Articole medicale

22.01.2016

Relația dintre dietă și acnee

Dr. Petronela Cozma

Medic primar Dermato-venerologie

 Acneea vulgară este cea mai frecventă afecţiune dermatologică. Deși este întâlnită în mod obișnuit la adolescenţi, în ultimii ani este prezentă din ce în ce mai des şi la femeia adultă. Acneea este o afecţiune cutanată ce poate avea cauze multiple:

  • hipersecreţia sebacee;
  • comedogeneza (formare de puncte albe sau negre);
  • flora microbiană;
  • inflamaţia foliculară.

Implicaţia dietei în apariția și evoluția acneei a fost dintotdeauna controversată, existând numeroase studii și discuţii cu privire la acest subiect. Indiferent de rezultatul acestora, este incontestabil faptul că ceea ce mâncăm ne influenţează direct starea de sănătate şi implicit, pe cea a pielii. Recent, oamenii de știință au demonstrat că hormonul de creștere (GH), insulina și IGF1 (factorul de creștere de tip insulinic 1) au un rol cauzal în patogenia acneei prin acțiunea lor asupra metabolismului hormonilor adrenali și gonadali.

GH e un hormon sintetizat în glanda pituitară. Acesta determină secreția de IGF1, care în acnee duce la stimularea celor 3 factori etiologici ai acesteia: lipogeneza, hiperproliferarea sebocitelor și inflamația. Ca rezultat, se constată apariția excesului de sebum (tenul devine lucios), a comedoanelor (puncte negre), chisturilor și papulelor inflamate. În ceea ce priveşte influenţa IGF1 asupra echilibrului hormonal, s-a observat că acesta stimulează sinteza de hormoni androgeni, cu rol important în agravarea acneei. Ținând cont de multiplele cauze care intervin în acnee, apare întrebarea: care este rolul dietei în acnee? Este legătura dintre cele două un mit sau dimpotrivă?

Utilizarea tot mai frecventă în ultimii ani a dietei vestice de tip fast-food, bazată pe alimente bogate în carbohidrați și cu index glicemic crescut determină creșterea nivelului de insulină și a IGF. Ca rezultat, procesul va determina apariția leziunilor de acnee. De asemenea, insulina și IGF1 stimulează creșterea nivelului de androgeni, care amplifică producţia de sebum şi agravează leziunile. Suplimentar, adoptarea alimentației vestice a însemnat de asemenea și o grăbire a maturizării sexuale.
Prima menstruație apare acum în jurul vârstei de 12 ani, iar acest debut precoce este asociat adesea cu explozia acneei.
Practic, dieta dezechilibrată influențează apariția acneei prin intermediul unor mecanisme multiple:

  • modifică, indirect, balanța hormonilor steroizi, fapt ce conduce la producția de sebum în exces;
  • stimulează proliferarea și diferențierea keratinocitelor intrafoliculare, favorizând dezvoltarea leziunilor acneice principale (comedon închis și deschis);
  • favorizează procesul de inflamație, cu apariția leziunilor dureroase , de culoare rosie.

Dintre alimente, cel mai frecvent acuzate că ar fi răspunzătoare de agravarea acneei sunt laptele și produsele lactate cu un conţinut crescut în grăsimi, ciocolata şi alimentele bogate în grăsimi saturate. Deși au indice glicemic mai redus, produsele lactate au o influență negativă prin conținutul de IGF1 și IGF2, care prin prelucrare (pasteurizare și omogenizare) cresc. Cazeina din lapte este un puternic stimulator al sintezei de IGF 1. De asemenea, laptele contine cantități mici de iod, care influențează negativ acneea și, în plus, stimulează apariția alergiilor.

Ciocolata este de departe cel mai incriminat aliment în apariția acneei; ea are un index glicemic crescut, fapt care creşte secreţia de insulină şi rezistenţa la nivel celular al acesteia. Acizii grași saturați întâlniți în produsele de patiserie (foietaj, cornuri, aluaturi fragede) stimulează lipogeneza, agravând acneea, iar cei nesaturați („grăsimile bune”, întâlnite în uleiul de masline, nuci, migdale ș.a.) scad volumul glandelor sebacee și nivelul interleukinelor răspunzătoare de inflamație, influențând favorabil evoluţia acneei.

Pacienților cu acnee li se recomandă să evite alimentele prăjite, alunele, sarea de masă iodată, lactatele bogate în grăsimi şi glucidele procesate. Pe de altă parte, este recomandată o dietă săracă în lactate, alcătuită din alimente bogate în vitamine antioxidante (A, C, E), alimente bogate în flavonoide (fructe, legume colorate, ceai verde), seleniu, zinc, fibre şi ulei de pește.
Aşadar, în acnee, pentru a avea rezultate optime este bine ca pe lângă respectarea schemei terapeutice recomandate de medicul dermatolog, să avem o dietă echilibrată, bogată în principii alimentare care ne asigură un aspect cât mai sănătos al pielii.