În fața unui medic cu realizări excepționale, te întrebi mereu, involuntar, cum este omul din spatele profesionistului. Ca și cum o privire aruncată dincolo de carieră și succese te-ar ajuta să înțelegi mai bine resorturile lor și energia care le creează. Sau ca și cum în povestea sa de viață există cu siguranță un mister ce trebuie dezlegat.
Doctorul Alexandru Grigorovici are un palmares impresionant. Este cel mai căutat chirurg endocrinolog din jumătatea estică a țării și multe voci susțin că în România mai sunt cel mult doi specialiști de calibrul său, în acest domeniu. Este singurul chirurg endocrinolog român certificat de Societatea Europeană de Chirurgie Endocrină, a fondat și conduce societatea română de profil și este membru în comisia europeană de validare a chirurgilor endocrinologi. Domeniile sale de interes mai cuprind chirurgia hepatobiliopancreatică, chirurgia minim invazivă și managementul în domeniul sănătății.
A publicat două cărți și a scris, ca prim autor sau coautor, peste 80 de articole științifice, publicate în reviste de prestigiu din țară sau străinătate. A efectuat în premieră națională două tipuri de intervenții chirurgicale. Este conferențiar universitar, îndrumând de la catedră noile generații de medici aspiranți. Este membru în numeroase societăți științifice, asociații, comisii și cluburi naționale și internaționale. Este, pe scurt, un chirurg dedicat, performant, excepțional.
Și dincolo de toate acestea? Povestea de viață, resorturile succesului, misterul care trebuie dezlegat? Doctorul Alexandru Grigorovici este prin excelență un om discret și tăcut. Un bun observator, părând să urmărească atent detaliile, oamenii, acțiunile, semnele din jurul său. Își protejează cu grijă viața personală, însă nu distant, ci ca și cum ar ocroti o plantă prețioasă și delicată. Se înfățișează celor din jur prin ceea ce face și nu pare interesat de efect, ci doar de rezultate. Tot ce e legat de tema tiroidei îi aduce în priviri o lumină specială, semn clar de pasiune veche și mereu vie.
1. Mi-ați spus că nu ați prea acordat interviuri până acum și că nu sunteți atras de ideea unei expuneri publice exagerate. Cum vedeți atunci locul unui medic în istoria de viață a pacienților săi? Ca un partener discret și eficient, ce intervine doar atunci și atât cât trebuie?
Viața unei persoane nu ar trebui să se raporteze la episoadele sale neplăcute de boală și atunci nici acela care intervine în rezolvarea lor nu trebuie să fie o vedetă, ci un foarte bun profesionist, care își face treaba bine, eficient și discret.
2. Ce credeți atunci că îi aduce pe pacienți la ușa cabinetului dvs.?
Experiența, seriozitatea, bunul simț.
3. Când vă uitați în urmă, la activitatea de până acum, ce vă amintiți mai întâi? Cazurile în sine sau pacienții și poveștile lor?
Îmi amintesc de fapt 7.000 de pacienți cu patologie tiroidiană și paratiroidiană, dintr-un total de peste 20.000 de pacienți operați cu diverse alte afecțiuni. Îmi amintesc nopți, și zile, și duminici, și sâmbete, și evenimente importante de familie întrerupte pentru ca toți acești bolnavi să fie bine… Îmi amintesc deopotrivă plăcerea mea de a face această muncă, satisfacția de a rezolva un caz complex, emoția în fața unei decizii dificile. Știu și o mulțime dintre poveștile diverșilor mei pacienți, însă pentru ele am avea nevoie de articole lunare publicate până prin 2100…
4. Și cât de mult v-au marcat poveștile pe care le-ați știut? V-au influențat ele vreodată decizia medicală?
Am încercat pe cât posibil să nu mă las influențat de subiectivism în decizia mea medicală, însă aceasta nu are nimic de-a face cu relația personală cu pacienții sau cu empatia resimțită față de mulți dintre ei. În rest, am considerat că e firesc să îmi tratez toți pacienții la fel și să le ofer tuturor nivelul meu maxim de știință și de acuratețe profesională.
5. Cum vedeți relația dintre un act chirurgical reușit și un caz rezolvat?
Actul chirurgical în sine îmi reușește de cele mai multe ori, ceea ce nu înseamnă totuși că și pacientul este vindecat din toate punctele de vedere. Satisfacția chirurgului este maximă atunci când succesul intervenției e dublat de credința bolnavului în vindecare. Se întâmplă uneori ca bolnavul să simtă nevoia de repetate confirmări ale reușitei unei operații și atunci rămâne timp îndelungat în contact cu chirurgul, chiar mult după ce rezultatele intervenției se instalează pe deplin. Exagerând puțin, aș zice că un caz este pe deplin rezolvat atunci când pacientul ajunge să uite că a fost operat...
6. Chirurgia tiroidei este recunoscută drept una de finețe, de minuțiozitate, de extremă acuratețe, având de-a face cu elemente anatomice foarte mici. V-ați pus această problemă atunci când ați ales sfera chirurgiei endocrine ca domeniu spre care să vă canalizați în mod special activitatea?
Din anii studenției m-a pasionat acest domeniu chirurgical, școala medicală ieșeană având o mare tradiție în endocrinologie, în general, și implicit în chirurgia endocrină. În lucrarea de licență am abordat o temă referitoare la chirurgia tiroidei, iar pe perioada specializării am avut șansa să lucrez un an la Lyon, în Franța, într-un centru de chirurgie endocrină și toracică extrem de avansat. Cam așa a început totul… Nu cred că mi-am pus problema dificultăților pe care le ridică drumul ales, ci mai importante mi s-au părut provocările sale și șansa de a face ceva special, într-un domeniu medical de care au nevoie extrem de mulți pacienți.
7. Cum au evoluat lucrurile în chirurgia endocrină de la acele momente de început, din punctul de vedere al tehnicii chirurgicale, dar și al patologiei de care vă ocupați?
Când eram student, un pacient ce trebuia operat de o afecțiune tiroidiană era spitalizat timp de 20 până la 30 zile. Astăzi există și chirurgie tiroidiană de zi, iar perioada medie de spitalizare este între 2 și 5 zile. Cred că această evoluție, care a scurtat de aproximativ 10 ori perioada de internare, spune mai mult decât un volum întreg de argumente.
8. Și credeți că progresul va continua? Cum vedeți viitorul chirurgiei endocrine, mai ales în domeniul tiroidei și paratiroidei?
Chirurgia robotică nu și-a demonstrat încă eficiența în chirurgia tiroidei și a paratiroidelor, însă există un anumit tip de chirurgie minim invazivă ce merită încercat și dezvoltat. În chirurgia suprarenalelor, în schimb, cred că vom asista în viitor la operații făcute în totalitate de roboți, și nu de chirurgi ce manipulează la distanță instrumentele.
9. Să ne imaginăm, în derularea unui act chirurgical efectuat de om și nu de robot, un moment de maximă tensiune și încordare, o clipă în care decizia asumată pe loc de către medic influențează în mod semnificativ tot ce se întâmplă ulterior. Ce calități contează cel mai mult în astfel de situații? Ce criterii atârnă cel mai mult în balanța deciziei?
Calitățile cele mai importante ale unui chirurg sunt capacitatea de decizie rapidă și stăpânirea de sine, combinate în proporții egale. Foarte puțini chirurgi le au pe amândouă, din păcate. În ceea ce mă privește, mai ales pentru că am trăit de nenumărate ori astfel de momente, criteriul de alegere cel mai important a fost primum non nocere – un principiu de bază în medicină care înseamnă să faci tot ce se poate în acel moment fără să distrugi mai mult. Mai exact, să te oprești înainte de un sacrificiu anatomic major, fără beneficiu pe termen lung. Un clasic al chirurgiei spunea că în evoluția unui chirurg există trei etape: prima – cum să operezi, a doua – când să operezi și a treia – când să NU operezi. Mulți dintre noi nu ating niciodată cea de-a treia etapă.
10. Câtă singurătate există așadar în munca de chirurg?
Deși chirurgii operează întotdeauna în echipă, cei care decid sunt întotdeauna singuri…
Călător pasionat și neobosit, veșnic cercetător de tărâmuri noi, dispus să se piardă în cutumele și rânduielile altor nații, doctorul Alexandru Grigorovici povestește în cuvinte puține una dintre întâmplările memorabile pe care le-a trăit pe meleaguri îndepărtate: „Acum câțiva ani eram în curtea unui templu tibetan după o zi plină. Mă așez pe o bordură, lângă un bătrân călugăr tibetan. Nu ne spunem nimic. Apoi bătrânul călugăr își sprijină încet capul pe umărul meu. Stăm așa câteva minute, după care el se ridică și pleacă fără să rostească un cuvânt. A fost cel mai copleșitor moment din viața mea…”
În sens simbolic și oarecum ezoteric, tiroida este asociată cu talentul de a comunica, de a exprima trăirile profunde, de a da glas intuiției. În mod paradoxal însă, doctorul Alexandru Grigorovici – al cărui domeniu de performanță e chiar chirurgia tiroidei – pare a fi învăluit de tăcere. O preferă el însuși, o descoperă în jur, o cultivă, o caută, o înțelege, o împărtășește, o dăruiește. Și, ca la orice om special, tăcerea sa e plină de cuvinte. Tăcerea sa vorbește despre performanță, efort, dăruire, talent, ambiție, tenacitate, despre o bogată lume interioară și despre delicata discreție ce-i însoțește mereu realizările.
BLITZ QUIZ
Transpirație sau inspirație?
- Transpirație.
- Carieră sau vocație?
- Vocație.
- Experiență sau talent?
- Experiență și talent.
- Siguranță sau îndrăzneală?
- Îndrăzneală.
- A participa sau a câștiga?
- A câștiga.
- Zâmbet discret sau râs din toată inima?
- Zâmbet discret.
- Relaxare sau adrenalină?
- Adrenalină.
