Articole medicale

10.08.2012

Olimpicii ieșeni sau lecția despre ce e cu adevărat important

Anii adolescenței trăiți cu fruntea sus, cu ochii pe carte și cu aripile larg întinse spre zări oricât de îndrăznețe. Puterea de a depăși toate neajunsurile unui sistem de învățământ încă imatur și bâlbâit, care sprijină performanța numai atâta timp cât performanța îl ajută pe el să se justifice public. Curajul de a îți căuta drumul în viață pariind pe temeinicie și efort, într-o țară invadată de tabloide, vedete de o zi și conflicte la scenă deschisă. Savoarea regăsită a parteneriatului social, în care oameni și organizații își dau mâna pentru un scop frumos. Știința ne-pierdută de a acorda timp, grijă, atenție și inspirație scopurilor frumoase. O seară încântătoare de vară, petrecută printre cuvinte deștepte și concitadini interesanți, pe o stradă cu ecouri istorice și fațade patinate de vreme.

Iată lucruri cu adevărat importante, lucruri care chiar contează. Le uităm uneori, pierduți în rutină și sarcini presante, apoi le redescoperim când avem șansa de a ne ralia unui eveniment inspirat. La seara naivă a olimpicilor ieșeni, Arcadia a aplaudat, alături de organizatori, parteneri și de toți ceilalți susținători, performanța fără preț, fără revendicări și fără comentarii a unor tineri cărora Iașul le datorează mare parte din gloria sa actuală: 20 de elevi cu rezultate deosebite la olimpiade școlare și cu planuri ambițioase de viitor. Gândul de final, dulce-amar, e speranța că vom fi cu toții capabili să facem din lumea noastră (oraș? țară?) spațiul în care olimpicii de azi să fie performerii maturi de mâine...