Marți, 9 octombrie, începând cu ora 18:00, în cadrul complexului Little Texas, Arcadia – Spitale și Centre Medicale organizează, în parteneriat cu Integrative Life, un eveniment dedicat descoperirii unui nou concept de educație privind prevenția bolilor cronice printr-o nutriție corectă – „Dinner with the Doctor”.
Inițiator al programului de succes „Dinner with the Doctor”, cunoscutul medic Michael Hollie vine pentru prima dată în Iași, la invitația lansată de Arcadia – Spitale și Centre Medicale și Integrative Life, pentru a susține o conferință pe tema regimului alimentar bazat în întregime pe plante – „Whole Plant-Based”. Este vorba despre o dietă integral vegană – bazată în exclusivitate pe legume, fructe și semințe – și care exclude folosirea uleiului.Evenimentul va avea loc în cadrul complexului Little Texas, marți, 9 octombrie, începând cu ora 18:00, și se va încheia cu o cină pregătită în acord cu principiile promovate, fără ulei, din legume și cereale organice, integrale. În acest mod, fiecare participant va avea șansa să descopere cât de gustoasă poate fi mâncarea sănătoasă. Experiența culinară se îmbină perfect cu multitudinea informațiilor științifice oferite de dr. Hollie.
Dr. Michael Hollie este un cunoscut medic american, specializat în astm, alergologie și imunologie, consultant medical recunoscut datorită activității sale susținute pentru promovarea unui stil de viață sănătos. Este membru al Colegiului American Lifestyle Medicine, al Academiei Americane de Alergie, Astm și Imunologie și al Colegiului American de Alergie, Astm și Imunologie.
Evenimentul „Dinner with the Doctor” este un preambul al campaniei „Stil de viață sănătos”, care urmează a fi lansată în curând și prin care Arcadia își propune să aducă în prim plan importanța asumării unui stil de viață cu impact direct și pozitiv asupra sănătății.
Lider în sănătate în regiunea de Nord-Est, Arcadia – Spitale și Centre Medicale oferă servicii medicale integrate, fondate pe o structură complexă, într-o continuă dezvoltare (Spital Multidisciplinar, Spital de Cardiologie Intervențională, 3 Centre de Imagistică Medicală, Maternitate, 6 Centre Medicale).