Articole medicale

07.09.2015

Un start de nota 10 la inceperea școlii

Dr. Codruta - Olimpiada Iliescu

Medic primar Pediatrie, Nefrologie pediatrică

Un start de nota 10 la inceperea școlii

Prima zi de școală este un moment important atât pentru părinți, cât și pentru copii.
Pentru copiii care iau contact pentru prima dată cu școala, prima zi de școală poate fi copleșitoare și stresantă. De aceea, este important ca părinții să își pregătească copiii pentru acest nou început. Astfel, cei mici vor avea mai multă încredere în ei și vor fi mai entuziasmați de schimbările care vor avea loc în viața lor.
Unul dintre aspectele importante în această etapă de pregătire îl reprezintă însă și evaluarea sănătății elevului.

Iată decalogul unui start bun al activității școlare:

1. Realizați un consult medical general al copilului

Debutul școlii presupune schimbări pe toate planurile. Copilul va face eforturi fizice și psihice pentru a se adapta noului ritm, iar părinții trebuie să se asigure că el le poate susține.
Astfel, înainte de a începe un nou an școlar, este foarte important să verificați starea de sănătate a copilului.

O vizită la medicul de familie sau la medicul pediatru va identifica în mod corect eventualele probleme de sănătate ale celui mic. Medicul poate evalua dacă acesta este apt pentru orele de sport, dacă funcția vizuală este în parametri normali și dacă tensiunea arterială este normală. Această consultație ar trebuie efectuată cu câteva luni înainte de începerea școlii și reluată în septembrie, pentru un bilanț exact.
Înainte de a începe școala, este recomandat și un consult oftalmologic. În acest fel se pot depista problemele legate de viciile de refracție, care trebuie corectate cât mai repede prin purtarea de ochelari, pentru a nu fi un impediment în obținerea performanțelor școlare viitoare. Nu este bine să așteptăm începerea școlii pentru a observa dacă elevul vede bine la tablă, pentru că de cele mai multe ori, chiar dacă sesizează că are probleme cu vederea, copilul nu comunică acest lucru adulților. Sănătatea dentară este la fel de importantă, prin urmare, nu ezitați să consultați și un medic stomatolog.

2. Sunt necesare vaccinările copilului?

Începerea școlii înseamnă și intrarea în colectivitate a celui mic, ceea ce prezintă un dublu risc: fie ca el să transmită un posibil agent infecțios către un număr mai mare de copii, fie ca el să contracteze cu mai mare ușurință viroze sau boli de care părinții au reușit să îl protejeze până atunci. În situații epidemiologice speciale este nevoie să știm precis dacă cel mic este receptiv sau este imunizat, adică protejat de boală prin vaccinare.

Copiii sunt vaccinați conform Schemei Naționale de Vaccinare împotriva bolilor grave precum: poliomielita, tuberculoza, hepatita B, difteria, tetanosul, tusea convulsivă, rujeola, rubeola, oreion etc. Pe lângă acestea, există însă și alte vaccinuri din categoria celor opționale (vaccinarea anti-Rotavirus, anti-pneumococică, anti-varicelă, anti-hepatita A), iar părinții care din diverse motive nu au reușit să le facă aceste vaccinuri copiilor lor ar trebui să discute cu medicul pediatru despre posibilitatea și necesitatea de a le face acum, dată fiind schimbarea de mediu și creșterea riscului de îmbolnăvire.

În timp ce oportunitatea vaccinării antigripale este mereu discutată, mulți părinți preferă numeroase medicamente sau imunostimulante pentru pregătirea confruntării cu aglomerația și sezonul rece. În funcție de manifestările copilului la răceală, medicul pediatru poate hotărî dacă este necesară vaccinarea sau administrarea de medicamente pentru întărirea sistemului imunitar.
Tot medicul este cel care poate recomanda și tratamentul adevat, în situația în care cel mic se îmbolnăvește. Există părinți care administrează medicamente copiilor în lipsa recomandării medicului pentru a trata simptomele răcelii; unii dintre ei le tratează chiar cu antibiotice, fără a ști că acestea nu au niciun efect în cazul infecțiilor virale. Este foarte important să luați legătura cu medicul atunci când copilul se îmbolnăvește, deoarece numai el vă poate recomanda tratamentul optim pentru copilul dumneavoastră.

3. Discutați cu medicii și profesorii despre problemele de sănătate ale copilului

Timp de cel puțin 4-5 ore/zi, cel mic va fi în grija profesorilor și, dacă este necesar, în grija cadrelor medicale ale școlii. De aceea, este esențial să discutați cu cu aceștia despre eventualele alergii sau sensibilități ale copilului și să le comunicați care sunt opțiunile de tratament în caz de urgență.

Colectivitatea are un puternic rol de influențare. Dacă, spre exemplu, copilul este alergic la alune sau la ciocolată, el va fi tentat de grup să le mănânce, deși știe că îi vor face rău și va avea un episod alergic. De aceea, profesorul și cadrele medicale trebuie să fie informate și să reacționeze în consecință în cel mai scurt timp.

4. Restabiliți orarul copiilor

În timpul vacanțelor, copiii au obiceiul să se culce și să se trezească mai târziu. Odată cu începerea anului școlar, copiii vor avea însă cu siguranță alt program. De aceea, este important să faceți această tranziție din timp și nu odată cu prima zi de școală, când copilul s-ar putea adapta mai greu.

5. Revizuiți materialele scolare

Rechizitele, manualele și culegerile reprezintă o necesitate și uneori implică timp și răbdare pentru a fi achizionate. Este important să revizuiți lista pe care o are copilul de la școală sau cea facută acasă, pentru a întampina primele zile de școală fără stres.

6. Înscrieți din timp copilul la activități extrașcolare

Un copil care abia a început școala poate prezenta tulburări de somn sau modificări ale dispoziției. Toate acestea sunt rezultatul impactului emoțional al acestei schimbări din viața lui. Părinții nu trebuie să se grăbească în a cere soluții sau remedii rapide, eventual chiar medicamentoase medicului pediatru. Răbdarea și înțelegerea vor readuce lucrurile la normal.

Construiți un program zilnic care să includă și activitățile extrașcolare. Sporturile cele mai căutate iși epuizează locurile de înscriere încă din timpul verii. Pentru a fi sigur că odată cu noul an școlar copilul va începe și o activitate extrașcolară dorită, este bine să vă interesați din timp de locul desfașurării și despre programul acestei activități.

De asemenea, nu trebuie uitate orele de joacă, masă și somn necesare copilului. Nu este bine să încărcăm programul extrașcolar și să uităm de orele de joacă, pe care acesta le așteaptă cu bucurie.

7. Oferiți-vă sprijinul moral

Trecerea de la vacanță la programul încărcat de la școală poate să fie dificilă pentru copil. Aratați-I că sunteți acolo să îl susțineți și încurajați-l, mai ales dacă e prima lui zi de școală. Este recomandat ca atât părinții, cât și bunicii să prezinte exclusiv aspectele pozitive care rezultă din această nouă etapă, fără pune presiune, prin avertismente precum „vei avea de învățat", „trebuie să înveți bine", „să iei premiu" ș.a.

8. Alegeți ghizodanul potrivit

Ghiozdanul trebuie să fie adaptat perfect înălțimii copilului, să țină cont de posibilitățile fizice ale acestuia, eventual chiar să fie înlocuit cu unul tip troller.

9. Faceți o rutină din micul dejun

Astfel se evită gustările tentante și nesănătoase de la magazinul școlii. Pachetul de acasă trebuie să asigure necesarul de proteine, dar și de vitamine; de aceea, e bine să conțină și un fruct proaspăt.

10. Acordați atenție igienei

Copilul va fi încurajat să folosească toaleta școlii. Discutați cu acesta despre cum trebuie să o facă și instruiți-l să se spele foarte bine pe mâini, mai ales înainte de a lua o gustare.