Articole medicale

13.07.2020

Scintigrafia renală la copii – ghid pentru părinți

Dr. Codruta - Olimpiada Iliescu

Medic primar Pediatrie, Nefrologie pediatrică

Scintigrafia renală este singura metodă nedureroasă care permite evaluarea comparativă, diferențiată, a modului în care funcționează cei 2 rinichi.

Câte tipuri de scintigrafie renală există? De ce se face scintigrafia renală?
 

Există 2 tipuri de scintigrafii renale, ambele implică injectarea unei substanțe (DMSA sau DTPA) asociată cu un radioizotop. Astfel, va fi permisă obținerea unor imagini ale rinichilor folosind o gamma cameră specială.

Scintigrafia renala DMSA este extrem de importantă în cazul refluxului vezico-ureteral (RVU) care asociază sau nu infecții ale tractului urinar (ITU), pentru a evalua gradul de afectare a funcției renale, dar și pentru a evidenția comparativ dimensiunile rinichilor, precum și prezența cicatricilor renale.

Scintigrafia renală DMSA permite și confirmarea prezenței sau absenței unui rinichi care nu se vede la ecografie.

Scintigrafia renală DTPA este metoda ideală utilizată în cazul în care se suspectează un obstacol în eliminarea urinei din rinichi spre vezică, pentru că permite obținerea unor imagini și procente comparative între cei 2 rinichi, care facilitează aprecierea obiectivă a gradului de afectare a funcției unui rinichi, reprezentând și un important criteriu de decizie pentru indicația de a interveni chirurgical.

 

La ce trebuie să mă aștept în timpul scintigrafiei renale DTPA?
 

Procedura trebuie să fie precedată și însoțită de hidratarea corecta a copilului și de plasarea unei sonde urinare.

Întreaga procedură durează aproximativ 1 - 1,5 ore.

Acest test se face în 2 etape.

Etapa 1: Injectarea substanței - se va face pe o flexulă montată în prealabil pe o venă periferică.

Etapa 2: Captarea imaginilor - durează în medie 20-30 de minute, dar impune ca pacientul să rămână complet nemișcat. La sugari și copiii mici < 5 ani, care nu pot sta nemișcați este absolut necesară efectuarea sedării copilului de către un medic anestezist echipat cu trusă de urgență, care îl va supraveghea pe toată durata derulării explorării. Copiii care necesită sedarea trebuie să rămână nemâncați în dimineața scintigrafiei și vor fi perfuzați cu ser fiziologic pentru a asigura funcționarea rinichilor în producerea urinei. Există, însă, la ora actuala și aparate de scintigrafie care au dispozitive de contenție ale copilului, care permit efectuarea acesteia fără sedare.

Impune administrarea unui diuretic (Furosemid) intravenos, care va stimula evacuarea urinei și a substanței introduse prin urină în vezica urinară.

Ce pot face pentru a-mi ajuta copilul în timpul scintigrafiei renale?
 

Părinții sunt încurajați să rămână cu copilul lor pe toată durata procedurii, pentru ca acesta să se simtă în siguranță.

Încurajați-vă copilul să își aducă jucăria sau jocul preferat pentru a nu se plictisi în perioada de așteptare, precum și atunci când va trebui să stea nemișcat în timpul captării imaginilor.

Mamele însărcinate nu pot rămâne în timpul testului.

Sfaturi pentru pregătirea copilului pentru scintigrafia renală
 

Sugarii (0-12 luni):

  • prezența părinților este obligatorie;
  • aduceți obiecte familiare copilului, cum ar fi o pătură, o jucărie sau o suzetă;
  • îmbrăcați-vă copilul confortabil, în haine ușor de îndepărtat;
  • în seara premergătoare scintigrafiei veți fi contactați telefonic de către medicul anestezist pentru a primi indicații legate de alimentarea și hidratarea copilului în dimineața sedării;
  • flexula va fi plasată de o asistentă cu experiență;
  • fiți pregătiți pentru perioada de așteptare de minim 1,5 - 2 ore până la începerea captării imaginilor în cazul scintigrafiei DMSA;
  • fiți pregătiți pentru plasarea unei sonde urinare în cazul scintigrafiei DTPA;
  • încercați să calmați și să distrageți atenția copilului, dacă acesta plânge;
  • nu fiți îngrijorați în legătură cu sedarea, medicii anesteziști vor folosi sedative ușoare doar pentru a menține copilul nemișcat în timpul examinării;
  • aduceți o gustare sau o băutură pentru copilul dvs. după terminarea examinării și trecerea efectului sedării.

Copii mici (1-3 ani):

  • începeți să vă pregătiți copilul cu o zi înainte, spunându-i copilului că va face poze speciale, pentru ca medicul să afle lucruri interesante despre corpul lui;
  • folosiți cuvinte simple pentru a descrie ce se va întâmpla cu el;
  • spuneți-i copilului că vei fi cu el tot timpul;
  • aduceți cu voi articole de confort care vă ajută copilul să se simtă în siguranță, cum ar fi o jucărie sau o pătură preferată;
  • îmbrăcați-vă copilul confortabil, în haine ușor de îndepărtat;
  • aduceți o gustare sau o băutură pentru copilul dvs. după terminarea examinării.

Preșcolarii (3-5 ani):

  • începeți să vă pregătiți copilul cu 1-3 zile înainte, povestindu-i pe înțelesul lui ce se va întâmpla, că va primi niște medicamente speciale și va face niște poze interesante, colorate la rinichii lui, pe care le va vedea și el când se va termina procedura;
  • asigură-l că nu va simți durere în timpul examinării și că va putea să vizioneze filmul lui preferat pe tabletă sau pe telefon;
  • pregătește-l în ceea ce privește necesitatea plasării flexulei pe venă, dar că va fi folosită o cremă anestezică care îl va ajuta să nu simtă durere când va fi înțepat;
  • avertizează-l în ceea ce privește perioada de așteptare de minim 2 ore (în cazul scintigrafiei DMSA) după injectarea substanței pe venă, pentru a nu-și pierde răbdarea;
  • insistă asupra necesității de a rămâne nemișcat complet în timpul examinării, pentru a se termina cât mai repede explorarea și pentru a nu fi nevoie să fie repetată dacă el se va mișca;
  • spuneți-i că va trebui să rămână nemișcat între 20-30 minute;
  • îmbrăcați-vă copilul confortabil, în haine ușor de îndepărtat;
  • aduceți o gustare sau o băutură pentru copilul dvs. după terminarea examinării.

Vârsta școlară > 6 ani

  • pregătiți-vă copilul cu cel puțin câteva zile înainte, vorbindu-i despre motivul pentru care medicul dorește să facă aceste poze speciale în interiorul corpului său;
  • explicați-i copilului dvs. ceea ce ar putea vedea, auzi, simți în timpul examinării;
  • asigură-l că nu va simți durere în timpul examinării;
  • pregătește-l în ceea ce privește necesitatea plasării flexulei pe venă, dar că va fi folosită o cremă anestezică care îl va ajuta să nu simtă durere când va fi înțepat;
  • răspunde-i la toate întrebările și încurajează-l spunându-i că veți fi împreună cu el în sala de examinare;
  • spuneți-i că va trebui să rămână nemișcat între 20-30 minute;
  • îmbrăcați-vă copilul confortabil, în haine ușor de îndepărtat;
  • aduceți o gustare sau o băutură pentru copilul dvs. după terminarea examinării.

Cum aflu rezultatul scintigrafiei renale?
 

Rezultatele vor fi trimise medicului dumneavoastră nefrolog pediatru în 1-2 zile lucrătoare.

Există efecte ulterioare efectuării scintigrafiei renale?
 

Radioizotopii în general reprezintă un risc, dar cantitatea de technețiu radioactiv administrată este calculată pentru vârsta și greutatea copilului dvs. și este atât de mică, încât nu prezintă un risc major.
Cantitatea de radioizotop administrată copilului va fi cea mai mică cantitate posibilă pentru a obține cele mai bune imagini.
Majoritatea medicamentelor radiofarmaceutice utilizate în studiile medicinii nucleare dau o expunere mai mică la radiații decât o zi pe plajă.
Radiofarmaceuticele sunt testate cu atenție, astfel încât riscul de reacții adverse este extrem de mic.
Copilul dvs. nu trebuie să aibă nicio explorare imagistică la care s-a folosit o substanță de contrast cu 24 de ore înainte de efectuarea scintigrafiei renale.

Powered by Froala Editor