Scriam, cu ceva vreme în urmă, despre succesul inexplicabil de public al unor analize de sânge. Exemplul de atunci era ASLO, o analiză a cărei relevanță medicală reală este destul de limitată, dar care continuă să fie recomandată pentru orice durere articulară. Mărturisesc că nu bănuiam, la acel moment, amploarea pe care urma să o ia, în preferințele publicului larg, o altă analiză, a cărei discrepanță între relevanța ei medicală și imensul succes de public nu încetează să mă uimească.
Este vorba de vitamina D. Da, exact, acea vitamină despre care toată lumea pare convinsă că are ceva din elixirul tinereții veșnice. Rândurile de față s-au născut, de fapt, din exasperarea medicului în fața valului de „susținere populară” a vitaminei D, val impermeabil la orice tentativă de explicație rațională a locului real pe care această vitamină îl ocupă în economia organismului. Sunt asaltat zilnic de cereri de dozare/suplimentare a vitaminei D de către pacienți convinși că au găsit, în sfârșit, soluția ultimă pentru toate problemele lor de sănătate.
Înainte de a încerca, cu un ultim efort, să reabilitez ceea ce a mai rămas din vechea medicină (cea dinaintea erei Google), dați-mi voie să reamintesc situațiile clinice în care rolul vitaminei D este incontestabil. Mai întâi, trebuie spus că vitamina D este parte integrantă a metabolismului fosfo-calcic. Cu alte cuvinte, vitamina D se ocupă de menținerea unui nivel normal al calciului și fosforului în sânge, ceea ce este esențial pentru buna dezvoltare a oaselor. Un deficit real de vitamina D atrage după sine o perturbare severă a metabolismului osos. Consecințele clinice diferă după vârsta la care survine deficitul de vitamina D: la copii, unde cartilajele de creștere sunt încă active, se produce rahitismul (oasele se deformează și devin dureroase și fragile, iar riscul de fracturi crește). La adulți, unde creșterea oaselor s-a încheiat, apare osteomalacia (mineralizarea osoasă este deficitară, iar oasele sunt, de asemenea, dureroase și predispuse la fracturi).
În toate aceste situații cauza deficitului de vitamina D este de căutat fie într-o alimentație săracă în vitamina D și calciu, fie în producția insuficientă de vitamina D ca urmare a lipsei de expunere la soare (cele două scenarii, evident, nu se exclud reciproc). Diverse boli care afectează absorbția intestinală, de tipul bolii celiace, sau anumite medicamente care interferează cu absorbția vitaminei D pot fi de asemenea la originea unor niveluri scăzute de vitamina D. Există, e adevărat, și cauze mai rare, cum ar fi diverse anomalii genetice care alterează modul în care organismul utilizează vitamina D și fosforul. În cele mai multe cazuri, însă, e vorba de o alimentație dezechilibrată și de o expunere insuficientă la soare.
În aceste condiții pare de bun simț să ne concentram eforturile de prevenție pe ceea ce mâncăm și pe timpul petrecut în aer liber. O alimentație echilibrată, din care peștele și ouăle n-ar trebui să lipsească precum și un timp suficient petrecut în aer liber, la soare, sunt suficiente, în marea majoritate a cazurilor, pentru a menține un nivel decent al vitaminei D în sânge. Și, pentru că perioada „critică” este cea din viața intrauterină și primii ani de viață, când oasele sunt în creștere, este util să adăugăm la măsurile de mai sus, în cazul gravidelor și al copiilor, suplimente (în doze minime) de vitamina D. Același lucru este valabil și pentru cei cu pielea mai închisă la culoare sau care trăiesc la latitudini unde soarele ajunge mai greu. Pentru restul populației suplimentarea „din oficiu” cu vitamina D este nejustificată. Încă o dată, discutăm aici de prevenție. Evident că în cazul bolii instalate (rahitism/osteomalacie) suplimentarea cu vitamina D devine parte esențială a tratamentului.
Cu toate astea, suplimentele de vitamina D sunt de câțiva ani buni în topul preferințelor publice și nu sunt semne că lucrurile se vor schimba prea curând. De fapt, dacă stau să mă gândesc bine, o mică licărire de speranță pare să se contureze la orizont; e vorba de voga în creștere (și la fel de nejustificată) a unei alte vitamine, vitamina B12, care, daca trendul continuă, în câțiva ani va detrona vitamina D (dar despre asta cu altă ocazie).Care este așadar explicația acestei apetențe generale pentru vitamina D, în condițiile în care niciunul din studiile medicale realizate până acum nu susține utilitatea suplimentării nediferențiate a acesteia? Această întrebare și-a pus-o, într-un articol de pe un site medical prestigios (Medscape) medicul John Mandrola, ale cărui opinii sunt întotdeauna foarte echilibrate.
Concluziile sale pun în lumină un „păcat” mai vechi al comunității medicale: lipsa spiritului critic în interpretarea studiilor clinice. E un adevăr că mare parte din voga actuală a vitaminei D se datorează confraților medici. Pornind de la niște concluzii discutabile ale unor studii în care diverse boli (de la Alzheimer până la cancer) erau asociate unor niveluri scăzute de vitamina D, a fost încurajată suplimentarea acesteia în scop preventiv, fără a lua în calcul faptul că toți acești pacienți cu boli severe aveau, prin însăși natura bolii, un aport alimentar deficitar și o mobilitate redusă, ceea ce limita din start cele două surse principale de vitamina D. În aceste cazuri deficitul de vitamina D nu era decât o măsură a incapacității induse de boală de a se alimenta corect și de a petrece suficient timp în aer liber și nicidecum o cauză a bolii.
În același articol, doctorul Mandrola evoca propensiunea publicului larg de a trata organismul uman asemenea unei mașini: s-a stricat o piesă (vitamina D), o repari (prin suplimente) și totul reintră în normal. În realitate, ca să păstram analogia auto, vitamina D este asemenea unui martor de bord: se aprinde atunci când ceva nu-i regula. Soluția nu-i să-l stingi (cu suplimente) și să mergi mai departe. Oricât ar părea de anevoios, va trebui sa te dai jos din mașină, sa faci câțiva pași (prin soare!), să deschizi capota și vezi care-i problema; s-ar putea să fie benzina proastă și atunci va trebui să fii mai atent la „alimentare”.
Organismul nostru este atât de complex, încât descurajează orice idee de „glonț magic” (o substanță care rezolva dintr-un foc o multitudine de probleme). Secretul unei funcționări optime este echilibrul. Alimentație moderată și variată, mers pe jos, somn suficient și de calitate. Nu e întotdeauna simplu, dar e eficient. Infinit mai eficient decât „vedetele” vitaminice care se vor tot perinda pe podium.
