Articole medicale

20.07.2015

Lumea se vede mai bine prin ochelari noi

Ochelari pentru copii din mediu ruralArcadia s-a implicat în programul „Ochelari pentru copiii din mediul rural”, desfășurat de Word Vision România

Zâmbitoare și ștrengară, Diana strânge la piept cărticica ilustrată cu „Soldățelul de Plumb”. I-ar plăcea ca de la toamnă, când va merge la școală, să poată citi singură povești cu prinți și prințese.
Are șase ani și a suferit deja o operație pentru strabism convergent, pe când avea doar patru ani.

Îi place să cânte și să se joace cu cei trei frați ai săi și și-ar dori tare mult o pereche de ochelari roz, prin care să vadă clar. Banii nu prea ajung, mai ales că niciunul din părinți nu are un loc de muncă și singura sursă stabilă de venit e pensia bunicii. Mama e îngrijorată că afecțiunea Dianei ar putea să se agraveze, însă mărturisește că nu și-a permis să meargă cu ea la medic.
Diana e doar unul dintre cei peste 5500 de copii din satele vasluiene pentru care vizita la medic e un lux, iar drumul spre educație e anevoios.

Prin programul „Ochelari pentru copiii din mediul rural”, înscris la competiția sportivă Swimathon Iași, fundația World Vision România a selectat un număr de 10 copii cu probleme oftalmologice care au nevoie urgentă de îngrijire medicală oftalmologică și ochelari de vedere potriviți.

Echipa Arcadia a fost sensibilizată de această cauză și a decis să se implice activ, oferindu-le fiecăruia acces la consultații și investigații oftalmologice gratuite. Pe 10 iulie, toți cei 10 copii au sosit la Arcadia cu multă speranță și au fost consultați cu răbdare de către dr. Paula Costache, medic specialist Oftalmologie.

„În spiritul principiilor de solidaritate socială pe care Arcadia le promovează constant, suntem bucuroși să fim alături de World Vision România în această inițiativă. Avem speranța că șansa acordată copiilor se va concretiza într-o deschidere de oportunități pentru evoluția școlară și astfel, să fie un mic pas spre normalitatea vieții acestora.”, a declarat dr. Sorin Nistor, Director Medical Arcadia.

După vizita la Arcadia, copiii au mers cu scrisorile medicale la cabinetul de optică Vision for You, pentru a-și comanda ochelarii de vedere potriviți.

Magdalena Cămănaru, Manager Zonal al Biroului Iași & Vaslui - Fundația World Vision România: „Situaţia financiară a familiilor din care aceşti copii provin nu le permite să acceseze serviciile medicale iar problemele lor medicale se agravează uneori în timp, în lipsa unui sprijin imediat. În acest context, apreciem foarte mult şi ne bucurăm că Arcadia - Spitale şi Centre Medicale a înţeles urgenţa demersului şi a ales să fie alături de noi, în inițiativa de a corecta problemele oftalmologice ale unor copii provenind din familii foarte sărace. Pentru copiii sprijiniţi de această companie medicală renumită, serviciile medicale oferite reprezintă şansa la o viaţă normală, la o educaţie cu performanţe şcolare mai bune şi, în final, la un viitor mai bun.
Mulţumim Arcadia pentru implicare şi felicitări pentru lucrurile frumoase pe care le-aţi făcut pentru copii!”

***

Implicarea Arcadia în programul „Ochelari pentru copiii din mediul rural” se înscrie în seria acțiunilor de responsabilitate socială desfășurate constant de rețeaua medicală în cei 5 ani de activitate.