Articole medicale

13.04.2020

Telemedicina și diabetul

Medicina la distanță (telemedicina) vine și în sprijinul pacienților cu diabet, fiind cea mai simplă cale prin care aceștia au acces la servicii medicale. Riscul de boală severă asociata covid-19 este considerat crescut pentru acești pacienți, diabeticul necesitând o atenție specială, distanțarea socială și evitarea deplasărilor în afara locuinței fiind esențiale în acestă perioadă.

Diabetul este o afecțiune cronică, un sindrom complex care are ca principală caracteristică creșterea nivelului glucozei în sânge peste limitele considerate normale, controlul glicemic optim fiind esențial. De asemenea, relația dintre medicul diabetolog și pacient este una de durată, bazată pe încredere reciprocă și monitorizare periodică a tratamentului și afecțiunii.
Prin telemedicină, accesul la video consultații a pacienților cu diabet este ușor de realizat, fie că este vorba de pacienții diagnosticați anterior, cei cu suspiciunea acestei afecțiuni sau gravide cu diabet gestațional.
Prin intermediul telemedicinei, se poate ajusta tratamentul, la nevoie, astfel încât valorile glicemice să fie cât mai apropiate de cele optime.
Monitorizarea dietei pacienților este un alt aspect în atenția medicului specialist în Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice. Printr-un dialog continuu cu pacientul, stilul de viață poate fi reconfigurat, astfel încât să existe o simbioză între alimentație și medicație.

Și în această perioadă, ca de obicei, recomandăm optimizarea stilului de viață. Se recomandă mese frecvente, reduse cantitativ (3 mese principale și 2-3 gustări, cu evitarea gustările hipercalorice nocturne), respectând piramida alimentară sănătoasă. Recomandăm evitatarea excesului de zahăr, evitarea alimentelor bogate în grăsimi, atenție la consumul de sare, evitarea alcoolului și a sedentariamului. Este importantă hidratarea. Punem accent, ca întotdeuna, și pe aportul de vitamine și minerale provenite din fructe și legume proaspete.

Pentru mai multe detalii despre telemedicină, aveți la dispoziție pagina dedicată: https://www.arcadiamedical.ro/arcadialine
Programările pentru video consultații se realizează la 0232 920, Call Center Arcadia.

Powered by Froala Editor