Dragul meu pacient,
Astăzi nu voi da sfaturi. Poți răsufla ușurat. Nu chiar de tot ușurat, pentru că îți voi cere, în schimb, o favoare. Serviciu contra serviciu.
Dar mai întâi o mărturisire: ca orice bun român (postdecembrist), nu reușesc să mă împac cu ideea statului la coadă. E foarte posibil ca gena ospitalității s-o fi dislocat pe cea a răbdării. Cert este că prefer să mă lupt cu leul din Nemeea decât să aștept la coadă. Singura excepție, în ceea ce mă privește, este așteptarea la medic. Aici nu reușesc să-mi pierd niciodată răbdarea. Și nu din motivul la care, probabil, vă gândiți. Contrar credinței populare, un pacient-medic nu este mai pacient decât ceilalți. El are, totuși, un avantaj față de pacienții obișnuiți: știe ce se petrece dincolo de ușă.
Fără niciun orgoliu profesional (deși nu văd ce-ar fi rău în asta), medicul e mai mult decât un prestator de servicii. Consultația medicală are, dacă vreți, ceva din taina spovedaniei. Așa cum un duhovnic adevărat nu știe dinainte cât va dura o spovedanie, nici medicul nu poate anticipa durata unei consultații.
E adevărat că imperativul actual al eficienței face ca durata consultației să devină din ce în ce mai standardizată. Au trecut vremurile când medicul stătea de vorba cu pacientul în tihnă, fără a-și arunca, din cinci in cinci minute, terorizat, ochii la ceas.
Dar aceasta standardizare este justificată și de necesitatea programării consultațiilor. Pornind de la o durată medie a acesteia, se pot face, cu mai multă sau mai puțină exactitate, liste de programări. În lipsa acestora, pacientul care ar dori o consultație într-o anumită zi ar primi următorul mesaj: domnul doctor va poate vedea în cursul dimineții; veniți la ora 8 și, atunci când vă va veni rândul, veți fi văzut. Sunt sigur că nimeni n-ar fi mulțumit cu o asemenea „programare”.
Soluția consultației medii este un compromis pentru a reduce timpii de așteptare. Ca orice previziune bazată pe medie, ea este, însă, nerealistă. Există probleme medicale pentru care o jumătate de oră este prea puțin și probleme pentru care cinci minute sunt prea mult. Există, deci, pacienți mai mult sau mai puțin bolnavi. Câtă vreme nu știm dinainte în care categorie vă încadrați, programarea la ore fixe este imposibilă.
În definitiv, medicul nu e decât un pianist care cântă la partitura oferită de pacient. Unele partituri sunt mai lungi și mai dificile, altele mai scurte. Toate sunt la fel de importante pentru mine. Rugămintea despre care vorbeam la început e simplă: nu trageți în pianist!
