și îndeplini funcțiile metabolice și de sinteză. Ficatul are numeroase roluri în organism, el fiind implicat în sinteza de lipide și proteine precum albumina sau factorii coagulării, în producerea bilei, în eliminarea toxinelor din organism, precum și în diferite cicluri metabolice (cunoscut fiind cel al bilirubinei, a cărei perturbare determină icter sau a ureei, care în cazul afectării provoacă encefalopatia hepatică). Manifestările clinice și de laborator ale unei insuficiențe hepatice sunt urmarea tocmai a alterării acestor funcții esențiale ale ficatului în organism.
Există două forme de insuficiență hepatică: acută și cronică.
Insuficiența hepatică acută este mai rară decât cea cronică și se caracterizează printr-o deteriorare bruscă a funcției hepatice, cu instalarea icterului, a afectării funcției neurologice (encefalopatie hepatică) și coagulării (tendința la sângerare din cauza afectării producerii de către ficat a factorilor coagulării, dar și la formarea de cheaguri prin inflamația severă generalizată din organism). Ea se produce pe un ficat anterior sănătos. Degradarea ficatului se produce rapid, simptomele apar în decurs de maxim o lună.
Cauzele insuficienței hepatice acute sunt în principal hepatitele virale (A, B sau E) sau intoxicațiile cu paracetamol, droguri, ciuperci otrăvitoare. Mai rar, hepatita autoimună sau boala Wilson (afectarea metabolismului cuprului) poate debuta cu o insuficiență hepatică acută. De asemenea, în sarcină pot apărea două afecțiuni care evoluează către o insuficiență hepatică acută (sindromul HELLP și ficatul gras acut de sarcină).
Diagnosticul unei insuficiențe hepatice acute se pune pe baza simptomatologiei clinice și a examenelor de laborator.
Clinic, simptomele sunt diverse şi nespecifice (stare generala influențată, oboseală, greață, vărsături, durere abdominală). Icterul precede de cele mai multe ori degradarea neurologică. Aceasta evoluează de la o uşoară afectare a conștienței, cu scăderea atenției până la somnolență, confuzie, dezorientare și chiar comă. În plus, spre deosebire de insuficiența hepatică cronică, în cea acută se poate asocia edemul cerebral.
Examenele de laborator stabilesc severitatea afectării hepatice (afectarea coagulării -INR prelungit, a funcției de sinteză a proteinelor-albumina scăzută, distrugerea celulelor hepatice - TGO, TGP crescut, colestază - bilirubina, FA și GGT crescute, afectarea descompunerii amoniacului, cu creșterea valorii acestuia în sânge). Se evaluează concomitent și funcțiile celorlalte organe, întrucât insuficiența hepatică se poate asocia cu insuficiența altor organe. În același timp se caută cauzele potențiale de insuficiență hepatică acută (markerii pentru hepatitele virale acute, evaluare toxicologică etc.). Examenele imagistice (ecografia abdominală, CT cerebral, puncția biopsie hepatică) pot de asemenea, ajuta la identificarea cauzei, dar și la diagnosticul diferențial al insuficienței hepatice.
Tratamentul insuficienței hepatice acute se efectuează în majoritatea cazurilor în secția de terapie intensivă. Se începe tratamentul encefalopatiei hepatice şi al hipertensiunii intracraniene, în paralel cu tratamentul etiologic (antivirale, antidoturi pentru intoxicațiile medicamentoase sau cu ciuperci) și al complicațiilor (hipotensiune, hipoglicemie, infecții, coagulopatii, insuficiență renală etc.).
Powered by Froala Editor
