Somnul reprezintă acea stare de repaus în care conștiența este suspendată, un proces normal, de importanță capitală pentru regenerarea resurselor fizice, psihice și intelectuale ale omului. Tulburările de somn pot lua forme diverse, de la neregularități, întreruperi, până la somnolență excesivă sau anumite fenomene particulare ce apar în legătură cu somnul.
Este bine-cunoscut în zilele noastre faptul că diversele tulburări de somn cresc riscul unor boli ca accidentul vascular cerebral, hipertensiunea arterială și boala coronariană, demența, tulburări psihice, motiv pentru care orice tulburare a somnului necesită evaluare medicală precoce.
Cele mai multe tulburări de somn pot fi ușor diagnosticate prin simpla descriere a pacientului în cadrul consultației neurologice. Doar cazurile complexe sau neobișnuite (precum apneea, convulsiile sau tulburările de comportament motor, mișcările involuntare atipice în timpul somnului) necesită documentarea în laboratoare de somn specializate.
Somnul normal
În mod obișnuit, există diferențe notabile de la o persoană la alta în ceea ce privește durata și profunzimea somnului, în funcție de vârstă, terenul genetic, activitatea fizică de peste zi și starea psihologică. De exemplu, se constată o scădere a duratei somnului în funcție de vârstă: un nou-născut doarme 16-20 de ore pe zi, un copil 10-12 ore pe zi, un adolescent 9-10 ore pe zi, un adult 7-8 ore, cu scădere treptată până la 6,5 ore spre vârste înaintate.
În timpul somnului unui adult sănătos, au loc modificări ale parametrilor fiziologici ai organismului: temperatura corpului scade, pulsul și respirația devin mai lente și mai regulate, fluxul sanguin cerebral, metabolismul și consumul de oxigen muscular alternează în funcție de stadiile somnului. De asemenea, în timpul somnului au loc și variații ale funcției endocrine și secreției hormonilor. Melatonina, produsă de către glanda pineală, este secretată noaptea, aceasta fiind inhibată prin stimularea retinei de către lumina soarelui.
Ritmul somn-veghe se dezvoltă începând cu câteva săptămâni de viață, ca la vârsta preșcolară să se concentreze într-o singură perioadă nocturnă, lungă. Fragmentarea somnului începe la sfârșitul perioadei de adult. În mod normal, pe măsura trecerii anilor, trezirile nocturne tind să crească în frecvență, iar perioada de veghe din timpul zilei să fie întreruptă de somn episodic.
Un adult sănătos trece succesiv prin 5 stadii ale somnului, ce reprezintă diferite stări alternante, caracterizate de anumite activități electrice ale creierului, ce pot fi obiectivate prin analiza electroencefalografică. Sunt cunoscute 4 stadii NREM (non-REM) și stadiul REM (rapid eye movement), repetate în cicluri la aproximativ același interval, de 4-6 ori pe parcursul nopții, în funcție de durata totală a somnului. Pe măsură ce stadiile de somn avansează, somnul devine mai profund, trezirea necesitând o stimulare mai intensă.
Cea mai mare parte a viselor nocturne apar în perioada de somn REM, iar aproximativ 20% în perioada NREM. În faza REM tonusul muscular este minim, apar mișcări oculare în toate direcțiile (mai mult în sens orizontal), apar fluctuații de respirație, puls și tensiune arterială. Această fază a somnului poate fi amenințătoare pentru pacienții cu dificultăți respiratorii, precum adulții obezi cu tendință la apnee în somn, pacienții cu cifoscolioză, distrofie musculară.
Efectele privării de somn
Conform articolelor de specialitate actuale, animalele folosite în experimente ar muri în câteva săptămâni în condiții de privare de somn, indiferent de cât de bine sunt hrănite, hidratate și găzduite.
Omul privat de somn resimte o multitudine de efecte emoționale și cognitive nefavorabile, după 60-200 de ore fără somn: somnolență accentuată, fatigabilitate, iritabilitate, dificultăți de concentrare, scăderea performanțelor motorii ce presupun viteza și perseverența, scăderea capacității de autoîngrijire, scăderea atenției, capacității de judecată și comunicare. Pe măsură ce privarea continuă, somnolența devine progresiv mai intensă, pot apărea scurte episoade de somn (ațipiri involuntare) cu risc major de producere a accidentelor, pierderea orientării, iluzii și halucinații vizuale și tactile. Privarea de somn poate sta la baza decompensării pacienților cu tulburare bipolară și chiar poate fi cauza episoadelor maniacale.
Cele mai frecvente tulburări de somn ale adultului
Tulburările de somn ale adultului pot îmbrăca o varietate de forme, dintre care cele mai cunoscute sunt descrise în continuare.
Insomnia reprezintă imposibilitatea cronică de a adormi, de a menține somnul sau o combinație a acestor manifestări, în ciuda condițiilor adecvate. Aceasta reprezintă o acuză frecventă în rândul populației, preconizându-se că 20-40% din populația globului suferă de această afecțiune, mai ales bătrânii și femeile, doar o mică parte din aceștia apelând la ajutor medical calificat.
Insomnia primară descrie somnul nocturn perturbat fără o cauză medicală sau psihică, fiind legată de o anomalie primară a mecanismelor fiziologice ale somnului.
Insomnia secundară poate fi asociată durerii cronice, abuzului de alcool sau droguri, anxietății, depresiei, disconfortului abdominal cauzat de afecțiuni gastroenterologice, insuficiența cardiacă sau pulmonară, nicturie (urinări dese noaptea) prin afecțiuni ale prostatei. Alte cauze de insomnie secundară includ: insomnia situațională (legată de mediul nefamiliar, situații emoționale sau stresante neobișnuite, perioade de suprasolicitare și oboseală), insomnia “de rebound” secundară consumului cronic de sedative întrerupte brusc, insomnia provocată de substanțe neuroexcitante (cafea, tutun, amfetamine, antidepresive), insomnia vârstnicului senil, patologii neurologice precum delirium.
Hipersomnia (sau somnul excesiv patologic) poate fi asociată unor patologii neurologice importante, precum infecții ale sistemului nervos central sau sistemice, encefalită sau afecțiuni neurologice cronice, tumori cerebrale, boli tiroidiene, apneea în somn severă (atunci când somnul nocturn este nesatisfăcător, crescând riscul somnolenței diurne), medicamente, abuz de alcool și droguri, post-anestezie, tulburări metabolice.
Narcolepsia reprezintă o tulburare de somn caracterizată prin episoade de necesitate imperioasă de a dormi. Este diferită de somnolența postprandială a persoanelor sedentare sau obeze, prin crizele repetate (2-6 ori pe zi) de somn involuntar pe parcursul zilei, ce au loc în situații neobișnuite, precum statul în picioare, la masă sau chiar și în timpul unor conversații. Perioadele de somn de obicei nu durează mai mult de 15 minute, timp în care pacientul poate fi trezit prin stimuli verbali sau tactili. Aceste episoade de somn diurn au loc în detrimentul somnului nocturn, care devine întrerupt și redus cantitativ. După adormire, pacientul poate continua să efectueze în mod automat sarcini de rutină, însă nu răspunde la întrebări sau noi comenzi. Deseori, criza de somn se încheie cu o explozie bruscă de cuvinte, fără înțeles sau relevanță, iar pacientul nu își amintește episodul încheiat.
Acești pacienți trebuie avertizați asupra pericolului de a ațipi, de a-și pierde starea de conștiență în timpul condusului autovehiculelor sau în timpul unor activități ce necesită vigilență constantă. Cel mai precoce semn de somnolență trebuie să determine pacientul să oprească autovehiculul, iar condusul pe distanțe lungi ar trebui evitat complet.
Sindromul picioarelor neliniștite reprezintă o tulburare a somnului distinctă, de cauză necunoscută, cu fiziologie, simptomatologie și tratament proprii. Se manifestă în stadiile inițiale ale somnului și se resimte prin senzații neplăcute dureroase la nivelul coapselor și gambelor, precum înțepături, pișcături, furnicături, senzație de răceală, picioare grele, obosite. Aceste manifestări sunt declanșate de repaus și se ameliorează la mișcarea picioarelor, ce devine o necesitate. Deși cauza este necunoscută, se poate asocia cu anemia feriprivă, patologia tiroidei, sarcina, anumite medicamente.
Sindroamele adiționale ce apar în timpul somnului se referă la anumite manifestări neplăcute, de obicei tranzitorii și secundare altor cauze.
- Paralizia de somn prin compresiunea unor nervi periferici în situația imobilității membrelor și pozițiilor incomode – de obicei reversibile chiar și după câteva ore sau zile.
- Bruxismul sau scrâșnitul dinților în somn poate apărea la toate vârstele și poate fi deranjant atât pentru persoanele din jur, cât și pentru pacient în privința riscului afecțiunilor dentare. Cauzele încă nu sunt complet elucidate, stresul fiind cel mai des incriminat.
- Enurezisul nocturn (incontinența urinară în timpul somnului) apare predominant la copii, dar poate persista și în viața de adult, crescând riscul dacă unul sau ambii părinți au avut această afecțiune. Deși inițial s-a considerat o tulburare psihogenică, anumite studii au evidențiat o modificare în funcționalitatea vezicii urinare, cu scăderea capacității sale funcționale.
Articolul de față tratează doar o parte dintre cele mai frecvente tulburări de somn, varietatea lor fiind de fapt mult mai mare. Având în vedere potențialul afectării semnificative a calității vieții, aceste afecțiuni necesită adresare precoce la medicul neurolog pentru o abordare complexă a tratamentului. Aceasta presupune atât măsuri conservatoare, de corectare a conduitei și regimului igieno-dietetic, cât și măsuri mai complexe, legate de medicația atent selecționată și tehnici alternative.
