Obligațiile pacienților

Pentru buna desfăşurare a activităţilor medicale, pe durata vizitei lor la Spitalul Arcadia sau a spitalizării, pacienţii trebuie să ţină cont de următoarele obligaţii:

  • Să respecte regulile de acces, de conduită şi disciplină ale spitalului, regulile şi orarul de vizitare.
  • Să nu producă zgomote puternice, de orice natură (incluzând aici şi sonorul echipamentului audio-video sau a aparatelor de comunicaţii) şi să nu iniţieze acţiuni care pot produce disconfort pacienţilor internaţi şi celorlalte persoane din jur.
  • Să nu introducă în spital echipamente electronice fără acordul prealabil, scris, al medicului şef de secţie sau al asistentului şef.
  • Să nu fumeze în incinta spitalului, să nu consume sau să introducă în spital băuturi alcoolice ori substanţe periculoase sau interzise de lege.
  • Să păstreze curăţenia în spaţiile comune şi, după caz, în rezervă.
  • Pe durata spitalizării, să poarte echipamentul dat de spital şi să nu părăsească incinta spitalului în această ţinută.
  • Să respecte intimitatea şi confidenţialitatea persoanei, viaţa privată şi programul celorlalţi pacienţi, inclusiv ale personalului medical.
  • Să utilizeze cu atenţie şi să nu deterioreze bunurile spitalului, precum şi bunurile aflate în proprietatea altor persoane, dacă este cazul.
  • Să asigure individual paza şi protecţia bunurilor personale de valoare pe care le introduc în spital, asumându-şi întreaga responsabilitate cu privire la acestea.


Obligaţii legate de serviciile medicale solicitate

Pacienţii Spitalului Arcadia au următoarele obligaţii de natură medicală:

  • Să ofere personalului medical toate informaţiile relevante pe care le deţin despre starea de sănătate proprie, precum şi informaţiile de orice altă natură (apartenenţa religioasă, valori şi cutume culturale, etnice etc.) care pot afecta sau influenţa îngrijirea medicală şi serviciile conexe furnizate de către Arcadia.
  • Să ofere informaţii exacte şi complete în legătură cu spitalizările anterioare, detaliile personale şi de sănătate, inclusiv regimuri alimentare şi stil de viaţă.
  • Să solicite personalului medical informaţii detaliate cu privire la starea individuală de sănătate, investigaţiile şi analizele realizate, diagnosticul stabilit şi tratamentul propus, înainte de a îşi da consimţământul faţă de orice procedură şi act medical pe care îl acceptă. Pacienţii Spitalului Arcadia au dreptul şi libertatea de a cere oricât de multe informaţii cu privire la situaţia medicală în care se află.
  • Să respecte cu stricteţe planul de tratament şi să discute despre orice schimbare pe care o doresc sau care intervine din cauze externe, cu medicii curanţi sau cu medici din aceeaşi arie de specializare cu cei care au stabilit tratamentul.
  • Să îşi asume întreaga responsabilitate pentru consecinţele ce apar în cazul refuzului de a urma tratamentul, instrucţiunile şi recomandările personalului medical.
  • Să informeze personalul medical, întocmai şi la timp, cu privire la orice manifestare sau reacţie la tratamentul sau medicamentele prescrise.
  • Să informeze personalul medical şi să solicite sprijin pentru orice nelămuriri şi întrebări cu privire la documentele medicale, inclusiv instrucţiunile medicale furnizate de Arcadia Hospital sau instrucţiunile privind îngrijirea şi tratamentul la domiciliu.
  • Să ia în calcul faptul că poate exista un motiv obiectiv pentru care un serviciu nu este disponibil la un anumit moment şi într-o anumită formă.
  • Să anunţe personalul medical şi personalul de Relaţii cu Clienţii, în cazul în care îşi schimbă datele de contact sau datele personale (nume, stare civilă etc.).
  • Să se prezinte la consultaţii / intervenţii / internare la ora stabilită conform programării sau să anunţe Recepţia cu cel puţin 24 de ore înainte de aceasta, în cazul în care programarea trebuie anulată sau modificată.
  • Să solicite orice informaţii referitoare la facturile emise de către Spitalul Arcadia pentru serviciile medicale furnizate şi să achite aceste facturi întocmai şi la timp.

Powered by Froala Editor