Articole medicale

11.04.2018

Premieră națională în Chirurgia ortopedică, la Spitalul Arcadia

Foto interventieO echipă experimentată, condusă de renumitul profesor german de origine română Wilhelm Friedl și de cunoscutul ortoped dr. Paul Sîrbu, a realizat la Spitalul Multidisciplinar Arcadia o intervenție complexă – revizia unei proteze tumorale de genunchi și reprotezarea cu o proteză tumorală modulară „Rotating Hinge” tip Mutars/Implantcast, folosită pentru prima dată în România. Pacienta, N.A., în vârstă de 52 de ani, este o femeie puternică, activă fizic, instructor de yoga, care acum a reușit să regăsească libertatea de a se bucura de viață, după 2 ani de dureri, incertitudini și neliniști.

Istoria medicală a acestui caz a început în 2016, când pacienta a fost diagnosticată la un spital din afara României cu o formațiune tumorală la tibia proximală stânga. În urma biopsiei, a fost identificată o tumoră cu celule gigante, fără semne de malignitate. Tratamentul inițial a fost însă corespunzător celui care se aplică tumorilor maligne: rezecția segmentală a genunchiului și implantarea unei proteze tumorale rar folosite (cu, așa cum a constat profesorul Friedl cu prilejul consultului pacientei în Arcadia, diferite probleme tehnice de implantare, reacția tesuturilor la materialul protezei, decimentare, insuficiență musculară și diferență de lungime a membrelor inferioare).

Revizia protezei tumorale la Arcadia – o intervenție complexă și dificilă din sfera ortopediei
 

După 2 ani de la prima intervenție și după o lungă perioadă în care s-a informat și a consultat mai mulți medici ortopezi din SUA, Belgia, Israel și Turcia pacienta s-a prezentat la Arcadia, acuzând dureri și o poziție nefirească a membrului inferior operat.

Prima consultație la profesorul Friedl, ortoped de renume european, a avut loc la Arcadia pe data de 11 decembrie 2017. Pacienta N.A.: „Domnul profesor a înțeles totul din primul moment, iar domnul doctor Sîrbu este un medic pasionat de ceea ce face, unul dintre cei mai buni ortopezi. Am avut încredere în ei din momentul în care i-am întâlnit.”

Proteza inițială a fost fixată într-o rotație internă de 30 de grade, fapt care a determinat, așa cum a remarcat prof. Friedl în cadrul consultației, o instabilitate a mecanismului de cuplare a protezei cu instabilitate valgus și proximalizarea rotulei pe stânga, cu insuficiență parțială a aparatului extensor. Cu alte cuvinte, poziționarea protezei a determinat probleme de cuplare a componentei femurale cu cea tibială, fapt care a dus la deficiențe de poziționare și funcționalitate a membrului inferior stâng, afectând modul de viață al pacientei. Lipsa unui echilibru al lungimii membrelor, consecință a tratamentului instituit cu 2 ani în urmă, a accentuat problemele de sănătate ale pacientei care și-a petrecut o bună parte din acești ani imobilizată.

După consultul efectuat în Arcadia, profesorul Friedl a considerat că soluția aplicată a fost disproporționată pentru tumora benignă și a recomandat schimbarea completă a protezei cu un sistem „Rotating Hinge” tip Mutars/Implantcast, precum și scurtarea tibiei și a ligamentului rotulian și fixarea părților moi pe o manșetă cu o membrană specială de goretex.

Dr. Paul Sîrbu: „În ortopedie depinzi de foarte multe lucruri. Trebuie să fii pregătit pentru orice situație poate apărea.”
 

În premieră, intervenția a avut loc în Spitalul Multidisciplinar Arcadia, cu suportul Departamentului de Anestezie-Terapie Intensivă, și a fost realizată de o echipă condusă de Prof. Dr. Wilhelm FRIEDL, medic german de origine română specializat în Ortopedie și Traumatologie, și dr. Paul SÎRBU, medic primar Ortopedie-Traumatologie. Începând cu data de 11 decembrie 2017 și până la începutul lunii martie, când a avut loc intervenția, echipa de medici s-a pregătit pentru această operație de reprotezare, având în față toate posibilele scenarii care s-ar fi putut întâmpla intraoperator. De la selecția și comanda protezelor și a instrumentarului pentru noul implant dar și pentru înlăturarea celui inițial și documentarea fiecărei etape operatorii, totul a fost evaluat și programat în detaliu.

Intraoperator, s-a constatat prezența metalozei, o reacție a țesuturilor la materialul din care era realizată proteza inițială. După extragerea protezei vechi și curățarea metalozei, echipa operatorie a continuat intervenția de reprotezare tumorală cu scurtarea ligamentului rotulian și fixarea pe o membrană specială cu sutura părților moi pe deasupra, astfel încât să nu mai apară reacția la metal. Balamaua de tip „Rotating Hinge” a sistemului Mutars favorizează mișcarea rotatorie, astfel încât instabilitatea de tip valgus a genunchiului să nu fie permisă.

Operația a durat peste 2 ore și s-a finalizat cu succes, pacienta fiind internată și inclusă în programul de reabilitare medicală recomandat, urmând ședințe de kinetoterapie conduse de dr. Gabriela Ababei, medic specialist Recuperare Medicală, în cadrul Centrului de Recuperare Medicală Arcadia.

Echipa experimentată, instrumentarul complex, implantul steril de calitate, sistemul integrat al Rețelei Medicale Arcadia și colaborările internaționale inițiate de cea mai mare rețea medicală din nord-estul României, toate au dus la succesul acestei intervenții dificile.