Torticolisul, numit și gât răsucit, reprezintă contracția mușchilor gâtului, în special a mușchiului sternocleidomastoidian, care determină înclinarea capului într-o parte și rotația bărbiei și a feței spre partea opusă (cea sănătoasă). Termenul de torticolis vine din limba latină: tortus – răsucit și collum – gât.
Tipurile de torticolis
Torticolisul poate fi de două tipuri:
- congenital (muscular) – cel mai frecvent întâlnit; se depistează la naștere sau în primele săptămâni de viață;
- dobândit (postural) – poate apărea la orice vârstă, în funcție de etiologie.
Torticolisul congenital este definit ca o contractură sau o fibroză a mușchiului sternocleidomastoidian pe o parte, ce se manifestă de obicei în perioada neonatală sau la câteva săptămâni după naștere și poate persista până la vârsta de 1 an.
Incidența mondială a torticolisului este de 0,3-1,9% sau, conform unor studii, de 1 la 250 de nou-născuți, fiind a treia anomalie ortopedică congenitală după displazia de șold și piciorul strâmb calcaneovalgus.
20% dintre pacienții cu torticolis congenital pot asocia și displazie de șold.
Predominanța masculină/feminină este de 3/2 și este mai frecvent pe partea dreaptă, rareori putând fi bilateral.
Etiologia (cauzele) torticolisului congenital este necunoscută, existând însă mai multe teorii. Cele mai citate cauze sunt:
- ischemia secundară compresiunii cordonului ombilical asupra musculaturii gâtului;
- traumatismele în timpul nașterii;
- travaliul prelungit;
- malpoziția fătului în uter (prezentația pelviană);
- spațiul intrauterin limitat (mai frecvent la prima sarcină);
- scăderea volumului de lichid amniotic sau compresia intrauterină.
Alte cauze de torticolis congenital sunt anomaliile vertebrale, fuziunea atlantooccipitală unilaterală – sindromul Klippel-Feil (o afecțiune osoasă rară a gâtului), absența unilaterală a mușchiului sternocleidomastoidian.
Etiologia torticolisului dobândit include:
- alăptarea nou-născutului cu capul rotat doar spre o parte;
- lipsa poziționării pe burtică în primele luni de viață;
- purtarea în sisteme pe o perioadă îndelungată, cu capul rotat într-o singură direcție;
- anomalii scheletice;
- infecții sau inflamații ale structurilor adiacente gâtului;
- afecțiuni tumorale;
- afecțiuni oculare;
- afecțiuni neurologice;
- refluxul gastroesofagian;
- probleme de vedere;
- reacții la anumite medicamente;
- țesut cicatricial;
- artrita gâtului.
Simptomele torticolisului congenital
Semnele clinice ale torticolisului congenital includ:
- înclinare laterală a capului pe partea afectată, cu rotația bărbiei pe partea sănătoasă și limitarea notabilă a mișcărilor cervicale active și pasive;
- asimetrie facială;
- preferința copilului să fie alăptat la unul dintre sâni;
- incapacitatea de a se întoarce către părinții care îl țin în brațe;
- asimetrie în modul de a se rostogoli și a se târî;
- prezența olivei torticulare – masă tumorală palpabilă, de dimensiunea unei măsline, mobilă, localizată la nivelul mușchiului sternocleidomastoidian în primele luni de viață, ce dispare după 4-8 luni;
- modificări ale cutiei craniene secundare posturii deficitare, plagiocefalie parietooccipitală (turtirea/aplatizarea craniului);
- ridicări ale umerilor și înclinarea trunchiului către partea afectată;
- plâns ascuțit la schimbarea poziției pe fondul durerii de gât și cap;
- scurtarea și fibrozarea mușchiului.
Diagnosticul de torticolis la bebeluși
Diagnosticul se stabilește cel mai adesea pe baza examenului clinic, însă se recomandă în anumite situații și:
- radiografia gâtului;
- ecografia locală de părți moi, utilă și ulterior pentru monitorizarea pe termen lung și evaluarea post-tratament;
- CT/ RMN.
Evaluarea neurologică și evaluarea auditivă sunt importante pentru a exclude alte diagnostice diferențiale.
Este esențial să se evalueze și funcția vizuală: alinierea ochilor, prezența roșului pupilar și a reacției la lumină, întrucât adesea poate exista o slăbiciune a mușchilor oculomotori, iar torticolisul poate să apară dintr-un mecanism compensator de îmbunătățire a vederii. Se recomandă consult oftalmologic atunci când există suspiciuni de afecțiuni oftalmologice.
Se recomandă efectuarea ecografiei de șold la 4-6 săptămâni de viață, întrucât cel puțin 15% dintre nou-născuții cu torticolis pot asocia și o displazie de șold.
Tratamentul torticolisului la bebeluși
În majoritatea cazurilor, kinetoterapia prin exerciții de întindere și schimbări de poziție poate trata torticolisul congenital.
Kinetoterapeutul va instrui părinții cum să efectueze mișcări blânde, masaj local, mutarea blândă a capului în partea opusă, toate acestea având ca scop întinderea mușchiului sternocleidomastoidian. Exercițiile se vor repeta de mai multe ori pe zi.
De asemenea, capul bebelușului va fi poziționat în somn pe partea opusă, iar atunci când este treaz se vor muta jucăriile sau alte obiecte astfel încât să fie nevoit să exerseze întoarcerea gâtului în direcția opusă.
Dacă aceste metode nu funcționează, copilul va fi dirijat către medicul neurolog pediatru sau medicul chirurg ortoped pediatru întrucât este posibil ca bebelușul să necesite intervenție chirurgicală.
Tratamentul torticolisului dobândit constă în tratarea afecțiunii cauzatoare și calmarea durerilor. Pot fi necesare: administrare de antibiotice, masaj, injecții cu toxină botulinică, terapie cu căldură, gulere pentru gât/orteze cervicale, kinetoterapie.
Prognosticul torticolisului
Majoritatea cazurilor sunt benigne și se rezolvă prin kinetoterapie, asimetria craniofacială fiind îmbunătățită mai ales la cazurile tratate precoce.
În concluzie, torticolisul la bebeluși este o afecțiune ușoară care, tratată sub supravegherea unui kinetoterapeut, prin masaj specific, poate fi vindecat în totalitate.
Un diagnostic rapid și un tratament timpuriu pot preveni situația în care copilul să necesite o intervenție chirurgicală mai târziu.
Pentru programări, aveți la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.
