Articole medicale

13.03.2020

Sfaturi pentru zile bune și cu sens în perioada de Școală Acasă

Psih. Roxana Rusu

Psiholog clinician autonom; Psihoterapeut integrativ în supervizare Psihologie

Suspendarea temporară a cursurilor școlare aduce pentru toată lumea un îndemn de conectare părinți-copii. Expuși la tot felul de informații, acum, mai mult decât oricând, cei mici caută un reper de calm și au nevoie să simtă sentimentul de securitate.

E un moment prielnic pentru noi să le fim ancore de bază în aceste zile, să-i învățăm să fie responsabili și  să le arătăm frumosul ascuns în spatele faptului că sunt privați de experiențele plăcute din mediul școlar:

  • e șansa noastră să petrecem mai mult timp alături de ei, să îi hrănim cu atenția și grija noastră;
  • voi sunteți cele mai potrivite persoane de la care copiii voștri pot înțelege de ce această perioadă este specială și care sunt măsurile impuse de aceste momente; învățați-i că este important să respecte aceste măsuri;
  • poate că a venit momentul pentru îndeplinirea unor promisiuni mai vechi (jocuri amânate, de verificat rețete noi, lectură, sport pe covor, inversarea rolurilor din familie pentru amuzament);
  • este șansa lor de a utiliza resurse educaționale neconvenționale, dar extrem de iubite (de la mic la mare).

Până data viitoare: stați acasă și spălați-vă des pe mâini!

P.S. Îmbrățișările părinți-copii sunt permise și încurajate (acum mai mult ca oricând)!

Powered by Froala Editor