Pe lângă bucuriile pe care le aduce, iarna poate fi asociată cu o serie de afecțiuni specifice. Una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate este reprezentată de degerături.
Degerăturile (lat. degelare=dezghețare) reprezintă starea existentă în condițiile de reîncălzire după dezghețare (lat. gelare=înghețare). Ele se produc din cauza expunerii organismului la temperaturi scăzute. Alături de temperatura scăzută, un rol important în apariția degerăturilor îl au vântul și prezența umidității. Se știe că la o temperatură de -7 gr. C cu vânt de 70 km/h, pierderile de căldură sunt echivalente cu cele de la -40 gr. C, cu vânt de 3km/h. De asemenea, apa are o capacitate de răcire de 20 - 25 ori mai mare decât aerul la aceeași temperatură, explicându-se astfel faptul că umiditatea mare face posibilă apariția unei degerături la 0 grade. Metalele au o mare putere de răcire – la contactul cu ele, necroza apare imediat.
Factori de risc
Sensibilitatea la frig e variabilă pentru fiecare persoană. Există factori individuali ce o influențează și factori extrinseci.
Factorii intrinseci:
- vârsta – copiii și bătrânii sunt mai expuși riscului comparativ cu persoanele cu vârsta între 20 - 45 ani;
- rasa – persoanele de culoare sunt mult mai expuse;
- afecțiunile circulatorii (ateroscleroza, arterita obliterantă, boala Raynaud, insuficiența venoasă);
- afecțiunile endocrinologice (insuficiență tiroidiană, insuficiență ovariană);
- alimentația hipocalorică și carențele de vitamine;
- sedentarismul, abuzul de alcool și tutun;
- medicamentele vasoconstrictoare.
Factorii extrinseci:
- absența hainelor protectoare (mănuși, căciuli, șosete groase, fular);
- haine prea strâmte, care împiedică circulația (pantaloni, ciorapi, șosete strâmte, șireturi strânse tare);
- staționarea prelungită în haine și încălțăminte umede;
- poziții incomode prelungite.
Există și o predispoziție la a face degerături în cazul anumitor meserii – militari, alpiniști, marinari.
Gradele degerăturilor
Degerăturile se produc, în principal, din cauza vasoconstricției arteriolare (micșorarea diametrului vaselor) și ischemiei tisulare (lipsa de oxigen în țesuturi), cu apariția necrozei țesuturilor. Extensia în profunzime a modificărilor determină gradul degerăturii:
- degerătura de grad I – tegumentul este eritematos, edematos (roșu și umflat), flictenele (bășicile cu lichid) sunt absente; leziunile se vindecă în câteva zile cu tratament eficient; nu există sechele;
- degerătura de grad II – prezența de flictene (bule cu lichid), epidermul se regenerează fără cicatrice;
- degerătura de grad III – necroza superficială, sensibilitatea locală este pierdută; vindecarea este de durată;
- degerătura de grad IV – necroza profundă cu pierdere importantă de țesut; țesuturile devin negre și evoluează spre gangrenă; se poate ajunge până la amputație spontană, cicatrizarea este dificilă, frecvent cu sechele.
Indiferent de gradul lor, degerăturile trebuie tratate cât mai precoce, deoarece se pot complica cu infecții (erizipel, gangrena gazoasă, tetanos, septicemii) și șoc.
Particularități
Degerăturile:
- la mâini apar mai frecvent la muncitori; sunt atinse diverse degete, cel mai rar afectat fiind policele;
- la față sunt mai frecvente în zonele foarte friguroase; ating nasul, urechile, pomeții, bărbia și de obicei sunt superficiale;
- sunt mai frecvente la extremitățile superioare la copii, din cauza absenței îmbrăcămintei de protecție;
- forma cronică se observă la cei care trăiesc în regiunile polare.
Diagnosticul degerăturilor este clinic și nu este nevoie de analize paraclinice. Acestea sunt indicate doar dacă degerăturile se asociază cu alte simptome ale hipotermiei.
Metode de tratament
Primul ajutor se acordă la locul producerii degerăturilor și constă în:
- scoaterea victimei de sub influența frigului;
- înlăturarea încălțămintei și a hainelor strâmte, a șireturilor de la bocanci;
- evacuarea rapidă a pacientului.
Nu se indică încălzirea temporară până la spital deoarece aceasta poate duce la o pierdere mai mare de țesuturi, existând și posibilitatea apariției infecției. În plus, dacă zona încălzită reîngheață pe timpul transportului, leziunile vor fi și mai grave.
În degerăturile de gradul 1 și 2, în cazul reîncălzirii, temperatura nu trebuie să o depășească pe cea a corpului uman. Dacă nu sunt posibile alte mijloace, se poate improviza după modelul eschimoșilor – fața se poate încălzi prin menținerea unei mâini calde până revine sensibilitatea; degetul poate fi încălzit în gură sau axilă.
În degerătura profundă, reîncălzirea se face rapid, cu băi cu apă caldă la 40 - 43 grade, timp de 20 – 30 de minute până dispare paloarea și apare o roșeață intensă. În cazul apariției durerilor, se indică analgezice. Nu se aplică radiații calorice direct pe zonele afectate, deoarece se pot produce arsuri calorice profunde.
După baie, regiunile se pansează steril iar în cazul degerăturilor extinse se corectează complicațiile asociate (dezechilibre hidroelectrolitice, acido-bazice, infecții etc).
Măsuri de prevenție
Fiind o afecțiune care se poate solda cu sechele importante, cel mai bun tratament al degerăturilor este prevenția.
Trebuie sa fie cunoscuți factorii ce favorizează degerăturile (frig, vânt, umiditate, altitudine, epuizare), să se utilizeze echipamentul de protecție corect, să se cunoască metodele de reîncălzire. Educația sanitară e foarte importantă; ea trebuie să ofere date cu privire la consecințele expunerii expunerii la frig și a modului în care se poate lupta împotriva efectelor frigului. Antrenamenul, aclimatizarea, experiența au rol important în prevenirea degerăturilor.
Rezistența la frig poate fi crescută printr-o alimentație echilibrată, bogată în vitamine și o hidratare corectă. Se interzice alcoolul și tutunul, se evită oboseala și efortul fizic prelungit și este necesar tratamentul corect al celorlalte afecțiuni pe care pacientul le are.
În concluzie, degerăturile reprezintă o afecțiune care trebuie cunoscută și recunoscută imediat pentru a putea lua măsuri rapid, având în vedere faptul că se poate solda cu complicații severe, ce pot pune viața în pericol.
