Dacă scurtmetrajul anterior v-a trezit interesul pentru imunologie, vă propun un nou episod.
Așa cum probabil vă aduceți aminte, întâlnirea de taină dintre celula dendritică și limfocite are câteva consecințe importante: o parte dintre limfocite se transforma în „soldați”. Ele vor distruge celulele infectate cu microbul respectiv. O altă parte devin limfocite producătoare de anticorpi. Pe acestea le-am putea asemăna gloanțelor care decimează invadatorii.
În fine, o altă parte dintre limfocite devin celule cu memorie. Ele privesc lupta de pe margine, observă cu atenție toate slăbiciunile adversarului și, la o nouă întâlnire cu același microb, nu mai sunt luate pe nepregătite. Riposta lor, de data aceasta, va fi mult mai rapidă și mai eficientă, încât șansele microbului de a produce daune serioase scad semnificativ. Ca și în viață, răul pe care îl cunoști este mai ușor de înfruntat decât cel cu care te confrunți pentru prima dată.
Dacă am lămurit aceste lucruri, ne va fi mai ușor să înțelegem cum funcționează un vaccin. Vaccinul este asemenea unui caporal; el instruiește pe timp de pace soldații din subordine astfel încât aceștia să facă față unui eventual război. Practic, vaccinul, deghizat în microb, creează în interiorul organismului o „unitate de elită” formată din limfocite de memorie. La întâlnirea cu microbul „adevărat”, reacția organismului va fi mult mai rapidă. Acest lucru, în imunologie, este esențial. Cu cât microbii au mai mult timp să se extindă spre organele vitale, cu atât riscul pagubelor colaterale este mai mare. Amintiți-vă că limfocitele citotoxice nu știu decât un singur lucru: să ucidă tot ce poartă semnătura microbului respectiv. Dacă acest microb a avut suficient timp să ajungă în plămâni, de pildă, „soldații” imunologici, în avântul lor distructiv, vor nimici, odată cu microbul, o parte din plămâni.
Diferența dintre o infecție pe un organism vaccinat și unul nevaccinat este aceeași cu cea dintre o luptă purtată de soldați profesioniști și una dusă de simpli recruți. Soldații profesioniști știu să oprească dușmanul la timp, înainte ca acesta să invadeze organele vitale.
Cu toate astea, de dragul adevărului, se cuvine să rezistam tentației de a idolatriza beneficiile (incontestabile, de altfel) ale vaccinurilor și să le acceptam limitele.
Deși vaccinul poate schimba decisiv soarta unei infecții, el nu este, totuși, atotputernic. Vaccinul, de pildă, nu este un bodyguard. El nu poate să împiedice intrarea unui microb în organism. Am întâlnit oameni convinși că, odată vaccinați, devin impermeabili la microbi. Va trebui să-i dezamăgesc. Microbii nu știu că suntem vaccinați. Ei află acest lucru abia după ce pătrund în organism și dau cu surprindere de „unitatea de elită” despre care vorbeam mai sus. Dar întâlnirea aceasta se produce în mediul intern al organismului, în sânge. Traseul microbului din aerul ambiant până în sânge nu este influențat de vaccin.
Vaccinul nu funcționează, așadar, ca o „sperietoare de microbi”. Păstrând analogia militară, el perfecționează sistemul intern de apărare, dar nu întărește granițele.
Prin urmare, vaccinați sau nu, suntem cu toții egali în fața riscului de contaminare cu microbi. Esențial este ca, odată pătruns în organism, intrusul să fie oprit la timp. Or acest lucru presupune fie o infecție anterioară cu același microb, fie vaccinare.
În același, timp, poate c-ar fi bine să nu pierdem din vedere un alt adevăr important: în medicină, ca și în război, răspunsul ar trebui să fie proporțional cu amploarea pericolului. Așa cum nu mobilizezi arsenalul nuclear decât în situații limită, și în medicină ar trebui să rezervăm soluțiile extreme pentru situații extreme.
În termeni biologici, vaccinul este o soluție extremă. Ea este justificată fie de fragilitatea deosebită a organismului (vârsta înaintată, comorbidități), fie de agresivitatea nemaiîntâlnită a unui microb (vezi Ebola). În realitate, microbii intrinsec agresivi sunt mai curând excepții. Dacă-ar fi să dăm crezare unei vorbe atribuite lui Pasteur (și de ce n-am face-o?), microbul, în fond, e irelevant; terenul pe care survine e totul. Un organism fragil poate fi răpus (și este adesea) de microbi banali. În astfel de situații, orice metodă de eficientizare a răspunsului imun este salutară, iar aici rolul vaccinurilor este incontestabil.
Powered by Froala Editor
