În ceea ce privește leucocitele (globulele albe), tentația este să le descrii ca fiind „soldații” organismului. Și pe bună dreptate. Rolul lor primordial este cel de apărare împotriva microbilor.
Deși scopul final este același - înlăturarea „inamicului”, în interiorul lor există „arme” diferite. Poate nu știai, dar leucocitele au propriul „serviciu de informații”, mult mai discret și, de multe ori, mult mai eficient decât omoloagele sale din lumea reală.
Eticheta de globule albe acoperă populații foarte variate de celule, de la simpli soldați, până la șefi de stat major. Fiecare „armă” are locul ei pe buletinul de analize.
N-am să-ți încarc memoria cu denumirea și funcția fiecăreia. Mă gândesc că mult mai util ar fi să-ți povestesc câte ceva despre mesajele pe care le poate furniza rubrica „leucocite” din cadrul hemoleucogramei.
Mai întâi, câte leucocite avem, în mod normal, în sânge?
Undeva între 4000 și 9000 pe fiecare milimetru cub (mmc). Ca orice parametru în medicină, aceste valori sunt relative. Există numeroase persoane ale căror leucocite coboară ușor sub 4000 sau depășesc cu puțin 9000. E perfect normal și, dacă nu există alte simptome, aceste persoane pot sta liniștite.
Scăderea leucocitelor sub 3000/mmc sau creșterea lor peste 10 000/ mmc ar trebui, totuși, să te pună în gardă și să nu amâni prezentarea la medic.
Una din regulile de aur în medicină este plasarea analizelor în contextul clinic.
Cu alte cuvinte, n-ar trebui s-avem niciodată încredere oarbă în analize. Analizele sunt prelucrate de mașini proiectate și manipulate de oameni. Oamenii au zile proaste, iar mașinile se pot defecta.
Știți ce fac oamenii de laborator când întâlnesc o valoare anormală? Verifică dosarul medical al pacientului. Dacă datele medicale sunt compatibile cu parametrul anormal, pot elibera rezultatul cu inima împăcată.
Revenind la discuția noastră, o valoare a leucocitelor situată între 3000 și 4000/mmc este, de cele mai multe ori, normală. Dar dacă pacientul respectiv a observat că în ultima vreme obosește mai repede, ochii par ceva mai galbeni, iar la orice lovitură, pielea se învinețește, atunci ar fi bine să ia legătura cât mai repede cu un medic.
E foarte probabil ca o boală de ficat (de care nu a știut nimic) să fi intrat în ultimul ei stadiu.
Orice abatere, oricât de mică, de la valorile „normale” poate fi relevantă în contextul clinic potrivit. Mai mult, niște analize perfect normale nu sunt nici pe departe o garanție a sănătății.
Odată lămurit acest lucru, putem trece mai departe. Ce se întâmplă când leucocitele sunt crescute?
De cele mai multe ori, asta indică o mobilizare generală; „dușmanul” e la porțile cetății și forțează intrarea. Sistemul imun își recrutează forțele de atac din toate colțurile organismului și le concentrează în zona vulnerabilă. Începe „distracția”: febră, nas înfundat, dureri musculare, telefon la serviciu, nervi, lehamite.
În acest timp, leucocitele sunt în plin război. Dar cine sunt dușmanii? Cel mai adesea, virusurile. Porțile de intrare sunt zonele în contact direct cu mediul exterior: nasul și gâtul.
Spuneam mai sus că armata globulelor albe are mai multe divizii. În infecțiile virale, soldații din prima linie se numesc limfocite și, așa cum e de asteptat, numărul lor va creşte.
În general, infecțiile produse de virusurile uzuale sunt relativ ușoare; e vorba de răcelile obișnuite și, în cel mult zece zile, „războiul” se încheie cu victoria sistemului imun.
Orice încercare de a „ajuta” organismul să scape mai repede de boală este iluzorie. Inutil să spun (dar o s-o fac totuși, de câte ori voi avea ocazia) că antibioticele nu sunt doar ineficiente în infecțiile virale. Acestea pot face enorm de mult rău; distrug microbii folositori oganismului și favorizează apariția unor specii mutante de bacterii.
O categorie mult mai redutabilă de invadatori sunt bacteriile.
Infecțiile bacteriene sunt, de regulă, mai severe (pneumonii, meningite) și, în consecință, organismul va mobiliza împotriva lor artileria grea - neutrofilele.
După stabilirea diagnosticului, medicul va prescrie un antibiotic. Antibioticul este un aliat valoros al neutrofilelor și împreună pot schimba dramatic evoluția unor infecții altădată fatale.
Pentru că am pomenit de două „divizii” din armata globulelor albe (limfocitele și neutrofilele), se cade să amintim și de a treia - eozinofilele. Aceste celule sunt implicate în alt tip de război: cel cu paraziții. De asemenea, ele sunt actorul principal în ceea ce se cheamă reacție alergică.
Alergia este o curiozitate de comportament a sistemului imun. Dacă ar fi s-o asemuim cu o situație din lumea reală, cred că o analogie potrivită ar fi cu nopțile de vară, al căror calm e tulburat de bâzâitul unui țânțar. Nu de puține ori, tentativa de a-l alunga degenerează în revărsări de furie complet disproporționate (avem cu toții la activ cel puțin o vază sau o veioză drept victime colaterale în acest etern război).
Ei bine, sistemul imun are și el momentele sale de „irascibilitate”. Nu-i nevoie decât de o doză infimă dintr-o substanță pe care organismul n-o poate suferi (pe post de țânțar). Uneori, astfel de reacții sfârșesc fatal, de aceea e foarte important să știm ce anume stârnește furia organismului (alergenul) și, pe cât posibil, să-l evităm. Acest alergen poate fi un aliment, un medicament sau orice altă substanță din mediul înconjurător (mai multe despre alergii, cu altă ocazie).
O a doua cauză de creștere a globulelor albe, pe lângă reacția la microbi, sunt leucemiile. Acestea sunt boli ale pepinierei de celule sangvine, și anume măduva osoasă.
Fără a intra în prea multe detalii, să spunem că leucocitele își au origine în niște celule speciale din măduva osoasă, numite celule stem.
Acestea sunt niște mașinării foarte bine puse la punct, specializate în producția de celule (nu doar leucocite).
E suficientă apariția unui simplu defect în angrenajul genetic al celulelor stem pentru ca lucrurile să scape de sub control; producția de leucocite depășește necesitățile, iar măduva osoasă și sângele sunt suprasaturate de globule albe.
Să mai spunem că, în cazul leucemiilor, creșterea numărului de globule albe este impresionantă, cu mult peste reacția din cursul infecțiilor. Există forme de leucemie în care sângele este atât de gros, din cauza leucocitelor, încât circulația lui este mult îngreunată.
Tot leucemiile sunt o cauză aparent paradoxală de scădere a leucocitelor (lucrul e perfect explicabil dacă ne gândim că asfixierea măduvei osoase suprimă singura sursă de globule albe).
Alte cauze de scădere a leucocitelor sunt intoxicațiile cu sustanțe numite medulotoxice (medicamente, diverse substanțe toxice dar și iradierea), care „topesc” măduva osoasă.
De asemenea, bolile autoimune și hepatitele avansate pot evolua cu un număr scăzut de globule albe.
Dar bag de seamă că m-am întins prea mult la vorbă. Ne vedem săptămâna viitoare, pentru ultima parte a hemoleucogramei, trombocitele.
Până atunci, să fii sănătos!
