Din rezerva 407 a Spitalului de Cardiologie Intervenţională Arcadia a plecat săptămâna trecută acasă, pe propriile picioare, una dintre cele mai... impresionante paciente care și-au găsit sănătatea și mai ales cheful de viață la noi.
Poate părea neinteresant: câţi pacienţi nu vin bolnavi aici şi pleacă sănătoşi, după câteva zile de internare? E drept, nu e chiar o ştire de prima pagină, mulţi vin şi pleacă, dar nu toţi sunt speciali, ca Valeria.
Valeria te cucereşte imediat. Pe noi ne-a captivat cu povestea ei, dar mai ales cu optimismul și zâmbetul său. Cu generozitatea ei și a sentimentelor sale. Cu dezinvoltura cu care, tot mai aproape fiind de ziua externării, le spunea medicilor şi asistentelor că ar mai rămâne în spitalul Arcadia, chiar dacă problemele ei şi-au găsit rezolvarea, iar viaţa ei şi a familiei sale poate reveni de acum la normal. Că dacă ştia ce spital minunat e cel în care se va trata, nu-i mai era frică şi nu mai amâna până când ar fi putut fi prea târziu. Că-i pare atât de bine că acum e sănătoasă şi că a avut parte de atenţia şi grija pe care orice pacient le merită.
Toate complimentele şi gândurile de bine ale Valeriei şi ale membrilor familiei sale ne-au emoţionat. Nu am avut cum să nu ne ataşăm de un pacient cu atât de multă putere şi simţ al umorului, în mare formă chiar şi la 86 de ani. Da, ați înțeles bine: Valeria noastră, pacienta cu probleme cardiace, care i-a învățat pe colegii noștri despre bucuria de a trăi și mai ales despre cum se trăiește frumos, pacienta cu o mulțime de copii, nepoți și strănepoți, are 86 de ani. Vârstă minunată, pe care Valeria a împlinit-o chiar aici, la Arcadia, pe durata internării. Echipa de medici și de asistenți a sărbătorit evenimentul așa cum se cuvine: colegii noștri i-au oferit Valeriei un tort şi n-au ezitat să se lase cuprinși de emoție, măcar pentru câteva clipe.
La mulţi ani, Valeria! Ne bucurăm să te fi cunoscut şi te mai aşteptăm la noi, aşa cum ne-ai promis, dar numai în vizite... de curtoazie.