Primele 2 luni cu nou-născutul acasă sunt o perioadă de adaptare și de cunoaștere, nu doar pentru el, ci în special pentru părinți. Somnul rămâne undeva pe ultimele locuri, pierdut în tot entuziasmul și hormonii care vin la pachet după naștere, însă este esențial pentru dezvoltarea bebelușului, dar și pentru starea de bine a mamei. Dacă până acum acest subiect a fost lăsat pe dinafară, mulți părinți încep să se întrebe cum ar trebui să doarmă un nou-născut, de cât somn are nevoie sau de ce se trezește atât de des și are nevoie de contact în permanență. În realitate, în primele săptămâni de viață somnul este haotic, imprevizibil și influențat de nevoile biologice ale bebelușului. Ca specialist în somnul nou-născuților, mi-am propus să ofer părinților o perspectivă realistă și blândă despre ce este normal în primele 8 săptămâni de viață.
În primul rând, nu se poate crea un program previzibil sau un tipar; somnul diferă de la o zi la alta și este complet normal. Poate avea reprize de somn scurte, de la 20 de minute până la 2 ore, iar nopțile să fie cu treziri multiple, mai ales pentru că unii bebeluși se confruntă cu disconfort abdominal, sau foarte așezate, cu treziri strict pentru hrană.
Pentru că ritmul biologic este imatur, iar în uter nu au noțiunea de zi-noapte, unii nou-născuți pot avea confuzia zi-noapte. Părintele îi poate ajuta să regleze acest aspect prin expunerea la lumină naturală, zgomote normale de fundal și ieșit cât mai mult afară pe timpul zilei, iar noaptea să creeze liniște completă (se pot utiliza sunetele albe, maro, roz) și întuneric (fără lampă de veghe).
Ciclurile de somn scurte sunt foarte normale. Acestea pot avea o durată de la 20 la 50 de minute, iar în 24 de ore bebelușul poate să doarmă până la 18 ore. După vârsta de 6 luni, sugarul poate începe să lege ciclurile de somn, totul devenind astfel mai predictibil. Un alt factor care influențează aceste somnuri haotice este faptul că nou-născutul nu produce încă melatonină în mod automat, după vârsta de 3 luni începând acest proces, iar corpul lui nu este biologic pregătit încă pentru a avea stabilitatea unui program. Nevoia de hrană dictează în primele 2 luni ritmul și trezirile bebelușului pentru că stomacul lui este foarte mic și nevoia de a se hrăni apare la 2-3 ore. Bineînțeles că fiecare copil este unic, iar dacă nu există indicații de la medicul pediatru care îi urmărește evoluția, nu trezim noaptea copilul pentru a-l hrăni. Este foarte sănătos să existe aceste treziri pe timpul nopții pentru a se evita SIDS (Sindromul morții subite a infantului în somn) întrucât funcționează ca un mecanism de supraviețuire. De aceea, dragi părinți, copilul vostru nu este pregătit să doarmă toată noaptea la această vârstă, iar dacă aveți cunoștințe în jur care vă spun că bebelușul lor a dormit din prima zi toată noaptea, trebuie să rețineți că fiecare copil e diferit și are ritmul lui.
Ferestrele de veghe sunt foarte scurte la această vârstă, de la 30 de minute la maximum o oră, timp în care bebelușul poate să fie hrănit, schimbat și adormit la loc, iar uneori să se facă anumite exerciții cu el. Avem mare grijă la suprastimulare deoarece dacă depășiți aceste perioade, copilul poate să devină foarte agitat, greu de adormit și să plângă puternic. Se pot urmări și semnalele de somn: privit în gol, dezinteres pentru ce este în jur, mișcări mai lente. Un alt aspect care trebuie menționat este distribuirea somnului în profund și activ. În cea de a doua fază se poate mișca, poate scoate sunete, deschide ochii, iar dacă părintele intervine îl trezește de tot și ulterior o va lua de la capăt cu procesul de adormire.
Nu puteți răsfăța un bebeluș prea mult, mai ales un nou-născut, iar asocierile de somn nu se formează în primele 2 luni. Cu toate acestea, recomandarea mea este ca bebelușul să fie adormit în mai multe moduri și de către mai multe persoane, pentru a nu se crea o preferință. Importante sunt somnurile de contact, piele pe piele. Puteți observa că se liniștesc mai ușor în brațe, dorm mai mult și mai bine, iar dacă au disconfort, apropierea părintelui îi calmează. Vă puteți folosi de un sistem ergonomic de purtare pentru a vă permite mai multă mobilitate, dar vă încurajez să vă relaxați și voi odată cu el. Important este ca la somnul de noapte bebelușul să doarmă într-un spațiu sigur, nu pe pieptul părintelui, pentru a se evita posibile accidente. Pentru a relaxa nou-născutul înaintea somnului de noapte, îi puteți stabili o rutină încă din prima zi de viață, pentru a delimita începutul somnului de noapte. Scopul este să se creeze un mediu predictibil, familiar prin elemente simple precum: reducerea luminii, baie, masaj, schimbat hainele, hrănit, înfășat și adormit.
Siguranța la somn este un aspect care trebuie pus pe primul plan, de aceea pentru starea de bine a copilului, dar și liniștea părinților, este nevoie să țineți cont de niște elemente simple, dar de importanță maximă. Poziția corectă de somn este întotdeauna pe spate pentru că evită sufocarea și împiedică bebelușul să se înece dacă regurgitează; capul o să-l întoarceți când pe o parte, când pe alta. Suprafața de somn trebuie să fie una fermă, salteaua dreaptă, nu înclinată, și spațiul de somn gol, fără pături, perne, plușuri, doar cearceaful bine întins și copilul pus într-un sistem de înfășat sau sac de dormit. Dacă folosește suzetă, o să fie lăsată liberă; nu o prindeți de haine pentru că apare riscul de ștrangulare. Un aspect de care trebuie să mai țineți cont este folosirea baby nest-ului, care este foarte popular și de ajutor. Acesta poate să fie utilizat doar pe timpul zilei, când copilul este supravegheat, altfel există risc de sufocare și supraîncălzire. După cum precizam, noaptea trebuie să fie întuneric complet la somn, o temperatură medie de 21 de grade și umiditatea de 40-60%. Pot fi folosite sunete de fundal.
Dragi părinți, trebuie să aveți așteptări realiste cu privire la somnul din primele 2 luni de viață pentru a reduce anxietatea, dar mai ales pentru a vă relaxa. Este normal ca bebelușul să aibă nevoie de voi, așa că atenția voastră trebuie să fie asupra lui. Cereți ajutor pentru restul treburilor casnice și considerați odihna o prioritate. Dacă vedeți că bebelușul vostru plânge inconsolabil, nu doarme suficient, nu se hrănește bine, cereți mereu sfatul medicului, dar nu oferiți picături de liniștire sau cu melatonină. Perioada aceasta nu este despre formarea obiceiurilor, ci despre conectare, ajustare cu blândețe și pentru a pune bazele și fundamentele somnului bun și sănătos de mai târziu.
Un consultant în somnul bebelușilor vă poate oferi toate informațiile de care aveți nevoie și suport în crearea și menținerea unei rutine de somn. Pentru programări, aveți la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.