Folosim cuvântul „stres” de nenumărate ori pe zi în diverse situații. Dar știm oare cu adevărat ce înseamnă el? Și, mai ales, știm ce avem de făcut ca să nu-l transformăm într-un factor de risc pentru sănătatea noastră?
Ca definiție de dicționar, stresul înseamnă răspunsul organismului nostru la un factor stresant. Acesta poate fi: un agent chimic sau biologic – fumat, alcool, droguri; un factor de mediu – solicitări la locul de muncă, efort fizic crescut, poziții incomode menținute timp îndelungat, un loc de muncă murdar etc.; stres psihologic – o situație în care considerăm că nu putem face față (ex. divorțul); un factor extern – temperatura prea scăzută sau prea ridicată, un nivel de zgomot crescut, iluminare prea puternică, aglomerație etc.
Etimologic, cuvântul „stres” provine din engleza veche – „destresse”, cuvânt apărut în timpul Evului Mediu și provenit, la rândul lui, din franceza veche care preluase din latină cuvântul „stringerre”. Semnificația lui era de a evidenția, a accentua.
Este meritul lui Hans Selye de a defini pentru prima dată acest fenomen, numindu-l „sindrom de adaptare generală”. Confrații lui l-au numit „sindrom Selye”, dar autorul a revenit, utilizând termenul de „stress response”, care s-a păstrat până în zilele noastre.
În ceea ce privește clasificarea, stresul poate fi împărțit în acut și cronic, după durata sa.
Stresul acut reprezintă un fenomen pozitiv, adaptativ la o situație nou apărută. Rolul lui în istoria omului a fost de a ne permite să supraviețuim pericolelor, de a ne proteja. În timp însă, riscurile vitale s-au diminuat, iar această reacție pozitivă s-a transformat în contrariul ei, în stres cronic, factor cauzator de boală.
După definirea sindromului de stres, au apărut, firește, diferite încercări de a-l cuantifica. Cele mai răspândite aparțin lui Holmes și Rahe din 1967 și Cohen, Kamarck și Mermelstein din 1983. Fără a intra în detalii, se desprind două observații.
Prima se referă la domeniile mari ale vieții cauzatoare de stres: familia și cei apropiați în primul rând (decesul partenerului de viață are cel mai mare punctaj, urmat de divorț), locul de muncă și bunăstarea materială.
A doua observație este că printre cauzele stresului sunt atât lucruri percepute de noi ca negative, dar și multe altele pozitive sau care ne fac plăcere (lărgirea familiei, vacanțele, sărbătoarea de Crăciun, călătoriile). Dovada că lucrurile bune pot cauza stres vine din mai multe studii recente, din care citez „The physical activity paradox” (De Vries, Juriena & Bakker, Arnold – 2022) care demonstrează că activitatea fizică depusă la locul de muncă crește riscul cardiovascular în timp ce sportul făcut în scop recreativ scade acest risc. Autorii recomandă în final ca, indiferent de cât de greu este efortul fizic profesional, să nu se renunțe la sport în timpul liber.
Al doilea studiu vizează apariția în procent crescut a calcificărilor la nivelul arterelor coronare la sportivii de performanță în raport cu cei care fac sport la un nivel mediu (Aengevaeren, VL et al. – 2023).
Aceste studii vin în sprijinul unui alt aspect definitoriu pentru noțiunea de stres, și anume homeostazia, care este starea de echilibru intern a organismelor vii. Orice deviere de la aceasta, prin deficit sau exces, reprezintă un stres. Noțiunea a fost fundamentată de Walter Cannon, care a enunțat și caracteristicile homeostaziei:
- Toate sistemele deschise (corpul uman) necesită mecanisme pentru menținerea acestui sistem (de exemplu, echilibrul acido-bazic).
- Orice tendință de schimbare este contrabalansată automat de factori care se opun schimbării (creșterea glicemiei conduce la sete).
- Mecanismele de menținere a homeostaziei sunt multiple și intercondiționate (menținerea constantă a glicemiei necesită multipli hormoni: insulina, glucagonul etc.).
- Homeostazia nu este apărută la întâmplare, ci este rezultatul unui proces organizat de autocontrol.
Tot de numele lui Cannon se leagă și definirea răspunsului la stres, și anume reacția de „luptă sau fugă”. Aceasta se realizează prin două mecanisme. Primul este reprezentat de activarea sistemului nervos simpatic (descărcările de adrenalină) și este caracteristic stresului acut. Al doilea se referă la activarea lanțului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian, care are ca produs final cortizolul și apare în stresul cronic. Efectele nocive care conduc la îmbolnăvire sunt cauzate de secreția în exces a acestui hormon – cortizolul.
De fapt, cortizolul are un efect dual în organism. În doze scăzute are efecte benefice, legate în special de creșterea glicemiei pentru a asigura suportul energetic necesar răspunsului organismului la reacția de „fugă sau luptă”. Mai mult decât atât, împreună cu melatonina, cortizolul contribuie la ritmul circadian al omului. Răsăritul soarelui activează receptorii de la nivelul pleoapelor, care trimit impulsuri către creier, care la rândul lui activează axul hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian și începe să crească nivelul cortizolului din sânge, cu un maxim în timpul dimineții, între orele 9 și 10. Ulterior, nivelul începe să scadă pe măsură ce crește nivelul unui alt hormon, melatonina, care în final face să apară somnul de noapte.
Perturbarea acestui ritm (mai bine studiat la muncitorii din tura de noapte) face să dispară vârful de cortizol de dimineață, iar în același timp să se mențină un nivel anormal crescut pe tot parcursul zilei.
Consecințele lucrului noaptea vizează o alimentație nesănătoasă (mese cu program neregulat și frecvente, necorelate cu ritmul circadian fiziologic, alimente de o calitate nesatisfăcătoare, toate acestea favorizând obezitatea), scăderea duratei somnului și modificări comportamentale (mai puțin sport, consum de alcool, fumat). Răspunsul organismului se realizează prin secreții hormonale anormale, stres cardiometabolic (hipertensiune arterială, hiperglicemie, disfuncție endotelială, activarea coagulării, creșterea LDL-colesterolului), alterări imunologice (inflamație, creșterea riscului infecțios), creșterea stresului oxidativ și, în final, afectarea sistemului nervos central (scăderea puterii de concentrare, a memoriei, scăderea controlului emoțiilor).
Consecințele nivelului crescut al cortizolului asupra riscului cardiovascular se văd cel mai bine la pacienții aflați sub corticoterapie pentru diverse alte afecțiuni. S-a constatat, în cazul dozelor mari, un risc crescut de insuficiență cardiacă, infarct de miocard, accident vascular cerebral și creșterea globală a mortalității.
În țesutul adipos, 11β-hidroxisteroid dehidrogenaza tip 1 convertește cortizonul inactiv în cortizol activ crescând astfel concentrațiile acestuia. Acest fenomen contribuie la apariția obezității prin hipertrofia adipocitelor, secreție inadecvată de adipokine și disfuncție metabolică. Inflamația asociată obezității amplifică aceste mecanisme.
De asemenea, stresul induce obezitatea și prin mecanisme centrale cum ar fi sindromul alimentației nocturne, bulimia, alimentația compulsivă.
La rândul său, obezitatea conduce și ea la stres prin stigmatizarea de către societate a persoanelor cu obezitate. Acest lucru se realizează prin toate mijloacele de comunicare (filme, mass-media, rețele de socializare etc.) și include, din păcate, și domeniul medical. Pacienții cu obezitate sunt de multe ori respinși de personalul din spitale pe motiv că sunt leneși, lipsiți de autocontrol și necomplianți la tratament. Consecința este, conform mecanismului „luptă sau fugă”, fie de revoltă a pacienților împotriva personalului sanitar, fie de abandon al contactului cu spitalul și refugiul, și într-o situație și în alta, în accentuarea obiceiurilor alimentare nesănătoase cu agravarea în final a obezității.
Nu putem vorbi de stres fără a aminti și mecanismele stresului profesional. Acestea țin de echitatea organizării locului de muncă (implicate fiind aici persoanele din conducere), ambițiile fiecărui angajat (cât își dorește fiecare să sacrifice pentru un câștig mai bun), dar și de cerințele fiecărui loc de muncă în parte (stres fizic sau psihic datorat necesității luării unor decizii).
Tratamentul stresului este dificil în primul rând pentru că nu există o medicație specifică.
„Scurtătura” poate fi apelarea la obiceiuri nesănătoase (alcool, fumat, droguri), care nu conferă decât o ameliorare temporară urmată de agravarea ulterioară, sau întreruperea cercului vicios prin activitate fizică, meditație, exerciții de respirație.
Sportul combate eficient stresul prin mai multe mecanisme: scăderea anxietății, combaterea depresiei, scăderea tensiunii arteriale și a frecvenței cardiace, sporirea atenției, a stimei de sine, scăderea oboselii, creșterea energiei și îmbunătățirea somnului.
Dintre suplimentele alimentare care ar putea, cel puțin teoretic, să scadă nivelul de cortizol fac parte vitamina B12, litiul, taurina, produsele din lapte fermentat, orezul brun.
În fine, în cazul situațiilor grave (tendința de suicid) consultul psihiatric devine obligatoriu.
Concluziile la cele prezentate mai sus ar fi că odată cu evoluția noastră și factorii de risc cardiovascular devin tot mai diverși și că trebuie să depunem un efort continuu, atât noi ca medici, dar și pacienții printr-o viață cât mai sănătoasă pentru a preveni apariția afecțiunilor medicale.
Stresul este o realitate cu care ne confruntăm zi de zi, iar factorii care îl generează sunt de multe ori ascunși în spatele unor activități considerate pozitive sau care ne provoacă plăcere.
Pentru a-l combate, este nevoie de activitate fizică de nivel ușor sau mediu, respectarea ritmului normal, circadian al omului (maximum de intensitate dimineața, la fel și masa principală, somn în timpul nopții de minimum 7-8 ore), tratamentul obezității prin mijloacele cunoscute (regim alimentar și sport, medicație care să inhibe centrul foamei, chirurgie bariatrică).
